Din perspectiva lui Iris
-Acasa? Eu nu ma duc nicăieri.
-Defapt ... eu te-am adoptat si acum eu sunt tatăl tau.spune Max
-Nu vin. Si cand ies de aici?
Exact cand spun asta un doctor intra pe ușa.
-Domnisoara a leșinat din cauza ca are tulburări alimentare si pentru ca e foarte stresanta. Ii voi da niste medicamente , iar apoi poate pleca.spune apoi iese.
-De cand nu ai mai mâncat?spune unul dintre ei paraca Austin.
-Nu e treaba voastra.spun eu cat de rece pot.
-Uite noi vrem sa te facem fericita. Nu iti vrem raul.spune Max.
-Si eu ar trebuii sa va cred?
-Acoaradane macar o șansă.spune tot el.
-Cand am crezut in oamaeni ei m-au dezamăgit. De ce ar trebui ca voi sa aveți un tratament special?
-Pentru ca noi nu suntem ca restul.
-De ce ma-ti vrea in viata voastra? O sa puteti sa traiti si fara mine.
-Ba nu.
-Haide acordane o singura sansa si daca crezi ca nu va merge te vom duce înapoi la orfelinat. Te rugam! Te rugam! Te rugam!spun ei in același timp.
-Ma zgâriați pe creier. Va dau o șansă, dar țineți minte ... doar una. Ok?
-Ok. Yay!spun ei.
CITEȘTI
Adoptata
Random"De ce mai vrea ? Sunt doar nimic... Sunt uitata de lume. Nu pot ... nu pot sa ma intorc acolo." "Doar incearca. Te voi ajuta." "Promiti?" "Promit."
