Elemental Humans-Necesită Editare

⭐6⭐

-Vrei să îl vizităm pe Araon?
Eu clipesc, neatentă.
-Poftim?
Sean își dădu ochii peste cap, și accelera, depășind mașina condusă de niște bătrâni cu ușurință. Motorul Lambrioghiniului toarse puternic, vibrând. Era un fulger roșu ce trasnea printre traficul de dimineață, făcând slalom printre celelalte mașini. Take me home de Cash Cash răsună în boxe, iar eu mă uitam pe Instagram în timp ce savuram o brioșă cu ciocolata.
Sean oftă, exasperat. Și chiar are de ce să fie. De ieri seară sunt foarte distrasă, doar cu capul în nori, cu rotițele învârtindu-se rapid în cap, gândind și asociind informații, spre găsirea unei soluții. Așadar, astăzi nu prea sunt o persoană cu care să discuti.
Brusc, întrebarea lui îmi tasni în minte. De uimire, mă înec cu brioșa și tușesc puternic.
Sean se uită rapid la mine, îngrijorat.
-Ești ok?
Eu continuu să tușesc, cu chipul roșu. Îi flutur mâna cu brioșa.
-Da, da sunt. Ugh, nu credeam că o brioșă poate fi așa periculoasă. oftez eu
El râde, îngrijorarea dispărând de tot.
-Da, aș vrea. spun ușor sec
-Ce să vrei?
Îmi rostogolesc ochii.
-Sa îl vizitez pe Araon. spun cu jumătate de gură, uitându-mă doar în față
Sean nu spuse nimic, dar știu că radiază de bucurie. Uneori mă uimește cu copliarimea lui.
-Dar, să nu te aștepți să îi sar în brațe și să îl iert din prima, ok? adaug strambandu-mă
-Dacă făceai asta îți dădeam o mamă de bătaie de nu te vedeai. pufăi el neîntorcand privirea de la drum
Eu zâmbesc.
-Acolo este! zic arătând porțile liceului meu
-Știu și eu, duh.
Eu îmi dau ochii peste cap. Nu ratează ocazia să se dea mare.
Intră rapid în curtea liceului, neobosindu-se să caute un loc de parcare. Și nici nu are de ce, căci a venit doar să mă ducă la liceu.
Evident, toate privirile se întorc în direcția noastră. Lambrioghiniul roșu aprins nu are cum să treacă neobservat, chiar dacă toți elevii au mașini de lux. Plus că toți știu mașinile fiecăruia, iar o mașină străină mereu întoarce privirea.
Sean opri în spatele unor BMW, unul albastru și unul gri metalizat.
-Mersi că m-ai condus. zic pupandu-l pe obraz
Îmi iau geanta și ies din mașină. O ocolesc și o iau spre liceu, cu privirile elevilor atintite asupra mea.
Aud portiera deschizându-se în spatele meu.
-Stai! zise Sean apărând misterios din mașină
Eu îmi dau ochii peste cap și mă întorc spre el.
-Mda?
-Nu am decis când ne vom întâlni. spuse incrucisandu-si brațele
-După ore sunt liberă. Aa, nu știu unde stă...
-Nu contează, te iau eu de aici, ok?
-În regulă.
-Aici, Cass, nu altundeva. Să mă trezesc că te-a adus alt tip acasă, să fi făcut drumul degeaba.
-Vaai, stai liniștit, nu o să te chinui cu asta, nu-s așa sadică! pufăi eu sarcastică
Mă răsucesc și o iau spre liceu.
-Stay chill, nu voi pleca nicăieri. Byee! spun neîntorcand capul
Pot să îl văd pe Sean dându-și ochii peste cap, și nu pot să nu zâmbesc. Habar nu are el ce idee mi-a dat, bună de utilizat când mă supără.
-Omg, e cumva noul tău iubit interzis și nu ne-ai spus și nouă?!o aud pe Beth spunând în timp ce mă lua de gât
-Yack, scârboaso, e frate-miu ,duuuh! mă strâmb dezgustată
-Oh, e chiar Sean, cel de care ne-ai spus că a complotat la Drama no°1?!întrebă Eve indignată
-Mda, preaiubitul meu frate! oftez eu
-Nu știam că e chipeș. Trebuia să ne anunți!
Eu primesc în râs.
-Dacă știam că vine, o rupeam de aici în fugă imediat. Aș fi putut să vi-l las vouă. mustacesc eu
-Nesimțit-o! De ce nu ai plecat mai devreme?! izbucni Eve deodată
Eu și cu Beth izbucni în râs, iar Eve ne ţinu isonul.
-Întrerup ceva? aud o voce groasă
Eu întorc capul și îl văd pe Hunter uitându-se curios la noi. Purta tipici lui ochelari hipster, și era îmbrăcat cu un tricou negru și blugi închiși la culoare.
De ce mi se pare mai drăguț pe zi ce trece? Mai ales cu gropițele alea, ugh....
Eu zâmbesc, aparent detașată.
-Neh, deloc. Vorbeam de cât de sexy e fratele meu și cât de mult seamănă cu mine. zic rânjind
Beth își rostogoli ochii și mă inghionti.
-Presupun că modestia nu este inclusa, huh?
Eu mă prefac indignată.
-Nici să n-aud de așa ceva! Este a doua natură a mea!
Eve râse.
-Ca și sarcasmul, dealtfel!
Eu zâmbesc viclean.
-Haha, nici nu știți voi. Acum, vă părăsesc. Trebuie să îmi văd de maestrul meu, că se supără altfel. mustacesc eu uitându-mă șmecherește la Hunter
El zâmbește, cu gropițe. Pot să jur că a roșit ușor!
-Ok, ne mai auzim!zise Beth, și se îndepărtează cu Eve agata de gâtul ei spre cursurile lor
Eu mă uit după ele, și nu pot să nu zâmbesc. Habar nu au restul ce fete minunate sunt prietenele mele .
-Așadar, ce facem astăzi, maestre? îl întreb veselă pe Hunter
-O, te rog, nu-mi spune așa, mă faci să mă simt bătrân!zise el râzând, în timp ce ne îndreptăm spre cabinetul de artă
-În regulă, Hunter. chicotesc și eu
-Imi place cum îmi spui numele. zise el brusc
Eu mă opresc din chicotit,si mă inrosesc ca o sfeclă.
Chiar a flirtat cu mine?!
-Păi, mereu mi-a plăcut cum sună, deci.. zic eu zâmbind
El îmi zâmbește, cu ochii sclipind. Mă întreb ce gândește acum. Uneori chiar aș vrea să pot citi gândurile persoanelor, nu numai să simt emoțiile negative.
Asta îmi amintește de faptul că și el este un Elementar.
-Ești o Flacără, nu? îl întreb
-Mda. Și tu ești o Umbră. zâmbi el
-Da. Cum sunt părinții tai? îl întreb suspectand ceva
-Tatăl meu nu prea seamănă cu mine. Singurul lucru pe care îl avem în comun este faptul că-s băiat și că-s Flacără.
-Tatăl tău este Assyr! spun picandu-mi fisa
-Și tu ești fiica lui Allan! mă contraatacă el
-Nţ, el este unchiul meu. Sora lui, Avaline, este mama mea. Știi tu, împărăteasa Draghandei. murmur cu jumătate de gură, amintindu-mi de Araon
-Oh, nu știam. Mă bucur că nu sunt singurul din familia regală.
-Și eu, la fel. Ai vizitat Draghmaya? Este foarte frumoasa!
-Da, știu. Mi-au plăcut mult cetățenii, erau amabili și talentati în ceea ce făceau.
-Știu, nu? Ai văzut sculpturile din ceară?
-Da, la ele am fost prima dată. Hitler era încontinuu înjurat de adolescentii ce treceau pe lângă el.
-Printre care și eu. Mi-a arătat mama ce a făcut. spun sumbru. Sper să îi placă să ardă în iad.
-Știu. Era un monstru.
-Oricum, acum numai e, și pe moment își îndeplinește pedeapsa cu vârf și îndesat,deci să nu mai vorbim de el!
-Ai dreptate. Ai vrea să ieșim diseară la o cafea? mă întrebă el luandu-ma prin surprindere
Eu clipesc, uimită.
-Ăă, nu e cam seară pentru o cafea? zic eu ca o idioată
El tăcu. Ce deșteaptă sunt, să mor eu!
-Ai dreptate,zise el deodată, cafeaua nu e buna. Atunci te invit la o cină în oraș. zise el încrezător
Eu mă uit șocată la el. Mă îmbujorez toată.
-Iar eu accept invitația.zic rușinată și bucuroasă
-Super.
-Super.
Restul drumului îl continuăm în tăcere. Nici nu știam că drumul până la cabinet durează atât de mult. Dar nu mă grăbesc. Îmi place să mă plimb cu Hunter, într-o tăcere plăcută.
Îi mai arunc o privire pe furiș,si zâmbesc. Pufăi ușor și îmi continui drumul, în tăcerea relaxantă.
Ce mod bun să îți începi ziua!