Din perspectiva lui Iris
-El este coșmarul vietii mele. E ma adoptat acum doi ani.
-Sii...?ma întrebat Luke.
-Nu vreau sa vorbesc despre asta.
-Okay! Vorbim mai mult acasa.
Ma schimb de camasa de spital si imi iau hainele de dinainte. Urcam in masina si ajungem imediat acasa. Nu îmi vine sa cred ca la-m vazut pe el.
-De ce plângi?
Întorci capul si il vad pe Luke care se uita la mine. Imi pun repede mana pe obraz si simt cum mai multe lacrimi se răspândesc pe obraz. Dar nu zic nimic. Vine si ma îmbrățișează. Respil putin pentru a ma linistii.
-Maine va fii o zii foarte speciala pentru tine.spune Max vesel, cum poate sa fie asa vesel mereu?
-De ce?
-Maine o sa mergi la... la ...la
-Unde?!
-Nu stiu cum vei reactiona , dar oricum. Vei merge la școală!
Unde?!Dar...dar. De ce? De ce scoala?!
-Nu vreau sa merg!
-Haide te vei distra. O sa iti faci prieteni!zice Max
Ridic sparncenele si Max intelege ce vreau sa spun. Serios? Nu am 4ani! Cum intram in casă ma duc direct spre camera mea, dar când sa pun piciorul pe prima treapta cineva ma stiga si intorc capul.
-Iris, nu ai mâncat.era Austin.
-Nu-mi e foame.
-Oh! Ba da! De când nu ai mai mâncat! Nu stiu cum poti sa rezisti.
-Of... .
-Nu cred ca vrei sa mai facem o tura la spital.
-Sunt aici!
Zic repede. Nu vreau sa ma întorc acolo. După ce mănânc putin ca sa se simtă ei bine. Ma duc in camera mea. Ma uit la ceasul de pe noptiera 22:30. Ar trebui să mă culc "ca mâine e o zi importanta". Of... .
Dimineața
Dimineața. Soarele strălucește si pasarelele ciripesc. Ce dimineat minunata. Păcat ... nu era asa. Luke tot tipa la mi e sa ma trezesc. Pana la urma urmea m-am ridicat.
-Mulțumit?!tip eu la el.
-Foarte acum hai, pregătește.
Dupa ce iese din camera ma duc la bae. Fac un dus , ma spal pe dinti si ... gata. Ma schimb de pijamalelel mele cu unicorni, hei nu mă judecați. Cobor jos cu viteza melcului.
-Buna dimineață!spune Max.
-Cum poti sa fii asa de vesel mereu?
-O sa te obișnuiești.imi spune Austin intrând in camera.
-Hai la școală!spune Max.
-Of... .
CITEȘTI
Adoptata
Random"De ce mai vrea ? Sunt doar nimic... Sunt uitata de lume. Nu pot ... nu pot sa ma intorc acolo." "Doar incearca. Te voi ajuta." "Promiti?" "Promit."
