Madhouse-FireStarter

Capitolul 8

  M-am trezit intr-o incapere. Speram sa visez,dar sentimentul pe care il aveam nu parea a fi unul de vis si nici macar de cosmar. Culorile incaperii erau atat de clare, incat puteam sa jur ca totul este real. In timp ce incercam sa ma dezmeticesc am observat faptul ca, absolut toata incaperea era numai din oglinzi,inclusiv podeaua. M-am speriat si am incercat sa ma dau un pas in spate, nu oglinzile ma speriau, ci ceea ce vedeam. In cea din fata mea ma vedeam cu mainile pline de sange,parul ciufulit,catuse, si barba. Dar cand m-am uitat la mine eram OK.

Oglinda din spate ma arata fericit,imbracat intr-un costul de nunta, cea de sub mine ma arata pe mine imbracat normal si cu un copilas in brate, insa cea care le intrecea pe toate era cea de deasupra mea, eram eu plouat,ud si cu Perrie in brate iar Jennet era cazuta intr-o balta de sange la picioarele mele. Ce avea sa insemne asta? Imi aratau oare consecintele pe care aveam sa le suport in functie de deciziile mele? Am incercat sa ating imaginea de sub picioarele mele,dar simpla mea atingere a facut ca oglinda sa se sparga in mii de bucati. Am inceput sa cad, stiind faptul ca aveam sa ma trezesc.

  Am tresarit , realizand faptul ca totul fusese un vis,sau o premonitie,nu stiu nici macar cum sa o numesc. Am observat cu Jennet era inca intinsa, dormind langa mine si am incercat sa ma ridic fara a o trezi, m-am ridicat insa am lovit un pahar care a facut un zgomot mare, insa ea nu a avut nici macar o reactie,am miscat-o insa nimic,am inceput sa ma panichez, asa ca am sunat la salvare.

***

  Eram in sala de asteptare,iar minutele pareau secole. Ce  a patit? Era vina mea? Stiam ca nu era bine,dar ea a vrut. Dar daca ea a presimtit ca... Nu,imposibil,ea nu va muri, nu acum cand am cea mai mare nevoie de ea si ea de mine. Putem trece peste asta,stiu sigur,sper doar ca Dumnezeu sa-mi dea aceasta sansa,sa-i arat ca meritam sa o luam de la capat,sa poata invinge cancerul.

 Imi tremurau mainile,si parca vedeam sangele din somn. Lacrimile incepusera sa curga,dar strigatul mamei lui Jennet m-a scos din transa.

-Zayn,ce are fata mea?Ce i-ai facut?Ti-am zis doar sa nu o cauti! loviturile gentii ei ma faceau sa constientizez cele facute,si poate si faptul ca era vina mea ca ea era acolo,fara nicio veste.

Nu spui nimic? Nu stii altceva decat sa taci ca mutu si sa actionez asa de rau asupra fiicei mele. Nu ti-a fost destul faptul ca am pierdut o fata,vrei sa o pierd si pe ea?

 Cuvintele ei erau pentru mine sageti cu foc. Avea dreptate, si eu am contribuit la acest dezastru. Poate daca nu eram, nici una nu avea sa se indragosteasca de mine,si poate aveau sa se ierte una pe alta si poate amandoua era sanatoase si fericite.

-Ma scuzati, avea sa ne intrerupa doctorul care i-a atras atentia instantaneu soacrei mele, familia domnisoarei Jennet Edwards?

-Da,noi suntem. Ce are fata mea? Este bine? 

-Acum starea ei este stabila,insa cancerul este instadiul avansat.

-Cancer? privirea mamei ei s-a indreptat asupra mea, citit din ochii ei, faptul ca aici,nu era vina mea.

-Da,fata dumneavoastra are Citomegalovirus, mai exact tumoare pe creier!

  Lumea noastra a cazut intr-o clipa. Fata vesela avea serioase probleme,iar eu credeam ca este doar o joaca,ceva ce avea sa treaca.Pentru prima data frica ma cuprindea din toate incheieturile. Lacrimile imi inundau ochii,fara un suspin, iar lumea se invartea cu mine si pe langa mine. Nu auzeam nimic,inafara de un urlet al mamei ei. Eu ma indreptat spre iesire,mai degravba picioarele ma indreptau spre iesire. Afara ploua cu galeata,iar inima mea era in alerta maxima. Nu realizasem cat de grava era situatia,speram sa o putem rezolva,dar din cele auzite,nu sunt sanse asa de mari.