Rescrierea destinului

Capitolul 13

Deschid ochii lenes, incercand sa ma obisnuiesc cu lumina infernala, imi flutur pleoapele de cateva ori, iar totul ia contur. Ma aflu in dormitorul pe care mi l-a dat Daniel. Trebuie sa vorbesc neaparat cu el despre motivul pentru care m-a adus aici. Azi- noapte am avut niste vise cu secvente din viata mea, se pare ca sunt o orfana ce traieste intr-un orfelinat, singura, fara vreun prieten. In sfarsit imi amintesc si eu ceva din viata mea, chiar daca e o viata foarte trista. Oh, da! Si un vis asa frumos despre un baiat foarte aratos, bine facut, cu ochii de smarald, par castaniu. Un baiat de viiiis...dar partea nasoala cu acest vis e durerea care m-a invadat. O durere groteasca ce ma apasa pe piept si abia ma lasa sa respir....ma simt pierduta, confuza si indurerata. De ce? Habar n-am. E aceeasi durere pe care am simtit-o atunci cand m-am trezit la spital si am aflat ca mi-am pierdut parintii...acea durere care vine cu  pierderea celor pe care ii iubesti. Dar de ce sa simt durere acum? Sunt obisnuita cu golul pe care l-a lasat moartea parintilor mei, dar acum parca e mai mare si mai dureroasa, dar pentru cine as mai suferi? Trebuie neaparat sa vorbesc cu Daniel.

Ma ridic din pat si ma indrept lenes spre baie pentru tabienturile de dimineata.

                                                                                                     ***

Am terminat cu rutina de dimineata. Ma aflu in fata dulapului si  incerc sa imi aleg ceva de imbracat, dar in dulapu asta sunt asa de muuuulte haine si aproape nici una nu ma reprezinta.. dupa multa cercetare gasesc si eu niste haine nu asa de sofisticate: o preche de blugi taiati, un tricou rosu si inevitabila pereche de tenisi. Ies din camera, dar ma blochez la primu pas. Pe unde dracu o iau? La stanga sau la dreapta? Ah, mersi mult Daniel ca nu mi-ai lasat o harta sau macar niste indicatii. Hotarasc sa merg la dreapta, eh, daca ma ratacesc aici macar sunt intr-un loc destul de frumos. Totul este foarte modern si decorat cu nonculori. E dragut, dar din nou nu ma reprezinta. Mie imi plac lucrurile mai vechi si culorile calde. Cobor niste scari in spirala si ajung, cred, intr-o sala de bal. Mama! Am calatorit cumva in timp? Pe fundal se aude o melodie cantata la pian....este asa frumoasa. Ma indrept spre sursa zgomotului, acesta fiind, normal, un pian din coltul salii de dans. La acesta canta un barbat, ma apropii si ce sa vezi, la pian canta...Daniel. Stau in spatele sau si il privesc cum mangaie clapele pianului, canta asa frumos! Urechile mele sunt mangaiate de notele cantate, doamne! N-am auzit de foarte mult timp o muzica asa frumoasa. Mama imi canta cand eram micuta, mereu ma fermeca vocea ei suava si blanda, ma calma si ma simtem protejata. Toate grijile se evaporau ca prin magie cand ii auzeam vocea.

"Victoria?"

"A! Da! Ce?" Sunt trezita din ganduri de Daniel. Cand a terminat de cantat?

"Scuze eram prinsa in ganduri. Canti foarte frumos."

" Mersi! Cum ai dormit?" Intreaba in timp ce se ridica de pe scaunelul pianului si imi face semn sa ma asez eu.

" Foarte bine, mersi de intrebare." Ii raspund in timp ce ma asez pe scaunel. El se pune in fata mea si ingenucheaza.

" Ridica-te! Nu imi place sa privesc oamenii de sus!" Acesta ma asculta si isi trage un scaun langa mine. Abia acum am vazut scaunele din mahon, frumos decorate de langa pian. Se pare ca aici sta orchestra.

"Asa e mai bine printeso?"

"Mult mai bine."

" Acum ca ne-am asezat comod, imi poti spune ce cauti aici? Adica..daca ti se facea rau si cadeai?"

"Eh, nici chiar asa! Si in plus sunt foarte bine. Uite, voiam sa vorbesc cu tine."

"Okey, te ascult."

" Nu vrea sa fiu nepoliticoasa dar.....aaahh...mmmm..."Nu imi pot gasi cuvintele, toate au ramas imfipte in gat. Chiar nu vreau sa-l jicnesc.

"Spune Tori, tot ce ai de zis....nu ma supar."