Adoptata

Dar puțin ma simt bine ca o parte din trecutul meu ma lăsat sa ma odihnesc

Din perspectiva lui Iris

Orele s-au terminat. A fost plictisitor si mai am si o gramada de teme. Ma indreptam spre parcarea scolii. Din cad in cand o rafala de vant mai trecea, dar era destul de cald. Am ajuns in parcare. Ma opresc si caut din priviri mașina neagra a lui Max. O vad si ma indrept spre ea , dar imi aud numele strigat de.... imi intor capul sa vad cine era si of... frate! De ce nu lasi omu' in pace Daniell?! Îi zambeac fals si astept sa aude ce are de spus.

-Hey!

Sper sa scap repede de tine.

-Mda... salut.
-Stii.... ma întrebăm daca ai vrea sa vi la un suc mai târziu.

Tot ce știu despre el este ca îl cheamă Daniell. Ma poate rănii. Nu o să fac aceeași greșeală iarăși.

-Nu mersi. Nu pot azi ... sau mâine ... nici restul săptămânii.
-A... îmi pare rău.

Se face o liniște între noi. Dau sa plec iar dar ma prinde de încheietura. Ma întorc spre el si il privesc putin apoi las capul in jos stânjenită.

-Am putea sa facem schimb de telefoane , știi tu sa mai vorbim.

Ce ar trebui sa-i zic acum?!
N-am telefon.

-Pai... imi e stricat telefonul.

O scuza mai patetica nu puteai gasi , Iris? Oh mai taci. Iti dai seama ca ti-ai zis sa taci nu? Asta e mai patetic de cat scuza ta.
Am o conștiința foarte nasoala. Mereu ma insulta sau cum spune ea , ma insult singura. Sunt ciudata , dar nu in sensul bun. Simt o ciupitura pe braț si din instinct punt repede mana pe ea si o masez.

-Hey mai iesti pe acolo?
-A ,scuze ,mă gândeam. Pai bine , PA. zis și nu astept un raspuns ca deja plec de acolo.
-Stai!

Ma intor frustrata spre el. Si.. PAC....nu ma așteptăm la asta , ma pupat pe obraz. Imi pun mana in locul " contaminat" si il privesc . De ce a făcut asta? E... totusi destul de drăguț. Poate nu e chiar atât de enervant pe cat credeam.

-Pa.zice si pleca.
-Pa.

Il privesc cateva secunte cum se îndepărtează si urca intr-o masina sport rosie. Ma indrept si eu spre mașina lui Max. Intru si ma uit la el așteptând să zica ceva.

-De ce te uiți asa la mine?intreaba el râzând.
-Ma gândesc cu ce intrebare sa încep prima data, dar cred că o sa încep cu cea mai importanta.
-Hmm...
-De ce mi-ai schimbat numele de familie cu al tau?

Zic cat de calma pot nemaiputand sa ma uit la el.

-Ce vrei sa zici? Nu era si logic sa se întâmple asta?
-Nu înțelegi. ..

Deja simteam lacrimi ce ma ardeau pe obraji.

-Cand mama si tata m-au parasit au zis ca o sa-mi gasesc o familie mai buna. Nu vroiam sa accept asta si mi-am primis ca nici o data nu o sa renunt la numele meu. Ma simt de parca
i-am dezamăgit.

Ma luat gura pe dinainte. El nu trebuie sa stie cum am ajuns la orfelinat.

-Dar puțin simt bine ca o parte din trecutul meu ma lasat sa ma odihnesc.