Elita din New York

38.

Zumzăitul mașinilor de cafea și al telefoanelor mă fac să-mi ies din minți. Scaunul pe care stau e prea tare iar capul mi-a înțepenit. Vocile care răsună în încăpere  îmi distrag atenția de la holbatul în calculator.

-Eleonor, strigă cineva iar eu tresar.

Privesc în sus și o văd pe Miranda, asistenta Annei Wintour. Și șefa mea.

-Da? întreb eu închizând puțin ochii.

-Te-am strigat de zece ori, spune ea aruncându-mi pe birou un teanc de dosare. Anna vrea Starbucks iar eu sunt blocată cu Donna la telefon. Te descurci?

Știu că e ironică. Data trecută i-am adus Annei un Starbucks rece. Nu e vina mea că mi s-a stricat mașina. Mă ridic de pe scaun și dau din cap. Îmi iau geanta și paltonul din cuier și ies pe ușă. Îmi ia un minut să conștientizez că Donna e Donnatela Versace. Vorbește cu ea pentru coperta Vogue din martie. Când ies din clădirea impunătoare un vânt înghețat îmi acoperă fața. Iarna în New York e un chin. O iau la stânga și încerc să mă grăbesc gândindu-mă la teancul pe care mi l-a lăsat Miranda pe birou. De ce aveam impresia că fiind stagiar la revista Vogue e o treabă serioasă? Tot ce am făcut până acum a fost să aduc cafele, să completez hârtii și să fug de colo până colo pentru Anna sau Miranda. Nici nu mă mir de ce bunicul nu e de acord cu slujba asta. După spusele lui, ar fi trebui să-mi continui cariera de model, iar când el nu va mai putea conduce imperiul Klein, să fiu pregătită pentru a-l conduce eu.  Dar nu vreau asta. Nu vreau calea ușoară. Vreau să muncesc pentru ceva înainte să fie al meu. Vreau să merit să-l posed. Nu vreau moștenire. Vreau ca numele meu să conteze în lume. Nu vreau ca toată lumea să mă ști drept Eleonor Klein, nepoata lui Calvin Klein care acum moștenește totul. Nu. Vreau ca lumea să mă știe drept Eleonor Klein, o femeie independentă care a reușit pe propriile picioare. Ajung la Starbucks în scurt timp și comand un peppermint mocha pentru mine, și o cafea simplă fără zahăr pentru Anna. Urăște lucrurile complicate. Poate de aceea o admir atât de mult.

Ies din Starbucks cu cele două cafele și cotesc ca să mă întorc înapoi. Îl zăresc pe Max vorbind la telefon pe trotuar. Poartă un costum de zi care-i vine perfect, iar părul îi este ciufulit într-un mod sexy. Zâmbesc și rămân câteva secunde ca să admir priveliștea. Acesta mă vede și mai zice ceva la telefon, apoi închide. Vine spre mine și îmi zâmbește.

-Nu credeam că o să te văd vreodată trează la ora asta, spune el îmbrățișându-mă.

Îmi dau ochii peste cap și îmi duc mâinile după gâtul lui, având grijă să nu-mi cadă cafeaua pe paltonul său.
Oh e atât de bine acolo. Ne desprindem unul de altul.

-Nici eu, spun eu oftând. Dar tu? Ce faci în oraș atât de devreme?

De fapt nu era chiar atât de devreme. Era undeva la ora 10. Începem să înaintând pe trotuar.

-Tocmai am vorbit cu avocatul tatălui meu. Mi-a spus că vrea să ne întâlnim mâine să discutăm ceva important. Acum eram în drum spre Jasper.

Un ultimele două luni s-au schimbat foarte multe lucruri. Jasper și-a înghețat și el semestrul doi de facultate și primul semestru de anul viitor, iar cu banii lui a cumpărat jumătate din acțiunile lui Max. Acum, ei doi sunt parteneri și proprietarii hotelului Empire. Gemma s-a decis să nu mai aștepte și a mers la mai multe castinguri pentru film, într-un final reușind să apară în filmul ST. James Place regizat de Steven Spielberg. Cât despre mine, nu pot să zic că am făcut pași mari în cariera mea. Continui cu facultatea și în același timp cu stagiatura la Vogue.

-Știi ce vă trebuie vouă? Puțină distracție. Serios Max. Abia vă mai vedem. Ați devenit dependenți de muncă, spun eu.

-Vorbește domnișoara care săptămâna trecută era trează la ora 3 dimineața și încerca să găsească un zbor liber pentru Anna în L.A.? întreabă el râzând iar eu în înghiontesc.