The murderer

Capitolul 9

O mare parte din Redwood era alcătuită din proprietăţi îngrădite, parcuri tematice şi locale rustice, însă în apropierea centrului vechi exista şi o serie de străzi întortocheate, pavate cu piatră cubică, având de-o parte şi de cealaltă clădiri din epoca victoriană, întreținute într-un lux neostentativ. Casele din Great Bay, situate în partea exclusivistă a centrului, erau autohtone, amenajate în culori neutre, cu deschideri către terasele exterioare.

Noaptea cădea lină, revărsându-se ca o apă, unind imperceptibil uscatul cu cerul. Jolie s-a oprit în dreptul ușii masive de pin și și-a șters ochii, era instinctul ei după atâta timp cât a plâns incontrolabil. Putea să audă doar zgomotul infernal al inimii sale, care-i pompa sânge prin vene într-un ritm alarmant, iar preț de câteva secunde, a rămas în loc, privindu-și reflexia în sticla decorativă, gravată în ușă. Avea părul ciufulit și ochii injectați, mâzgâliți de linii obosite, pe unde îi circulau toate emoțiile.

Chipul ei palid contrasta cu cearcănii imenși, brăzdați de vene purpurii, iar brațele îi furnicau, din cauza narcoticelor injectabile, a amfetaminei și a destresantelor, pe care le frecventa și mai mult în ultima vreme, mai ales după ce a aflat de moartea lui Evan. Acum, se aștepta la ce era mai rău. Tot corpul îi tremura, iar frigul era instalat sub carnea ei, deși afară era foarte cald. Îi era atât de frig încât putea simți cum pielea îi îngheța pe os, alterată de adierea verii.

Afară era liniște.

În inima ei era furtună.

A luat o gură mare de aer și și-a ridicat mâna în aer, strânsă vag sub forma unui pumn. Apoi, a urmat un ciocănit scurt în ușă, o șoaptă pală în întuneric, un oftat învăluit în umbră. Cât timp aștepta, a privit în sus, spre terasa cu pergolă de la etaj, construită în arhitectura mediteraneană, la fel ca restul casei. Curtea din fața clădirii era acoperită într-o terasă circulabilă, pavată cu plăci ceramice și împrejmurită de plante decorative. După câteva secunde de liniște, ușa a fost descuiată, iar Zack a apărut obosit în prag, având buzele prinse în urma unei linii. Bărbatul a privit-o încurcat, cu o emoție atrofiată, ce i se revărsa în mișcări.

— Ai cumva o programare? a întrebat el, cu ochii pătați într-o urmă rudimentară de confuzie.

Mintea lui Jolie reținea doar fragmente din tot restul serii. Era ca și cum un film ar fi fost ciopârțit în bucăți mici, apoi montat din nou în doar câteva cadre distorsionate. Își amintea cum încuiase ușa de la casa ei, dar nu mai știa cum parcursese drumul spre casa lui Zack, după ce părăsise suburbiile. Își amintea că vorbise cu mama ei și cu alți doi oameni, despre moartea tatălui și a fratelui ei, dar nu mai știa deloc cum decurseseră conversațiile.

— Nu, a șoptit încet adolescenta, însă răspunsul ei s-a pierdut treptat în ceață. Bărbatul a privit-o scurt, blând, iar Jolie a simțit brusc cum singurătatea îi fierbea domol în minte, aprinsă de adierea vântului. Spre surprinderea ei, Zack a făcut un pas în spate, lăsându-i spațiu să se strecoare în coridor, apoi i-a făcut semn să înainteze. A condus-o spre o încăpere spațioasă, diferită de cea în care aveau loc de obicei consultațiile.

Pe drum, Jolie s-a împleticit de câteva ori, în timp ce zgomotul pașilor ei umplea neregulat coridorul, plutind cu un foșnet deasupra tavanului. Capul îi vâjâia, iar tâmplele îi băteau puternic, simțindu-se amețită și total desprinsă de mediul din jur.

Livingul era unit cu bucătăria, fiind despărțit doar de doi stâlpi decorativi, lăcuiți, ce susțineau grinda din lemn cu furnir. Pe unul din pereți era afișat un panou luminos, cu inscripția "Bine ai venit", inspirat din cele de la cinema. Jolie s-a așezat pe canapeaua tapițată, în fața unei mese de cafea cu module lăcuite, simțind cum întregul corp îi tremura. Avea o durere de cap neadormită, când mai rea, când mai domoală, dar înfiptă în creierul ei ca un pumnal.