Prietenul Din Umbră

Capitolul 4: Zbor frânt

Simt o mână caldă și grijulie mângâimdu-mi ușor fruntea. Deschid cu greu ochii și observ o siluetă înaltă.
Avea pe fața un zâmbet enervant, era aceelași zâmbet pe care îl văd mereu.
-Te-ai trezit?!? Mă intreabă el sarcastic .
-Ce intrebare plictisitoare!! Îi spun eu incercând să par deșteaptă.
Începe să râdă, avea un râs sarcastic si enervant.

-Pare că nu-ți mai este frică.
Întradevăr, nu-mi mai era frică, mă simțeam obijnuită cu persoana lui.

- Nu-mi mai este frică!!
-Mă bucur! Dar frig îți este?
-Nu!
-Ce bine!

Am inceput să ma uit la el cu cel mai mare dispreț, iar ochii lui aveau aceeași privire caldă.
-Cred că am inceput cu stângul relația. Imi spune el.
-Crezi?!
-Da....., hai să facem o plimbare!
-Ce?! Acum?
- Da , acum, ți-aș putea raspunde la toate intrebările...
-Esti cam enervant să ști!!
-Iar tu ești cam tupeistă!

Timp de două minute nimeni nu a spus nimic, apoi a deschis ușa balconului.
-Hai să mergem să facem o plimbare, vino!
-Ce?
-Vino...te rog.
M-am dat jos din pat și am rămas la 3 pași distanța de el.
-Da-mi mâna.
Îi întind mâna cu atenție. Știu că nu pot avea incredere in el, dar e singura șansă să aflu ce dracu' se intâmplă aici.

M-a luat de mână, dupa care am ieșit amândoi pe balcon. Când vântul a inceput să bată in cămașa mea de noapte, mi-am dat dinnou seama ca nu aveam pe dedesupt decât chiloții.
Se duce in spatele meu și mă apucă de abdomen.

-Ei, ești gata?
-Ce-ai degând să faci?

In momentul in care am vorbit am simțit cum picioarele mele nu mai ating gresia rece gheața de pe balcon. Zburam! Doar atât era in mintea mea.

-Nu te mai zbate! Îmi spune el pe un ton sever; apropie picioarele si intinde mâinile.ȘI NU TE MAI ZBATE!

Am facut fix cum mi-a spus. Țineam picioarele atât de incordate că simțeam și crampe, dar nu-mi păsa decât ca zburam. Este cel mai placut sentiment, faptul ca zbori , ca si cum ai scăpat de greutațile vieții.

M-am uitat in jos, eram pe câmpul din josul strazii. Câmpul unde am crescut și care mă primește cu brațele deschise când trebuie să-mi limpezesc gândurile. Se oprește pe un deal înalt cu o vale mare, știam locul, îl aveam în inimă.

-Mersi că mai adus aici.
-Ști locul?
-Aici am avut primul sărut, chiar vara asta. Am venit aici cu un baiat, priveliștea era superbă. A fost cea mai magică seară din viața mea!

- Ce s-a intamplat cu băiatul?
-Nu mai conteaza, nu pe el îl am in inimă, ci momentul acela..
- Nu aveai cumva niște intrebări?
-A, da; deci cine ești?
-Nici eu nu știu! Tin minte că aveam aproximativ 14 ani. Într-o zi m-am trezit mort, fără viață și fără nimeni alături. Țin minte că locuiam în casa aceea.

Sus pe următorul deal se afla o casă foarte mare și veche.
-Stiu casa aia, copiii rădeau de mine in copilărie pentru că îmi era frică să intru.

-M-am trezit undeva în spate.
-Nu-ți mai amintești nimic?
-Îmi amintesc numele meu, Alexander Vonmalter.
-Și de ce ai venit la mine?
-Stăteai in casa cea mai apropiată. Și am observat ca îți plac misterele si lucrurile paranormale.

-Și ce s-a intâmplat aseară?, ce erau mâinile alea care ieșeau din dulapul meu?
-Habar nu am!
-Si ce vrei defapt ? Spun eu serioasă.
-Să mă ajuți să descopăr ce s-a întâmplat cu mine.
-Bine atunci, se face dimineața, hai du-mă acasă!