If you dare come a little closer

5. Come with me (2)

Ajung în biroul directorului unde îmi dă programul și câteva cărți de care voi avea nevoie. Deja se sunase de 10 minute, iar eu aveam prima oră desen și deja întârziasem. Iubeam ora asta când eram la vechiul liceu și acum am ajuns să întârziu la ea.

Ajung în fața clasei pe care scria a11a B și bat la ușă cu inima cât un purice. Intru încet, iar când îmi văd profesorul am rămas mască. Un tip cam la 1,95, negru, cu un tricou gri care se mula perfect pe brațele și pieptul lui se uită încruntat la mine. Văd că așteaptă niște explicații.

- Domnișoară, când intri într-o sală de clasă se spune "Bună ziua".

- Mă scuzați, bună ziua.

- Așa, acum cine ești și ce dorești?

Nu reușeam să am control asupra cuvintelor din cauza lui. Se uita la mine cu ochii lui atât de negri, încât aș fi putut să jur că, de fapt, acolo se află cele mai întunecate lucruri. Am încercat să zic ceva, dar nu reușeam, tot ce se înțlelegea erau câteva bâlbâieli. Am stat câteva secunde să mă calmez și să trag aer în piept, iar mai apoi am zis:

- Mă numesc Julie Parker, vin din România și motivul pentru care am întârziat ește faptul că eram în biroul directorului de unde mi-am luat orarul și cărțile pentru școală.

Am zis asta dintr-o singură răsuflare, abia mai ținându-mă pe picioare. Singurul lucru pe care mi-l doresc în momentul de față este să mă așez și să mă descarc desenând ceva.

- Cum preferi, Parker sau Julie?

- Julie, domnule profesor...

- Cody Miller. I-ați un scaun și haide aici, vreau să aflu mai multe despre tine.

În momentul acela știu sigur că m-am facut ca un rac la față, iar el a observat asta. Știu pentru că atunci când i-am vazut fața era tare amuzat de reacția mea. Foarte timidă am luat un scaun și l-am pus lângă el, fără să zic ceva. Simțeam cum iau foc sub privirea lui, dar nu aveam ce să fac decât să mă obișnuiesc cu ideea și să încerc să leg cuvintele fără să par o ciudată.

- Din ce parte a României veniți domnișoară Julie?

- Din Transilvania. Am raspuns sec, nu vroiam să mă încurc în propriile cuvinte.

- Serios? De acolo sunt părinții mei. Ce coincidență, am auzit că aveți câteva licee de arte destul de bune la voi în țară.

- Păi se poate spune și așa, eu vin de la un asemenea liceu.

- Vrei să spui că ești artistă?

A spus asta în gura mare ca să audă toată lumea. Ei doar se uitau surprinși la noi, dar după aceea au început să șușotească. Cred că omul ăsta își bate joc de mine, oare ce l-o fi apucat să strige în halul ăsta?

- Dacă dumneavoastră spuneți... Am câteva schițe la mine, doriți să le vedeți.

- Desigur.

I le înmânez și văd cu câtă uimire se uită la ele. Nu vreau să mă dau mare, dar unele dintre ele sunt chiar reușite. Aveam și unul cu Ray, dar nu era foarte clar, pentru că dacă îl vedea cineva, nu vroiam să își dea seama că e el.

- Ăsta e făcut dupa cineva? Îmi pare destul de cunoscută persoana.

Îmi arată spre un portret care i-l făcusem lui Lexi când dormea, îmi este dor de ea și aș fi dat orice să fie cu mine acum și să trecem împreună prin această primă zi de liceu.

- Păi ea este cea mai bună prierenă a mea din România, o cheamă Lexi Miller... O Doamne, aveți același nume de familie. Iar atunci îmi pun mâna la gură din cauza șocului.

- Lexi? Am o verișoară cu numele ăstă...

- Dar e imposibil să fiți rude...prietena mea este "albă", iar dumneavoastră...

- Părinții mei sunt ca tine, eu am fost adoptat când aveam în jur de 3 ani, iar când aveam 7 ani am fost în România să îmi văd și restul "familiei", iar atunci cred că am văzut-o pe ea...

Se aude sunetul clopoțelului și îmi văd colegii ieșind din sala de clasă. Îmi salut profesorul și îi cer înapoi caietul de schițe, iar el mă întreabă dacă poate păstra desenul cu Lexi, dau din cap în semn afirmativ și plec. Ies afară unde mă pun sub un copac pe iarbă și îmi sun cea mai bună prietenă.

- Hei babygirl, what's up?

- Ah, de când ai plecat te crezi șmecheră și mă iei cu engleza?

- Oh fraiero, și mie îmi este dor de tine.

- Știu că mă iubești, dar de ce m-ai sunat la ora asta?

- Aa, era să uit. Cred că tu și profu de desen sunteți rude.

- Ce?! Mai poți repeta o dată? Cred că nu am înțeles bine, ești sigură că ai semnal? Pentru că tocmai am înțeles că eu și proful tău am fi neamuri.

- Pai tocmai asta am zis...
Atunci aud o căzătură zdravănă, cred că aiurita asta a căzut din pat, nu știu ce mă fac cu ea...

- Dar e imposibil...

- Fată, uite ce mi-a zis, îl cheamă Cody Miller, deci aveți același nume de familie, este negru...

- Stop, clar nu are cum să fim rude.

- Mă lași să termin?

- Da, șefa.

- Așa, deci aveți același nume de familie, iar când a văzut o schiță cu tine când dormi a zis că îi ești cunoscută, iar el e adoptat și când avea 7 ani a fost în România..

- O doamne! Nu pot să cred, deci el e verișorul meu...nu pot să cred! Stai puțin, ai zis schiță când dorm? Julie Parker, când am să pun mâna pe tine...

- Și eu te iubesc, trebuie să plec. Pa-pa.

Închid apelul înainte să apuce să mai zică ceva și merg în clasă. Cum la prima oră am stat de povești cu profesorul nu îmi alesesem un loc unde să stau. Intru în clasă și îl văd pe Q stând în bancă cu un tip. Îi fac cu mâna și merg într-o bancă de două persoane care avea locurile libere. Când mă pun jos în văd pe Q așezându-se lângă mine.

- Hei, te superi dacă stau cu tine?

- Nu, dar colegul tau?

- Nu are nimic împotrivă.

În momentul acela pe ușă intră o tipă cu pãrul de foc mai mult plasticată decât umană. Spre surpinderea mea vine spre noi destul de nervoasa.

- Stai pe locul meu!

- Și tu ești?

- Oh drăguță, se vede că ești nouă, o să aflii cine sunt în curând, iar acum dă-te de pe locul meu.

- Și dacă nu vreau? Scrie cumva numele tau pe ea? Hai fă pași că nu am timp de plasticate ca tine.

Q doar statea și mă privea surprins de atitudinea mea. Ce? Doar nu era să o las să își bată joc de mine. Văd că "Barbie" pleacă de lângă noi, iar Q sare ca ars la mine.

- Ai înnebunit?! Tu chiar nu știi cine-i tipa?

- Nu, de ce? Ar trebui?

- Normal, dar îl las pe Vonray să îți spună...

<<În poză Cody Miller. >>