Din perspectiva lui Max
Ce ma bucur ca acceptat. Dupa ceva timp am plecat acasa.
Am ieșit din spital si ne-am îndreptată spre mașină.
................................
Am coborat din masian. Si intrat in casa. Tot drumul am privit-o pe Iris. Se vedea durerea in ochii ei si frica. Are parul blond , ochii albastrii si o piele deschisa la culoare.
Intrați în casa ne asezam toti pe canapea inafara de Iris.
Din perspectiva lui Iris
Imi era frica. Nu vroiam sa le arat asta. Am acceptat doara pentru ca imi era frica sa nu ma ia cu forat si după sa ma bata ca nu am vrut sa vin cu frumosu'.
Stiam ca am pierderi alimentare. La orfelinat manacarea nu era comestibila. Mancam doar obligata si da.... leșinam aproape odata la doua zile.
-Iris de cand nu ai mai mancat?ma intreaba parca ... Nick.
Imi era frica asa ca le-am spus:
-Aproape ... o luna.
-Ce?spunt toti.
-Dar esti in creștere. Cum o poti face. Eu nu pot sta fara mâncare nici macar o zi.a spus Dylan
-La orfelinat macarea era proasta si mai bine nu mancam.
-Acum ma duc sa iti fac ceva de mâncare.a spus Austin.
-Dar nu imi e foame.
-Cred ca glumești.spun ei.
-Am eu fata de glumeata.
Se uita unii la alții.
-Asa credeam si eu.
-Vei maca chiar dacă va trebui sa ti-o bag pe gat.tipa Austin din bucătărie.
Din perspectiva lui Nick
E asa ... trista. E asa indurerata. Nu vreau sa stiu prin cate a trecut. Ce tot spun aici? Au sunt curiosul aici?
-Siii... Iris cum ai ajuns la orfelinat?
Atunci nu a mai putut. Si-a dat drumul lacrimilor.
-Asta nu o sa va spun nici daca ma omarati. Cat timp tine de trecutul meu nu o sa știți. Nu imi pasa dacă ma raniti!
-Imi pare rau.
-Trei cuvinte nu pot schimba nimic.
CITEȘTI
Adoptata
Random"De ce mai vrea ? Sunt doar nimic... Sunt uitata de lume. Nu pot ... nu pot sa ma intorc acolo." "Doar incearca. Te voi ajuta." "Promiti?" "Promit."
