Povestea unei povesti

1

Andreea stătea singura intr-un colt al patinoarului, "ca de obicei" gândea ea.
Nimeni nu o lua niciodată in seama,iar asta o făcea sa verse lacrimi amare de fiecare data.
"Nu si acum. Mi-am promis ca o sa trec peste. Mi-am promis ca nu o sa mai plâng. Mi-am promis mie,si asta e cel mai important."
Bineinteles ca avea prieteni. Dar nici unul nu părea sa o bage în seamă,mai ales aici,la patinoar. "Asta inseamna doar un lucru. Îmi trebuie prieteni noi."
Andreea ura ca asa-zişii ei prieteni o bagau in seama numai când aveau nevoie de tema la matematica,sau la orice alt obiect la care era buna.
Stia ca avea nevoie de măcar un prieten adevarat. Unul care sa-i fie alaturi,si nu pentru că ar vrea ceva de la ea.
Dar mai stia un lucru: ca nu il va avea niciodată. În toți cei 15 ani pe care îi avea,nu a avut decat un singur prieten adevarat. Unul care ii era alături. Unul care ar fi facut orice pentru ea. Unul care ar fi fost în stare sa dărîme muntii pentru ea. Unul care a plecat. De care ar fi trebuit sa uite de mult. Dar daca a invatat un lucru de la el, cel care ii era prieten, nu cel in care s-a transformat de 3 ani,e ca o prietenie adevarata nu se uita niciodată.
"Chiar daca e langa mine la propriu,ce rost mai are daca nu e si la figurat?"gândea ea.
Si avea dreptate. Stefan era acolo undeva,pe patinoar. Se distra cu prietenii lui.
"Nici nu isi dă seama ce dor îmi e de el."
De când Stefan i-a zis Andreei ca nu mai pot fi prieteni,în clasa a VI-a,ea nu s-a mai apropiat da nimeni atât de mult cât era cu el. De 3 ani aceasta încerca sa afle de ce a ales sa nu mai fie prieteni. De 3 ani il întreba acelasi lucru,si de 3 ani ii dă acelasi răspuns:"Am crescut,Andreea. Suntem mult prea diferiti,intelege odata. Totul s-a terminat."

Fata începu sa patineze gratios,de parca gheata ar fi cel mai bun prieten al ei. Si asa si era. Gheata era cea la care venea când sa simțea singura. Ea era cu adevarat un prieten bun.
" Numai de ai fi om..."
Un oftat lung îi iesi printre buzele mereu crapate din cauza vremii neinduratoare.
Patinajul era sportul transmis din generatie in generatie,la mama sa,apoi la ea si sora sa. Era felul ei de a mai uita de lumea dimprejur. Asa cum mulți pictează,canta sau danseaza,ea patina.
"Ironic,nu? Cea care m-a rănit cel mai mult,cea care mi-a luat si ultima alinare pe lumea asta,singura care ma mai înțelegea,e si singurul meu prieten."
Si asta e adevarat. Andreea a avut o sora. Una pe care o iubea si ale carei sentimente erau reciproce.
A avut.