jeff the Killer: dragoste adevarata (EDITARE)

Capitolul 1

Simt cum razele calde ale soarelui îmi brazdeaza intreaga fata îndemnîndu-mă sa ma trezesc. Dau pătura subțire de pe mime si ma ridic în capul oaselor încă încercând sa ma acomodez cu lumina.

După câteva clipe îmi întorc privirea spre partea dreaptă a patului si il vad. Jeff doarme dus. Il invelesc mai bine si ma ridic dim pat îndreptîndu-mă spre baie. Îmi las pijamaua sa cadă lent pe podea si ma bag in dus.

Dupa un dur revigorant ma îmbrac repede cu niste blugi negrii si un tricou alb simplu si cobor jos.

Îmi amintesc cum obisnuiam sa cobor mereu in bucătărie si sa il vad pe Slender pregătind micul dejun. Dar, a trecut atâta timp de când nu am mai simtit mirosul unic al clatitelor lui încât, de trei ani incoace am inceput sa fac si eu clatitele speciale ale bătrânului Slendy. Îmi este atât de dor de vremurile trecute. In care ma trezeam de dimineață din cauza cercurilor prostești dintre băieți. Dar acum a trecut si trebuie sa traiesc in prezent. Trebuie sa îmi scriu propriile păgîn in viața.

Întru in bucatarie si incep sa pregătesc micul dejun pana sa coboare restul lumii. Scot repede o tigaie, pregatesc aluatul pentru clătite si incep sa le prepar. De la o posta poți sa iti dă seama ca nu sunt clatitele lui Slender dar pe mine ma fac sa zâmbesc. Scot cinci farfurii si le pun frumos pe masa apoi asez clatitele in farfurie ca apoi sa le ornez cu ciocolată si banane. Ca sa arate frumos mai asez si un borcan de gem de cirese pentru cine vrea.

Fix după ce am turnat sucul de portocale in pahare. Incep sa aud hărmălaie. Se pare ca strengarii mie s-am trezit in sfârșit. Ma poziționa in capul scărilor si il vad pe Jeff cum se joacă cu Lara de-a avionul. Nu m-as mira daca ar reusi sa o facă sa si zboare.

-Ce faceti aicea mai strengarilor? Întreb eu sărind pe Jeff dându-i un puric scurt apoi o iau pe Lara din brațele lui pe el lăsându-l sa cadă.

-Mami! Miroase bine. Ce ai pregătit? Intreaba Jacob sarind pe mine dându-mi un pupic dulce pe obraz.

-Du-te si verifica. E ceva special. Spun eu in timp ce el deja cobora scările. Lara, fugi jos si spune-i lui Jacob sa nu se atingă de mâncare pana nu o aducem pe Hope, bine?

-Da mami, o sa ii spun. Zice ea alergând pe scari râzând.

-Verzi ca e valabil si pentru tine, ai inteles? Strig eu spre Lara care deja era jos.

-Of, bine.

Ma ridic din genunchi si ma îndrept spre Jeff. Ma ia de talie si ma trage mai aproape de el.

-Neata iubire. Spune el si ma sărut exact ca in tinerețe. Ce dor mi-a fost de acest sărut pasional.

-Neata si tie iubire. Poți, te rog, sa te duci sa o aduci pe Hope? Il întreb eu politicoasă tinandu-l de mana.

-Sigur! Spune el în timp ce se îndrepta spre camera fetei dându-mi drumul mâinii.

Cobor scările scările intru în bucătărie sa vad ce mai fac nebunaticii mei. Nu pot sa imi dau seama cum au reusit ei sa faca din bucătăria mea superba, totul fiind alb mai putin faianta care este rosie, un camp de război în adevăratul sens al cuvântului. Clatitele erau aruncate pe pereți, cioburi pe toata suprafata podelei. Totul arata ca si cum Al Doilea Razboi Mondială trecut prin bucătăria mea. Ce sa mai spun de cei doi copii minunati ai mei. Ei erau plini din cap pana în picioare de gem de cireșe.

-Ce, Doamne iartă-mă ati facut aicea?! Zici ca un război de cinsprezece minute a trecut prin bucătăria mea! Cum ati reusit? Întreb eu începând sa curat pereții.

Cât eu am curățat Lara si Jacob s-au aliniat unul langa altul stând intr-o liniste deplină. Fetele lor erau atintite la papucii de casa pe care ii purtau iar mainile lor fiind impreunate stând atârnate pana la nivelul bazinului.

-Nu aveti nimic de spus? Întreb eu ținând mâinile în şolduri uitându-mă la ei.

-Ne pare rău mami. Spun amândoi în cor, puterile de gemeni intrând în acțiune.

Da, în acest moment am doi gemeni, Lată si Jacob amandoi avand 6 ani. Au părul blond iar singura diferenta este ca Lara are ochii albastrii iar Jacob îi are verzi. Uneori ma întreb cum am putut sa fac niste copii atât de energici. Iar Hope este cea mai mica dintre ei. Ea are cinci ani iar părul ei este castaniu ochii avand o culoare albastră ca marea. Ea este mai linistită decat fratii ei dar nu este doar pentru ca asa s-a nascut. Hope, acum in an a fost diagnosticata cu cancer. Aceasta veste m-a distrus complet. Am crezut ca viața mea s-a terminat pana când Hope, s-a ridicat de pe patul de spital, si-a pus manuta ei micuța si delicata pe obrazul meu si a spus "O sa fie bine." Cuvintele ei mi-au dat o putere nemaipomenită. M-a facut sa lupt pentru sanatatea ei.

Ma uit din nou la copii mei si le spun pe eu ton drăgăstos dar încă putin supărat.

-Vreau sa mergeți sa vă spălați pana pregătesc eu totul din nou si sa nu ii spuneti tatălui vostru, ok?

-Dă mami. Chiar ne pare rău. Spun ei dulce ca de obicei, ma sărută de obraz si pleaca sa se spele.

După vreo 20 de minute termin de făcut curat si de refăcut clatitele, timp in care strengarii mei au facut cate o baie scurtă.

Jeff coboară cu Hope ținând-o de manuta intrând în bucătărie. Ea ii da drumul mâinii si aleargă spre mine. Ma aplec si o iau în brate dându-i un puric pe obraz.

-Ce face iubirea mea mica? Spun eu zambind larg încercând sa uit toate problemele pe care le are.

-Bine mami! Îmi e putin foame. Spune ea aruncând o privire la clatitele de pe masă.

-Pai, micul dejun este pregătit asa ca putem sa mâncăm.

-Ura! Hai sa păpăm! Spune ea sărind din brațele mele, așezându-se pe unul din scaune.

-Toata lumea la masă! Strig eu si aud o droaie de pasi apăsați, sunetul lor asurzitor inundand toata casa.

Toata lumea se asează la masa si fara sa mai spună nimeni nimic ne apucămcu toții sa mâncăm.

Îmi pare super rău pentru asteptarea îndurată dar am avut niste probleme. Sper ca va placut capitolul si ne auzim marți. :3