Madhouse-FireStarter

Pe culmile trecutului(Capitolul1)

"Inelul aparţine lui Jen.Îl cunoaşte ea"

  Cuvintele cu care mă trezeam în fiecare dimineaţă timp de 3 ani.Se răsuceau în capul meu ca o melodie dată pe replay sau ca un radio stricat oprit pe aceeaş bucată de melodie.Inelul era aşezat ca deobicei pe noptirea de lângă pat,unde praful era aşezat aşa de bine încât credeai că nu locuia nimeni aici.

   Astăzi se împlinesc 3 ani de când Perrie a murit,iar eu arătam atât de jalnic încât credeai că sunt un vagabond a cărui viaţă a fost lovită groaznic de un tren al ghinionului.M-am privit în oglindă,parul fiind dat în toate părţile,barba stând pe faţa mea de mai bine de câteva săptămâni bune.Trebuia să mă duc la mormântul lui Perrie,şi încă am speranţa să o găsesc pe Jennet acolo.Un oftat lung şi adânc m-a cuprins în timp ce apa făcea contact cu pielea.

    Cine ar fii crezut că după moartea lui Perrie nu am să mai cânt,că Jennet o să dispară nu ştiu unde,că Little Mix se va destrăma,sau că eu voi suferii atât de mult.

   După un duş lung arătam mai nou.Mi-am îmbrăcat vechii blugi negri,cămaşa neagră şi ochelarii alături de un buchet de trandafiri.

   Am ieşit din casă aerul de noiembrie lovindu-mă în fată,spunându-i că a fost o greşeală să ies cu ochelarii deşi nu era pic de soare afară.M-am urcat în maşină,destinaţia mea fiind cimitirul.Ploaia începuse ,ştergătoarele având rolul un şerveţel pentru parbrizul meu.Un parfum familiar îmi intrase în plămâni,era parfumul lui Perrie,îl simţeam în această zi de când a murit.Obişnuiesc să îmi imaginez că este lângă mine şi de aceea îi simt mirosul.

   Amintirile cu cele două gemene se plimbau acum prin capul meu,uşor dar sigur lăsând adânci răni asupra celor care începură a se vindeca odată cu trecerea timpului.Am ajuns mai repede decât credeam,fiorii trecându-mă imediat cum m-am dat jos din maşină.Am luat buchetul,mi-am pus ochelarii şi am păsit cu nesiguranţă.Mă aşteptam să fie cineva acolo,însă din păcate nimeni nu era.I-am lăsat buchetul lacrimile şi vorbele ieşind în paralel.

"Iată-mă aici!După trei ani,tot vin aici,pentru tine,pentru copilul meu,al nostru.Îmi pare rău că nu am apucat să-i dau inelul,îmi pare rău că nu m-am ţinut de cuvânt şi nu mi-am continuat cariera sau că nu mi-am făcut viaţa aşa cum ţi-ai imaginat.Dar nu-ţi face griji,toate astea or să ia sfârşit.Aceasta o să fie ultima mea vizită aici,am s-o caut pe sora ta pentru ai da inelul,după care am să încerc să-mi refac viaţa.Faptul că am rămas prins de trecut,de amintirea ta,de...copilul nostru.Astăzi am venit să îmi iau adio de la voi şi te rog urează-mi noroc."

  Asta am avut de zis,mi-am făcut cruce,am privit spre cer,realizând abia acum că ploaia se oprise.Am tras aer şi mi-am făcut curaj să plec.Acum începea căutarea pentru Jen şi începutul drumului meu spre fericire.

  Am început a căuta numărul mamei lui Perrie,după câteva căutări l-am găsit.Ceva mă oprea din a apăsa pe butonul de apelare,însă curajul şi-a făcut apariţia.

Un alo stins apăru din linia cealaltă.

-Bună ziua,doamnă Edwards!Sunt Zayn.

-Zayn,băiete,cărui fapt îi datorez acest telefon.

-Vroiam să vă întreb,dacă ştiţi ceva de Jennet.

-Jennet?Ce anume ai vrea să ştii?

-Unde se află acum...

-Uite Zayn,ea în acest moment nu este în stare să vorbească cu tine...

-Vă rog,am să-i dau ceva,trebuie să i-l dau personal.

-Bine.Am să caut adresa şi am să-ţi-o trimit prin mesaj.

-Vă mulţumesc!

  Am răsuflat uşurat,în sfârşit puteam să fiu şi eu liniştit.În următoarea secundă am primit un mesaj,adresa mă ducea undeva în China,mai exact "Zidul chinezesc".Oare ce făcea acolo?China,de ce aşa departe?

  Am pornit maşina,destinaţia mea fiind acum apartamentul meu,următoarea orpire fiind aeroportul.

  În timp ce-mi făceam bagajul mi-am rezerva un zbor către China.Deşi m-ai aveam puţini bani,trebuia să fac acest lucru acum sau nu voi mai avea ocazia.