Rescrierea destinului

Capitolul 16

Spaima s-a instalat in corpul meu la vederea fintei din fata mea. Totul era schimbat la el. Arata demonic! Frica, nu, groaza mi-a stimulat corpul de-a se indeparta de acea...creatura. Nu mai arata ca un om ci ca un adevarat demon! Ochii ii devenira rosii ca sangele, plini de o furie gata sa explodeze, venele erau proeminente si negre, dintii ii erau inlocuiti cu o pereche de colti asculti, iar degetele prelungite la sfarsitul carora se afleau gheare negre.

Imediat am simtit peretele dur in spatele meu ce imi semneaza sentinta la moarte. Totul se misca cu incetinitorul pana cand m-a smuls de la podea si m-a ridicat la nivelul fetei sale. Chipul de print se preschimbase in cel al unui monstru. Si-a dat in sfarsit masca jos aratandusi adevarata fata.

"Ce dracu' cauti aici?" imi urla in fata. O vena de pe gatul sau i se zbatea de nervi, iar cand pronunta cuvintele strangea din dinti. "Raspunde-mi! Astfel, nu o sa mai vezi vreodata aceasta lume"

"Am...am auzit niste zgomote ciu..da.aa.te. Si am mers sa vad ce sunt. Eram speriata si nu puteam sa dorm si...si"

"Parca iti zisesem sa nu mai treci pe aici" Stramsoarea sa devenind si mai puternica.

"Stiu, dar..."

"Taci! Ti-am zis sa nu mai calci naibi vreodata pe aici? Lasa, acum o sa am eu ac de cojocul tau, poate atunci vei fi cuminte." Nici nu am digerat bine cuvintele, ca m-a tras spre tunelul intunecat si sinistru. Cu cat coboram mai mult cu atat muschii  ma dor mai tare din cauza contactului cu scarile de piatra.

"Te rog! Da-mi drumu! Jur ca nu voi mai intra pe aici niciodata...AUUUUU!!!" M-a tras de par pentru a ma opri din implorat. Intr-un final ajusesem la capatul scarilor, dar ce mi se infatiseaza in fata ochilor e adevaratul iad: o temnita intunecata ,rece plina de sobolani, din tavan curgand picuri de apa, iar din gratiile inchisorii iesind maini ce cereau indurare. Era peisajul perfect ce reprezenta iadul in toata splendoarea lui.

M-a tras din nou de par astfel indemandu-ma sa imi misc picioarele paralizate de tabloul oribil din aria mea vizuala. Oameni si tot felul de creaturi se aflau dupa gratii, unele torturate, altele legate in lanturi si chiar moarte.

"Daniel, te rog! Imi pare rau ca am intrat in biroul tau, dar imi era frica si....." Rasul sau macabru m-a facut sa imi inchid gura.

"Tu chiar esti naiva, draga Victoria. Tu crezi ca fac toate astea pentru ca ai intrat in biroul meu? Gresit! Chiar ma intreb ce vede el la tine. Esti naiva, urata, te comporti ca un copil necioplit, proasta."

"Ce... ce vrei sa spui?" Cuvintele sale se amestecau in capul meu.

"Tu pentru mine ai fost doar o momeala pentru adevaratul premiu. Nu insemni si nu vei insemna vreaodata ceva pentru mine. Esti un nimic pentru mine. Acum ca lucrurile s-au asezat cum am vrut eu  nu mai trebuie sa ma prefac ca tin la tine "printeso".

Lacrimile mi-au inundat obrajii, lacrimi sarate ce aveau in ele durerea mea. Nu! Nu se poate asa ceva? De ce mie?  Sunt asa patetica, cum am putut crede vreodata ca cineva ma poate iubi vreodata. Voi fi singura mereu. Asta-i destinul meu sa mor singura, fara iubire, prieteni.

"De ce? De ce faci asta?" Intreb cu glasul tremurand.

"Of, of micuta Victoria. Esti asa prostuta. Vei intelge totul intr-un timp destul...de scurt, dar va fi prea tarziu. In locul tau m-as ruga pentru ce va urma. Si, pentru ce va urma multumestei "printisorului" tau drag." Ultimele vorbe m-au lasat complet in ceata. "Printisorul meu"? cum adica?

Inainte sa-l pot intreba ce voia sa zica prin asta am simtit betonul rece sub mine si capul bajbaind. La sunetul gratiilor m-am ridicat fulgerator de jos. M-a inchis, m-a inchis aici.

"Daniel! Daniel! Te rog! Nu ma lasa aici! Te rog...." Dar ce mai puteam sa vad din el era doar umbra lui ce a disparut in cele din urma.  Gata! Totul s-a terminat acum. Sunt condamnata, condamnata!

Hello!!! Am pus si eu in sfarsit capitolul cum am promis. Veti observa ca acest capitol e mai scurt ca celelalte, dar nu am putut sa-l fac mai lung deoarece, astfel trebuia sa trec la alt plan narativ ( perspectiva altui prsonaj) si ar fi fost mult prea lung capitolul, asa ca las pentru capitolul urmator. Astfel, ar fi iar repezita actiunea si nu vreau asta. Nu va faceti griji voi posta saptamana asta sau inceputul viitoarei, cel tarziu. Va pup si ca de obicei scuze pentru greselile gramaticale.