Scoala de corectie[vol.II]

Cap.25 - Prietene mereu

  Am inspirat si expirat de cateva ori, dupa care i-am raspuns fara frica.

  - Si eu te iubesc, James. Nu stiu cum, dar m-ai dat peste cap.

M-a tras peste el si m-a sarutat tandru tinandu-si mainile pe coapsele mele.

  - Trebuie sa plec, stii ..

  - Da, stiu. Ii datorezi niste explicatii.

L-am mai sarutat odata scurt, apoi m-am ridicat. Mi-am tras geaca pe mine si am iesit. Dupa cum il cunosteam pe Mathias mai mult ca sigur era la Glitter, asa ca am grabit pasul. Am intrat pe portile uriase si am urcat dealul din care se vedea intreg traseul. La ultimul pas am alunecat si am cazut in zapada. M-am ridicat infrigurata si mi-am terminat escaladarea. Pe pista era o masina neagra, fara sa-mi dau seama marca ei. Avea o viteza de neimaginat iar la una din curbe, am icnit puternic. Masina iesise de pe traseu si derapa .. doar pentru a intra in spatiul gol din mijloc, continuand cu drifturi. Am expirat usurata, zambind. Asta da miscare!

Brunetul a iesit dupa un timp din masina. S-a sprijinit de portiera si si-a aprins o tigara. Erau grade cu minus afara si el era doar intr-un pulover. Am facut un pas cu gandul de a cobora dar am alunecat din nou, rostogolindu-ma in zapada pana la baza dealului. Am ramas nemiscata cateva secunde, apoi m-am ridicat si m-am scuturat cat am putut.

"In regula Karma, cred ca  suficient", gandesc eu. M-am apropiat de Matt care nu miscase niciun muschi. L-am fixat nestiind inca ce sa spun. Mi-am cuprins incheietura cu cealalta mana, simtind o durere.

  - Esti bine?

Vocea lui era nesigura si joasa. Mi-a vorbit fara sa ma priveasca , ochii sai intunecati fiind atintiti spre cer, in departare, tragand puternic din tigara. 

  - Cred ca e luxata, m-am grabit sa-i raspund.

Nu mai spunea nimic. Pieptul i se ridica regulat ceea ce insemna ca era calm.

  - Stiu, iti pare rau.

Vocea lui m-a scos din visare. Il priveam, tremurand inima-n mine. Si atunci am simtit acel sentiment din nou. Sentimentul din spital, cand a renuntat la tot pentru fericirea mea si a infundat inchisoarea. Il pierdeam, asta era sentimentul. M-am intors la fix cu spatele pentru a-mi ascunde lacrimile. Mi-am abtinut suspinele, si cu pasi micuti am plecat de langa el. Iar el m-a lasat.

M-am uitat la ceas si mi-am dat seama ca eram in intarziere. Am verificat sa vad daca am cheile de masina si spre norocul meu erau in buzunar. Am intrat in Hummer-ul meu negru si am pornit motorul si caldura, apoi m-am sprijinit de volan, suspinand.

  - Nu mai pot, imi soptesc singura.

Au trecut cateva minute bune pana m-am linistit, dupa care am plecat.

*Selena*

Stateam in cantina cu o cafea in fata, rasucind-o in stanga si in dreapta. Ce se intampla cu mine? Inainte nu imi pasa decat de nimeni iar acum aveam o stare deplorabila din cauza blondei. Nu stiam cum sa mai reactionez la tot ce face dar un lucru il stiam sigur. O iubeam pe fata asta. E cea mai buna prietena a mea .. chiar daca eu nu prea sunt a ei. M-am purtat deplorabil si din cauza asta nici nu mai are incredere in mine. Am mai luat o gura rapida din cafea si am iesit din cantina, aruncand paharul la iesire. Afara era un ger de crapau pietrele asa ca m-am grabit sa intru in cladirea principala unde am dat chiar de Alexandra.

  - Nu stiam ca te-ai intors.

  - Am nevoie de-o masina noua si m-am hotarat sa revin mai devreme.

  - Spune-i lui Zoey ca am venit.

  - Imi pare rau dar domnisoara Johnson nu este in scoala.

  - Din nou? Cand se intoarce?