9. The Past

31 2 2
                                    

<< necorectat >>

- Lexi Miller! Strig la ea să mă audă tot aeroportul, dar nu îmi păsa, iar ea îmi răspunde cu aceași monedă.

- Julie Parker!

- Oh God, nu îmi vine să cred! Te omor, fețițo! De ce nu mi-ai zis că vi?

- Vroiam să fie o surpriză! Cât de dor mi-a fost de tine!

Mă brățișază atât de tare încât credeam că urmează să rămân fără aer, dar nu îmi păsa, îmi era atât de dor de ea încât aș fi putut sta așa toată ziua.
În timpul în care micuța mea mă ținea în brațe, am observat peste umarul ei un tip care se uita destul de insistent la noi. Arăta destul de bine, dar totuși era puțin ciudat, se asemăna destul de mult cu gazdele mele, culoarea pielii, înalt, foarte frumos și cu barbă.

După ce scap încet din brațele ei, care parcă deveniseră mai puternice de la ultima noastră întâlnire, îl îmbrățișează și pe Cody. Cred că cei doi se vor înțelege foarte bine.

Era îmbrăcată cum știa ea mai bine un tricou alb, se vedea că nu are sutien sau bustieră, dar îți era mai mare dragul să te uiți la sânii ei, destul de mari din punctul meu de vedere, iar tricoul care se mula perfect pe ei. Avea o pereche de pantaloni de trening foarte scurți gri, în picioare o niște bascheți LeBron albi și părul lăsat bălai pe spate. După revederea cu nebuna mea am decis să nu mai merg la școală, îmi era super dor de ea, iar mâine dimineață urma să ne ducă Cody și să nu fie singură în prima zi. Am ajutat-o cu bagajele, zici că si-a adus jumătate de România cu ea. Am luat două dintre geamantanele ei și mă chinuiam să le duc spre masina. Când eram la ieșirea din aeroport simt cum îmi sunt luate din mâini bagajele din spate. Când mă întorc rămân șocată. În fața mea era tipul care se uita la mine și Lexi când ne îmbrățișam.
- Mă descurcăm și singură. Îi zic scurt și tăios.

- Mda, eu nu prea cred asta, am văzut cum le târai după tine.

Mă dau bătută și îl las să mă ajute cu ele. Avea un accent ciudat, parcă de ardelean când pronunța unele cuvinte. Nu m-am mai gândit la asta, iar după ce i-am mulțumit tipului m-am urcat în spate cu prietena mea. Mașina lui Cody era una decapotabilă așa că am lăsat plafonul jos, am dat muzica la maxim și am început să cântăm toți 3. Nu ai fi zis ca șoferul nostru ne-ar fi de fapt profesor, arată foarte bine și noi la fel. După ce ne-am mai plimbat puțin cu mașina am mers acasă la familia Miller, de unde i-am trimis mesaj lui Ray că în seara asta nu merg acasă, că dorm la o prietena și îi explic mai multe mâine.

Când urcăm să vedem noua cameră a lui Lexi am rămas șocate amândouă. Cody vede fețele noastre pline de uimire și încearcă să ne lămurească:

- Uhm, păi știam de la Julie că îți place baschetul, așa că tot ce am găsit prin casă și are legătură cu sportul ăsta am zis să le pun aici.

Totul arăta uimitor, cum intri pe ușă în partea dreaptă se află patul cu niște cearceafuri albastre, pe diagonala era Tv-ul pe o măsuță, la capul patului se afla un dulap cel în genul pentru lenjerie intima, iar față în față cu el erau două uși cu oglinzi care duceau în dressing. Dar abia acum urmează cireașa de pe tort, un coș de baschet era prins de peretele paralel cu ușa, iar peste tot erau tot felul de trofee și cupe. Maiouri officiale erau atârnate în diferite locuri.

- Ok, fetelor, vă las să aranjați astea. Arată spre muntele de bagaje pe care l-a adus Lex și pleacă.

- Dumnezeule, tu ai adus aici toata casa?

- Eh, aproape, dar ce? De parcă tu nu ai făcut la fel...

- Acuma și asta-i drept.

Avea dreptate, aveam atâtea lucruri aduse cu mine la fel ca ea. Când am început să pun lucrurile în dressing o aud pe fata de lângă mine mormăind ceva cu capul băgat într-un morman de haine.

- Ai zis cumva ceva? O întreb pentru că nu eram sigură dacă vorbea cu mine sau singură.

- Daa, te-am întrebat care era faza cu tipu ăla din aeroport...

- Ahh, sincer nici eu nu știu, dar înainte, când ne îmbrățișam se holba la noi. Nu știu de ce, dar are o față care mi se pare cunoscută...

- Cred că glumești, de unde să îl cunoști? Singuru negru pe care îl ști din România îi Tamer, care de fapt îi ceva taliban parcă, iar tipul ăla sunt sigură că nu era el.

- Uhm, probabil mi-i se pare...

După vreo două ore în care am tot împrăștiat lucrurile prin cameră ne punem în pat și îmi deschid internetul pe telefon. Aveam câteva notificări de la Facebook, Snapchat și Instagram, am și uitat că îi dădusem follow la un tip să îl văd. Când deschid profilul am rămas șocată, era tipul de la aeroport.

- Lex, cred ca leșin... Uite!

- Ăsta-i tipul care te-a ajutat... Parcă ziceai că nu îl cunoști...
- Știu, da nu-l cunosc, i-am dat follow acum câteva zile..da nu îl cunoșteam.

Am văzut că îmi dă cerere înapoi, dar nu știam dacă să o accept sau nu. Când mă uit la pozele lui observ că joacă baschet, iar când văd că pe maioul lui scrie "U" răman șocată.

- O domane, Lex, ști că ți-am zis că mi se pare cunoscut?

- Îh, da...

- Ei bine a jucat la echipa antrenorului nostru, la Cluj! Am fost la meciurile lui, nu cred...

- God, care erau sansele?...

- Aparent foarte mici...

După asta văd că am un mesaj pe InstaDirect, iar când îl deschid am un mini heart-attack. Era de la EL. La început îmi mulțunește pentru follow și mai vorbim una alta, dar la un moment dat mă întreabă ce fac mai încolo, fiind doar ora 6 după-masa.

Julie: Nu știu, nu am nici un plan, dar aș prefera să joc puțin...

El: Ahh, ce vrei să te joci? Ceva joc pe telefon și te deranjez?...

Julie: Nu.. Mă refeream să joc baschet, lol.

El: Perfect atunci, ști undeva unde am putea ieși?

Julie: Da, este un teren lângă lac... Dar nu știu cum se numește strada..

El: Nu contează, mă descurc eu. Tu ai cu ce ajunge acolo?

Julie: Ăăă, da, dar mai vine și o prietenă.

El: Joacă și ea?

Julie: Normal...

El: Perfect se pare că deja am echipă. Ne vedem acolo.

După asta mi-am oprit Wi-Fi-ul și am anunțat-o pe asta mică să se pregătească ca jucăm. Eu eram în blugi și nu aveam cum să joc așa..

- Ahh, uite aici și nu te mai plânge! Iar atunci îmi aruncă în față un tricou și un short. Peste îmi iau iar hanoracul și în picioare bascheții, ce inspirată am fost de dimineață...

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Oct 30, 2015 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

If you dare come a little closerUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum