Supune-mă!

Capitolul 14: Din vina mea...

Mă trezesc buimacă şi mă ridic să îmi fac o cafea. Iubitul meu încă mai doarme după seara trecută. Mi-am terminat de băut drogul, iar acum îmi pregătesc micul dejun. Mănânc repede, mă schimb şi mă îndrept spre parc. Simt nevoia de aer.
Mă plimb până găsesc o băncuță liberă. Privesc copiii cum se joacă, când simt că ceva se prinde de piciorul meu. Era o fetiță minunată! Avea vreo 5 anișori şi nişte ochi albaştri care te băgau în boală.
- Bună! Eu sunt Rowsalin! Spune ea. Tu cum te numeşti?
- Eu mă numesc Kim. Spun în timp ce o pun la mine în poală.
- Aici ai un bebe? Întreabă ea dulce în timp ce arată spre burtică.
- Da. Spun eu şi îmi mângâi pântecul.
- Şi ce este?
- Fetiță. Spun eu şi îi zâmbesc.
- Bună fetița lui Kim! Ai o mămică flumoasă! Spune ea şi îmi pupă burtica. Spre noi se îndreaptă o doamnă mai în vârstă. Probabil bunica fetiței.
- Rowsalin, nu ți-am spus să nu mai dispari aşa? Spune doamna blând.
- Scuze, nonna(bunică)! Dal am văzut-o pe Kim şi bultica ei.
- Îmi pare rău, scumpo! Dar îi plac foarte mult gravidele. A spus că sunt drăguțe atunci când îşi mângâie burtica. Îmi spune bătrânica.
- Nu, este în regulă. Mie îmi plac copii. Spun şi primesc un pupic pe obraz din partea lui Rowsalin.
Kim, iubito, unde eşti? Sunt în parc. Haide acasă, te rog! Ok.
- Rowsalin? Trebuie să plec.
- Bine, dal mai vii, da?
- Sigur, scumpo! La revedere! Spun şi mă ridic.
Ajung acasă şi aprind lumina. Când mă întorc sunt speriată de cei trei prietenaşi ai mei.
- La dracu' cu voi şi cu petrecerile voastre! Urlu eu.
- Iubito...
- Dominik, îți rup capul dacă nu mă duci la spital! Mi s-a rupt apa! Strig eu din ce în ce mai tare. Mă ia în brațe şi mă pune în maşină. Conduce cu o viteză colosală, dar nu îmi pasă.
- La naiba, nu mai pot! Aaa!
- Gata iubito, gata... Nu apuc să mai aud ce spune din cauză că pic într-un abis negru.

Dominik pov.

A leșinat! Ajung la conacul prietenului meu şi intru cu ea repede.
- Haide iubito, rezistă!
- Aici! Îmi arată Alexander un pat.
- Ce facem?
- A leșinat...S-ar putea să nu reziste, dacă nu o transformi.
- Dar dacă nu rezistă transformării?
- Îmi pare rău, dar măcar încerci. Spune el optimist.
Nu am mai fost atât de stresat...Ea este în tranziție, iar Alexander îi face cezariană. De 5 ore nenorocite aştept!
-Ămm, Dominik?
- Da? Spun şi mă întorc spre el. Văd o fetiță superbă cu nişte ochişori mari şi albaştri, care te băgau în boală. Este atât de frumoasă!
- Fetița este sănătoasă! Spune şi mi-o dă în brațe.
- Dar Kim?
- Nu ştiu! Nu dă niciun semn de viață, deşi inima îi bate.
- Pot..pot să o văd? Întreb nesigur.
- Desigur.
Intru în cameră şi îmi văd sufletul palid, cu ochii închişi.
- Iubito...mi-aş dori să mă auzi...Trezeşte-te, te rog! Ai, adică avem o fetiță minunată! Nu ai vrea să o vezi? Spun şi o lacrimă îmi curge pe obraz. Te iubesc! Continui, o sărut şi plec.
Am ajuns acasă, iar Chris şi Sandra m-au asaltat cu întrebări.
- Ămm, Sandra, poți să o hrăneşti tu pe Rose? Întreb eu. Aşa a chemat-o pe mama lui Kim. Este un nume frumos.
- Rose...Spune ea uşor. Da, sigur! Raspunde ea.
Ajung în cameră şi încep să plâng pentru prima dată. Este numai vina mea! Este vina mea pentru că a rămas însărcinată la vârsta asta şi că acum este semi-moartă. Dacă nu veneam eu cu ideea de a-i face o petrecere pentru a o înveseli puțin, acum era bine, alături de mine şi ar fi putut duce sarcina la termen şi posibil nu s-ar mai fi întâmplat ceva din ce se petrece acum. Mă urăsc pentru tot ce i-am făcut. Dacă nu aş fi răpit-o, acum cu siguranță s-ar fi distrat pe undeva. Am nevoie de ea şi Rose are nevoie de ea. Rose...i-am stricat viața! Nu va mai avea o mamă, iar eu nu voi mai putea iubi pe cineva cum am iubit-o pe Kim. Îmi doresc din tot sufletul să îşi revină.
Mă ridic uşor din pat şi merg să o iau pe Rose. O găsesc în brațele Sandrei. Doarme atât de liniștită...O iau ușor, cu teamă la mine în brațe şi o sărut pe căpşorul ei mic, fin şi fragil. Merg în dormitor şi mă așez pe pat alături de ea. Ar trebui să îi amenajez camera. Continui să o mângâi uşor pe obrăjorul său îmbujorat, până când mă fură somnul.
Mă trezesc din cauza unui zgomot. Mai exact telefonul.
- Alo?
- Alexander la telefon.
- Ce s-a întâmplat?
- Kim a...ea...a murit. Spune el, iar respirația mea devine inexistentă.

Vă iubesc mult!
P.S. La media Rose. Ignorați funda, uitați-vă la ochi. ♡♡♡☆☆☆