Schimbarea lui Ashley

Capitolul 18

Se pare ca dorinta mi s-a indeplinit. Jason ma insoteste peste tot, se asigura ca nu voi fugi. Ar trebuie sa ma enerveze o persoana care ma urmareste in fiecare clipa, care nu o face din dorinta de a ma avea aproape mereu, ci din obligatie? Pentru ca nu ma enerveaza. Profit de zilele acestea in care il am aproape. Il simt urmarindu-ma, avand grija sa nu dispar din zona lui vizuala. Si cu toate astea sunt nonsalanta. Atitudinea mea fata de el, urmarindu-ma, este una enervata. Asta nu pare sa-l supere, ba chiar ii face placere faptul ca imi dau ochii peste cap cand apare langa mine si Flower. Sau cand ies de la dus doar cu prosopul pe mine si oftez exasperata vazandu-l asteptandu-ma rezemat de perete. Atunci strig la el sa iasa afara din camera mea, iar el rade si ma intreaba de ce. Atunci incep un discurs despre cum imi invadeaza intimitatea. In acest timp el, zambind, ma studieaza, ca intodeauna, parca fascinat. Nu i-am spus niciodata ca nu mai suntem iubiti. Adevarul e ca mi-era frica s-o spun, asta ar face totul oficial. In cele din urma iese din camera.

Faptul ca el se afla mereu langa mine este un dezavantaj. Nu imi pot lua gandul de la el, ma distrage constant. Incerc sa par nervoasa ceea ce este echivalentul cu melancolia care ma cuprinde gandindu-ma la cum as putea sa las totul balta si sa-i sar in brate.

Pana acum am stat inca doua zile in inchisoare, imbufnata. Fusese chiar surprins cand i-am spus cu venin in voce ca mai bine stau la inchisoare decat sa ma pazeasca el. Pur si simplu nu am putut sa-i spun ca accept cand imi zambea cu superioritatea convins ca voi spune da. Asta ar fi insemnat sa cedez.

Bineinteles ca aveam voie sa ies din inchisoare cateva ore si sa ma duc in camera mea ocazional, dar dormeam in inchisoare. Pana cand nu am mai suportat gandul la un pat confortabil, mancare buna si Jason.

Stateam rezemata de un perete din celula si ma jucam cu o minge.

-De ce te mai afli inca aici? am auzit-o intreband pe Cassie.

-Pentru ca am un orgoliu prea mare si enervant ca sa plec, am raspuns atenta la ritmul in care bateam mingea.

-A, da. Baiatul ala care e un nenorocit, nu? Din cauza lui nu pleci.

M-am crispat imediat marind ritmul.

-O fi el un nenorocit, dar ea nu crede asta, spuse Daniel iesind din umbra lui, oarecum.

-Ce? exclama Cassie. Dar credeam ca te-a ranit si nu mai vrei sa auzi de el.

Nu am raspuns. Nu stiam ce sa spun, nu puteam nega, Daniel si-ar fi dat seama, plus ca e un gura-sparta.

-Nu sunt un gura-sparta!

-Atunci taci din gura! am spus satula de conversatie.

-Stii care-i parerea mea? spuse Daniel.

M-am gandit. Nu voiam sa-i stiu parerea, dar eram curioasa in privinta raspunsului. Am tacut, un semn de incuviintare.

-Parerea mea este ca ar trebui sa pleci naibi de aici, raspunse el.

Exact la ce asteptam.

-Sunt deacord, spuse si Cassie. Daca as avea ocazia as pleca din groapa asta de soareci.

-Insinuezi cumva ca noi restul suntem soareci?

Cassie il ignora. Atunci nu am mai putut suporta remarcile lor inutile.

-Voi nu intelegeti! am strigat. Nu ar trebui sa plec! Gandul la doar a sta cu el in aceeasi camera ar trebui sa ma dezguste! Dar nu o face!

Ei tacura, lasandu-ma sa termin.

-E un cliseu al naibi de idiot, am mai spus dezgustata.

-Si ce daca nu te mai iubeste, izbucni Daniel. Ar trebui sa faci cat mai multe prosti, toata vina o sa cada pe capul lui, nu-i asa?