Scoala de corectie[vol.II]

Cap.15 - Accept

  Urmatoarea zi alarma m-a facut sa tresar. Abia ma puteam misca si a durea capul ingrozitor. Eram obosita. M-am intors dar eram singura in pat. Am simtit o tristete apasatoare.

  M-am imbracat cu o camasa si am porrnit spre scoala. Trebuia sa mai fac cate un control din cand in cand. In curtea principala mi-au sarit in ochi doua fete care se distrau pe seama alteia, mult mai mica la prima vedere . 

  - Ti-am spus de atatea ori ca iti sta ingrozitor asa si .. Dumnezeule, ala e machiaj? 

  - Imi pare rau. Pot face ceva pentru voi?

  - Vezi sa avem loc la masa de pranz. Poate de asta vei fi in stare.

  - Am inteles.

A fugit la propriu, salutand subtil cand a trecut pe langa mine. Cu pasi apasati m-am indreptat spre cele doua.

  - Ce inseamna asta?

Tipele s-au intors cu fata iar uimirea si-a facut aparitia pe chipul meu. 

  - Selena? Ce e asta ? 

Nu spunea nimic. Doar zambea ca ultima perversa.

  - Aria? intreb cand vad ca blonda nu scotea un cuvant.

  - Doar ne continuam liceul, Zo.

  - Cu un astfel de comportament ma cam indoiesc.

  - Calmeaza-te regino. Ai ajuns in varf, ce mai vrei?

Am intepat-o pe Selena cu privirea. 

  - Eu vreau totul. Mereu o sa cer mai mult. 

  - Ce ai putea sa mai ceri in cazul tau ?

  - Sa va potoliti. Sau va potolesc eu. 

  - Acum prietena noastra cea mai buna ne ameninta?

  - Nu, doar va sfatuieste. Reveniti-va. 

Ma siteam ametita peste masura si aveam dureri in tot corpul. Racisem, mai mult ca sigur. Ajunsa in birou, mi-am luat geaca, geanta si am pornit spre masina. Am pornit motorul si am apasat acceleratia iesind pe portile scolii. 

Am oprit in oras, langa o cladire gigantica, de un bleo spalacit in care mi-am pierdut vreo trei ore din viata pentru autorizatia aia nenorocita dar de care am facut rost pana la urma. Nervoasa, la intoarcere m-am oprit la cafeneaua mea preferata. Am ocupat aceiasi masa la care stateam de obicei. 

  - Buna dimineata. Cu ce va pot servi?

  - O cafea cu caramel. 

Chelnerul a notat si s-a indepartat zambind. Mobilul meu a scos un sunet scurt iar cand l-am deschis inima a inceput sa-mi bata cu putere.

"De ce ai plecat si m-ai lasat singur? Nu rezist o zi fara sa te vad"

Am strans cu putere telefonul si apoi am incercat din nou sa sun inapoi. 

  - Hello.

Voce de baiat.

  - Lasa vrajeala si spune-mi naibii cine esti si de-a ce te joci.

  - Nu te infuria. De ce ma ignori ?

Avea vocea atat de adanca. Era el. 

  - Nu pot sa cred cat de ipocrit esti James. M-am saturat de fazele tale si o sa-ti para rau. Te-ai pus cu persoana gresita.

  - Te implor. Trebuie sa stii ce simt pentru tine.

  - Nu trebuie sa stiu, pentru ca nu ma intereseaza.