Prietenul Din Umbră

Capitolul 5: Conacul de pe deal

Mă trezesc a doua zi pe la 2. Nu mă mir că dormisem atâta timp, având in vedere tot ce sa intâmplat în ultimul timp. Mă uit in cameră cu mare atenție. El... Adică Alexander nu era nicăieri și tot simpt că l-am mai vazut undeva.

Mă ridic din pat și mă duc la duș. Dau drumul la apa fierbinte care îmi invăluie plăcut tot corpul. Mă așez in cada plina cu apă fierbinte , relaxându-mă, lăsând apa să curgă.

Deodată, simt cum apa mea fierbinte și placută devine cam rece, mai rece și mai rece până când apa gheața ma face să țip si să ies ca arsă din cadă, făcând apă cu spumă peste tot. În acel moment Alexander iese din perete râzând de mama focului.

-Tu ai făcut asta?!
-Ce e pisi? Nu-ți plac dușurile reci? Spune el râzând in continuare.
-Asta e prea de tot!! Cum ai putut să-mi faci asta? Spun eu fugind in cameră. Mă așez in pat trăgându-mi patura peste mine și țipând de nervi ca o apucată. De obicei nu sunt așa sensibilă, dar acum mă simt chiar trădată.

-Hei.., îmi pare rău, nu știam că vei pune la suflet, am vrut să glumesc..
-Nu e numai asta. Am răcit foarte tare și o mint pe mama că mă simt bine când defapt nu sunt. Îmi vreau viața inapoi și vreau CA TU SĂ MĂ LAȘI DRACU' IN PACE. După ce m-am eliberat, Alexander a trecut printr-un perete și nu s-a intors.

Fiind singură in sfârșit, mi-am continuat dușul, am mâncat și apoi m-am băgat dinnou in pat. Când m-am trezit era 5. Mă simțeam mult mai bine.

-Bine Alexander, nu mai sunt supărată pe tine, poți să ieși acum!
Dar nimic. Alexander nu era nicăieri.
-Iartă-mă Alexander, nu am vrut să țip așa la tine, serios.
Nimic. Untr-un singur loc putea să fie. CONACUL DE PE DEAL.

Îmi pun pantalonii de trening , geaca neagră cu roz și alerg spre capătul strazii.
Ajung in fața casei. Era la fel de infricoșatoare cum mi-o aminteam. Avea porți de fier uriașe legate cu un lacăt ruginit. În lateral avea o ruptură prin care puteai intra.

In mijlicul curții uriașe era o grădină mare in care erau puși niște brazi bătrâni. Și in mijlocul brazilor era o fântână murdară care înghețase total.

Trec de curtea plină de buruieni uscate și ajung in fața casei dărăpănate. Ușile și ferestrele fuseseră luate de către hoți. Iar deal lungul casei era plin de cioburi de sticlă si gresie spartă. Pereții erau plini de desene si cuvinte desenate de copii.

Cu frică observ niște picături de sânge impraștiate alandala pe prispa conacului. Intru in casă. Interiorul era la fel, plin de cioburi si căramidă spartă.

-Alexander, ești aici?
Ecoul vocii mele se duce in toată casa , ceea ce mă cutremură.
Urc la etaj. Arunc o privire prin toate camerele. Același lucru, sticlă spartă și nimic altceva. Ajung la ultima cameră. Intru ușor strigandu-i numele. Îl văd, era pe balcon, stând jos și uitându-se în gol.

Mă apropii de el ușor.
-Asta a fost camera mea! Aici îmi placea să-mi petrec majoritatea timpului.
Cuvintele lui curgeau ușor ca un râu intr-o noapte caldă de vară.
-Alexander, îmi pare rău că am țipat așa la tine.
-Nu-i nimic, am cam exagerat.

-Dacă tot o să împărțim camera mea ceva timp să clarificăm niște chestii: 1. Când mă schimb, scoți capul printr-un perete. 2. Noaptea vei dormii sub patul meu. 3. Cand fac baie mă lași in pace.
-Înțeles.