Elita din New York

27.

Nu pot să cred că ziua pe care am așteptat-o de când eram copil a sosit. Și nimic nu e cum mă gândeam. Visam la ore întregi de spa alături de Gemma. Visam la bârfe la micul dejun și Breakfast at Tiffany. Mă gândeam că o să simt altceva. Și uite-mă, stând în pat și uitându-mă la rochia roșie. Și nu știu ce să fac. Să merg? Să nu merg? Mama are dreptate? Oare chiar o să regret asta? Sau ceea ce o să regret e că mi-am petrecut ultimele clipe de liceu stând acasă. Pielea mi se face de găină când mă gândesc la liceu. Ultimii patru ani din viața mea au trecut așa repede, încât nici măcar nu mi-am dat seama. Zâmbesc când mă gândesc la toate lucrurile pe care le-am făcut împreună cu Gemma, Jasper și Max. Cum am interzis colanții, cum mă uitam urât la fiecare fată care purta bentița pe partea stângă. Noi am fost familia regală din Constance. Iar acum, alții o să ne ia locul și o să conducă liceul.

Mă ridic din pat și merg visătoare spre biroul bunicului. Trebuie să stabilim ultimele detalii pentru călătorie. De abia aștept să prezint pe cele mai mari podiumuri ale lumii vara aceasta. Apoi, să mă întorc la sfârșitul ei pentru primul meu an de facultate.

-Ok, acum că ai venit, trebuie să discutăm niște schimbări de ultim moment, spune bunicul agitat.

-Sunt aici, spun eu trântindu-mă în fotoliu.

-Plecăm în noaptea asta, spune el direct.

-Ce? întreb eu încruntându-mă.

-A apărut o problemă la atelierul din Paris și trebuie să fiu acolo poimâine. Săptămâna viitoare are loc prima prezentare și trebuie să mă asigur că totul merge perfect, spune el scriind ceva pe laptop.

-Dar... bunicule nu putem pleca în noaptea asta. Nu mi-am luat la revedere de la Gemma sau Jasper. În plus e balul de absolvire diseară, spun eu începând să mă agit.

-Îți poți lua la revedere de la ei în seara asta. Eleonor, crede-mă că e important. Poți rămâne acasă dacă te-ai răzgândit, spune el uitându-se la mine printre ochelari.

-Nu, spun eu mai tare decât e cazul. O să vin, continui eu.

-Bun. Începe să împachetezi. Dar nu lua foarte multe. O să fim pe drumui toată vara și în plus ți-am asigurat o garderobă în fiecare loc în care o să mergem.

-Ești cel mai tare, spun eu ridicându-mă de pe scaun și părăsind biroul.

***

-Și cred că asta e tot, spun eu ridicându-mă de pe canapea. I-am spus Samanthei de atâtea ori povestea asta încât m-am plictisit. Nu vreau să recunosc, dar a avut dreptate. Nu-mi mai e frică să spun ce s-a întâmplat. Nu mai am viziuni. Nu mai am temeri.

-Foarte bine. Acum aproape 2 luni când ai venit aici prima dată te-am întrebat cum te simți. Îți mai amintești ce mi-ai zis?

-Mă simt ca și cum aș fi închisă într-un loc plin cu apă și lăsată să mă înec, spun eu citându-mă.

-Corect. Acum, cum te simți? întreabă ea foarte atentă.

-Ca și când cineva ar fi spart acvariul în care mă aflam și m-a salvat. Mulțumesc Samantha, spun eu din toată inima.

Ea îmi zâmbește și mă îmbrățișează.

-Ești fericită?

-Încă nu. Dar voi fi, spun eu desprinzându-mă de ea.

-Atunci treaba mea aici e gata, spune ea punându-se la birou și băgând dosarul meu într-un sertar.

Gemma povestește