În sfârşit dimineaţă...oare vom scăpa? Normal ce naiba...pot orice. Dacă am putut ascunde cine sunt timp de 2 ani, pot orice.
-Trezirea...ţipase Vlad.
-Hopa...nu mai ţipa ca retardatu am înţeles. (Roly)
-Haideţi...aduceţi lumânările şi crucea. (Annabelle)
-Şi cu Loredana, mama ta, cum rămâne, trebuie să o salvăm. (Eu)
-O vom salva şi pe ea...haideţi jos cred că ştiu unde e. (Annabelle)
Coborâm uşor pe scări...Se vede pe faţa Anei că este îngrijorată aşa că Roly o prinde de mână şi îi zice:
-Vei fi bine, nimeni nu îţi va face rău!
-Mulțumesc...că eşti alături de mine. (Ana)
-Gata cu dragostea, avem treabă. (Mădălin)
-Oooo...cineva e gelos. (Vlad)
-Nu sunt gelos...vreau să ies din casa asta tâmpită. (Mădălin)
-Vom ieşi. (Eu)
Am ajuns la subsol...în întuneric se vedea o femeie atât de frumoasă...care plângea.
-Mami tu eşti? (Annabelle)
-Crezi că este bine să te apropii de ea? (Vlad)
-Da...ea nu ne face nimic...este bună...Robert o influențează. (Annabelle)
-Mami...eşti bine? De ce plângi? (Annabelle)
-Annabelle...fiica mea, crede.am că te.am pierdut.! (Loredana)
Se ridică şi vine spre noi.
-Nu te apropia de noi..zise Vlad ieşind în faţa noastră.
-Nu vreau să vă fac rău...vreau să vă ajut să ieşiţi de aici! (Loredana)
-Şi de ce ne.ai ajuta? (Eu)
-Pentru că aţi protejato pe Annabelle de tatăl ei. (Loredana)
Ceva e ciudat...oare minte?
Nu nu cred...are o privire blândă.
-Şi cum putem ieşi? (Ana)
-Păi...azi nu aveţi cum să plecaţi. (Loredana)
-De ce? (Roly)
-Nu aveţi cum...Robert cu fraţii lui se plimbă peste tot. Diseară la 03:30 ne sculăm şi veţi pleca. (Loredana)
-Nu avem de ales...mai stăm o noapte. (Eu)
Sper că vom reuşi să scăpăm.
Cum vi se pare? :3 ❤
