Povestea unei povesti

8

Din perspectiva autorului

Nici nu mai stia cât timp trecuse de când se pusese cu capul pe perna,asteptandu-se sa adoarmă repede,după o zi atât de grea si plină de dezamăgiri. Noaptea era partea ei favorita din cele 24 de ore în care incearca sa afle diferite răspunsuri la intrebarile ei. Dar,la sfarsitul zilei,are mai multe intrebari decat răspunsuri.

Asa a trecut o saptamana. O saptamana în care nu a facut nimic altceva decat sa învețe,sa patineze, sa-i mai facă vizite mamei sale si sa încerce sa afle de la ea unde se afla sora sa,de ce nu-i spusese de la început ca traieste si răspunsuri la multe alte intrebari.

Dar adevarul,cel care doare cel mai tare,singurul pe care il stia,era ca ii era frica. Ii era frica de ce răspunsuri poate primi. Daca se va trezi si nu o va recunoaste? Sau mai rău,daca nu se va trezi?

Se scula din pat si se aseza în locul ei preferat din toata lumea. Ei bine, locul ei preferat din toata lunea după Sală.

Privea stelele. Stătea pe pervazul geamului si privea acele lumini care mereu o inspirau si ii dădeau încredere. Se simțea în siguranta când le privea. Mereu i-a placut sa-si imagineze tot felul de povesti cu privire la ele. Dar cea pe care o credea cea mai adevarata, cea la care se gândea mereu atunci când le admira ca pe niste nestemate,era aceea ca stelele sunt oamenii care au murit si au ajuns în Rai. Si ca ei o păzesc.

Până acum o saptamana, credea ca si Ilinca se afla acolo. Ca o păzea si avea grija de ea.
Dar daca se va trezi si o va urî?
Toate aceste răspunsuri avea sa la afle intr-o zi, una care ii va schimba viața. Asta daca va veni acea zi...

***

De la intrarea în Sala,semăna cu o balerina pe gheata mult prea pierdută în gândurile ei de om mult prea tânăr pentru toate problemele prin care a trecut. Un om care se maturizase prea repede si isi pierduse copilăria undeva in lacrimi si tristete. O balerina foarte grațioasă care nu a avut aceeasi gratie si succes in viața cum a avut pe gheata. Una pe fata căreia parca se vedeau urmele sutelor de lacrimi care căzuseră fara voie, daca te uiți atent.
Cel putin asa o vedea Tudor pe Andreea, fata constiincioasa care se antrena de zor pentru concursul de saptamana viitoare.

-Ai întârziat. ii zise ea pe un ton grav.

-Ok, scuze. Cum se mai simte mama ta?

-Destul de bine, acum ca a venit acasă. Acum, hai pe gheata ca mai avem 3 zile de repetiție.

După ce Andreea a asteptat ca Tudor sa-si facă încălzirea, au inceput cu niste rotiri si piruete mai usoare.

-Nu uita, concursul asta e foarte important. Daca dă Domnul si castigam, trecem de la etapa novice la etapa juniorilor. continua sa-i amintească Andreea.

În acea dimineața aveau noroc. Patinoarul a fost închiriat doar pentru ei. Înainte ca Tudor sa apara, Andreea s-a antrenat la Triplu Axel. Nu conta ca acum putin timp ajunsese la spital si nu mai putuse da mai patineze doua saptamani.Chiar daca era o săritură foarte grea, Ilinca o executa perfect. Ea mereu era mai buna ca Andreea, dar pe ea asta nu o deranja. Mereu si-a iubit sora, în orice împrejurare.

Antrenamentul din acea dimineata se terminase destul de devreme. Mai erau si alți copii dornici sa patineze si sa se pregătească pentru concurs.
Cei doi se grabira sa ajungă acasa, pentru ca erau înfometați si obosiți.

***

Din perspectiva lui Tudor

În sfarsit, a venit si ziua cea mare, pentru care ne-am pregatit luni de zile.

Erau zeci de copii ba emoționați, ba nerăbdători. Dar pe toți ii lega dragostea de patinaj pe care o au.

Am ajuns aici odată cu Andreea dar ea spunea ceva de machiat si schimbat. Ceva ce probabil ar trebui sa fac si eu.

După ce am trecut si de cea mai grea proba a concursului, machiatul si aranjatul, eram pregătit pentru concursul in sine. Nu mai trebuia decat s-o astept pe Andreea.

Eram atent la un salt dublu, pe care il executa o fata cam de vârsta mea, când cineva ma atinge pe umăr.