Limitele Inocenței

Cap.6-Vinovăție

~Perspectiva Oliviei~

Ajungând acasă ,am mers în bucătărie unde eram sigură că se aflau mama şi tata şi i-am salutat .

-Bună mamă ,hei tată .《i-am salutat pe părinții mei care stăteau la masă şi discutau》

-Bună Olivia . Cum a fost prima zi de şcoală ? 《întreabă mama 》

Iar tata doar stătea la masă şi mă privea ,aşteptând răspunsul meu.

-A fost bine. Mi-am făcut deja prieteni ,am văzut toate sălile de cursuri şi laboratoarele din întreaga şcoală. Pe scurt ,a fost ok.

-Asta-i bine . Sper să te acomodezi rapid .《spuse mama》

Îi zâmbesc . După care le spun părinților mei că eu urc sus în cameră să mă schimb,iar aceştia aprobă dând uşor din cap.

Am urcat scările grăbită , schimbându-mă într-o ținută lejeră de casă formată doar dintr-un tricou alb şi o pereche de pantaloni gri de trening.

Prima zi de şcoală a fost una foarte ok ,în care am râs cu noii mei prieteni şi aceştia mi-au povestit despre năzbâtiile pe care le făceau în urmă cu câțiva ani . Cei patru erau adevărate genii când venea vorba de făcut tâmpenii ,mai ales dacă îşi combinau ideile.Sper ca toate celelalte zile să fie la fel de frumoase ca cea de azi .

Toată fericirea care se citea pe fața mea la amintirea celor întâmplate astăzi s-a spulberat într-o secundă atunci când m-am apropiat de oglindă şi am văzut ....sau mai bine zis nu mi-am văzut reflecția în ea.

Abia acum am înțeles de ce mă simțeam mereu nesătulă indiferent de cât mâncam şi de ce mă simt atât de slăbită , vampirii trebuie să consume sânge pentru a fi perfect în formă ,însă eu nu o să fac asta ,nu o să beau sânge. Chiar dacă aş vrea ,tot nu aş putea să o fac ştiind că trebuie să rănesc nişte persoane pentru a-mi satisface mie pofta . Nu pot să omor nişte ființe nevinovate doar ca să pot trăi eu.E numai vina mea şi a curiozității mele că am ajuns ceea ce sunt acum .

Acum ,după ce am învățat cum să nu mi se vadă colții e puțin mai uşor să trec drept o persoană normală , însă tot trebuie să învăț să îmi controlez pofta şi să încerc să rezist fără sânge şi mai ales trebuie să învăț să supraviețuesc doar cu mâncare normală..deja am început să vorbesc ca un vampir ,i-auzi ,cică mâncare normală...e aceeaşi mâncare cu care am supraviețuit atâția ani ,deci de ce ar fi acum alt fel ?

Totuşi,chiar şi la cină,băiatul de care m-am ciocnit la cantină nu-mi ieşea din minte.

Acei ochi albaştrii , acele buze pline ,acele gropițe adorabile din obraji pe care le-am văzut atunci când mi-a zâmbit cu un aer foarte arogant şi superior , acel păr blond şi bogat ,tuns mai scurt pe părți şi lăsat mai mare pe mijloc . Nu am putut să omit nici statura lui impunătoare atunci când s-a echilibrat pe propriile picioare şi s-a îndreptat spre acea masă. A fost atât de aproape de mine încât am putut să-i simt parfumul bărbătesc. Era atât de interesant şi adorabil.

Pfff de ce mă gândesc la acel idiot...Idiot , că în alt mod nu aş putea să îi spun. S-a izbit de mine şi cică tot eu eram aia care trebuia să fi fost atentă. Totuşi, trebuie să recunosc ,era cel mai frumos idiot pe care l-am văzut până acum.