The Doppelgangers

Capitolul 4

- Hello my sweet love ! Îi strig eu calmă și zâmbitoare

Sunt sută la sută sigură că acest calm de care dau dovadă îl distruge pe dinauntru. Nik a fost mereu o fire agresiva, răzbunătoare ,extrema lui plăcere fiind să provoace frică

- Nu cred  că știi dar din  toti idioții care au încercat să se întoarcă în potriva mea , tu esti deocamdata unica care a mai rămas în viața . Îmi spune el pe un ton agresiv 

- Ohh dragă  știu prea bine că oricine a ales să fie în potriva ta mai devreme sau mai târziu a murit. Doar o am exemplu pe Katherine .

- Să nu îndrăznești ! Să nu îndrăznești să ii pronunti numele . Ea nu a fost ca tine!

-  Niklaus tu cand o să înțelegi că exact așa  cum sunt eu  ești și tu ? 

Mă privește sec cu ochii orbiți de mâhnire  și începe să strige cât îl țin plămânii...

- Tot ce mi-am dorit vreodată a fost  binele pentru ai mei . Vroiam un loc pe care să îl numim toți acasă  , un loc în care să putem fii o familie astfel încât niciunul dintr-e noi să nu mai  fie nevoit sa fie  singur vreodată . 

- Familie ? Niklaus trezește-te ! Nimanui nu ii mai pasă de tine . Că vrei să accepti sau nu , că îți pasă sau nu , noi doi suntem la fel . Manipulam , avem acceasi sete de putere , putem controla , putem pedepsi , dar acțiunile noastre sunt conduse de un singur lucru așezat profund in interiorul nostru . Suntem singuri .... Si urăm asta ! 

O  singură secundă era pentru mine ca și cum vedeam in el o cu totul și cu totul altă persoană . Aveam sentimentul că îl priveam pe acel Nik de care m-am îndrăgostit odata . Știu că greșesc în totalitate lăsându-mă pradă sentimentelor .Singurul meu  noroc este că nu durează mult iar  el  mă aduce din nou la realitate  prin câteva simple cuvinte : 

- Într-un singur lucru ai dreptate : Nu îmi pasă ! 

-  Știu prea bine că mereu ai fost incapabil de sentimente adevărate.

- Asta  pentru că poate sunt doar rău pur .

Fără să  apuc măcar să m-ai clipesc , trupul meu era trântit de peretele casei , mâna lui Niklaus strângându-mă din ce in ce mai tare de gât , până în momentul în care plamanii mei nu mai primesc aer suficient pentru a mai putea rezista . Încet , încet simt că m-a sufoc dar privirea mea încă rămâne țintită asupra privirii lui amare si plină de ură . Sper surprinderea mea , Niklaus începe să râdă fără motiv, se trage la o parte luându-și mâna de pe mine . 

- Nu se merită să mă murdăresc cu sângele tău . O să găsesc  o altă formă mult mai interesantă  pentru a te face să suferi . Îmi spune el întorcându-și spatele, îndepărtându-se ușor

Fără a putea controla simt  două lacrimi curgându-mi pe obraz. Le șterg repede  , apoi  fug  in spatele lui Nik și îi sucesc gâtul lăsându-l să cadă jos .  

O să mă răzbun pe toți! Fiecare în parte veți plăti pentru ceea ce mi-ați făcu . Încă nu a venit rândul tău Niklaus, tu ii vei vedea rând pe rând pe toți cum pică iar la final când vei rămâne singur mă vei implora să îți curm suferința. Lista este lungă, extrem de lungă dar în vârful ei se afla Rebekah. Ea îmi va plăti chiar acum!
Pornesc în grabă către biserica St. Anne  iar odată ajunsă acolo pășesc înăuntru întorcându-mi privirea dintr-o parte în alta admirându-i frumusețea . Biserica  asta este specială întru -totul . Am impresia că într-un fel protejează supranaturalul .  Înaintând cu pași ușori , un zâmbet îmi răsare pe buze privindu-i felul de a mă aștepta....

- Știam că vei veni! Știam că mi-ai simțit lipsă. Spun eu apropindu-mă tot mai tare

În loc de răspuns primesc înapoi un sarut de-a dreptul neașteptat , dar perfect sincronizat....

Pe finalul liniștit se aude o voce tristă

-Ești un ipocrit Elijah!

Ne întoarcem privirile si o zărim pe Rebekah atât furioasă , cât și îndurerată . Privindu-ma ochii i se  umpluseră de lacrimi 

-Cum ai putut? Îmi spune ea strângând din dinți

La simplul ei strigăt toate becurile din biserică se sparg , iar noi doi  ușor , ușor  ne simțim sângele fierbând

- Calmează-te sweety ! Încerc eu să îi spun

Ignorându-mi cererea  îl zăresc pe  Elijah picând inconștient , toată atenția Rebekhai ațintită fiind acum asupra mea . Schițând un zâmbet în colțul gurii , mă apropii de ea în grabă și îi  înfig un pumnal cu putere în inimă. Întregul său corp începe să  își preschimbe culoarea în cenușiu, lacrimile curgandu-i în continuare pe obraz...

- De ce ? Mă întreabă ea cu ultimele puteri

- Pentru că știu totul! Ii răspund eu în scârbă

Îmi aruncă o privire de regret , apoi își închide  ochii și cade la pământ .......