Madhouse-FireStarter

Capitolul 4

"Îi pot simţi gustul dar nu şi aroma.La ce este bun să iubeşti dacă nu eşti iubit,la ce bun să trăieşti dacă nu ai pentru ce?" Jennet E.

  Mă gândeam la ce mi-a folosit faptul că am readus-o în Londra pe Jennet.Nu era cu mine,nici măcar nu ştiam unde este sau ce face.

  Priveam tavanul fără a avea un gând anume,fără a ştii sigur dacă voi ajunge undeva stând pe canapea.M-am descărcat oftând puternic,apoi mi-am dat seama că trebuie să ies să îmi caut de lucru.Mă întreb oare voi avea noroc?

  Mi-am luat cheile de la vechea maşină,care de luni bune zăcea în parcarea din faţa blocului,portofelul şi ochelarii de soare deşi afară mai că ploua.

  Am coborât,de data aceasta preferând scările.Nu ştiu ce se va alege de mine,sau de viaţa mea,dar faptul că am reuşit să-i înapoiez inelul m-a scutit de o povară pe care conştiinţa mea o avea de luni bune.

 Să mergi pe străzile Londrei întotdeauna a fost o provocare,dar acum parcă lumea se ascundea de vreme,de timp.Am încercat să ascund gândurile prin a da drumul la radio,dar acest lucru doar a reuşit să mă deruteze.M-am oprit la un semafor,picăturile de ploaie începând a coborî pe parbrizul meu.Ce puteam face?Cum şi în ce mod puteam trece peste tot?

 Am încercat să mă calmezi văzându-mi mai departe de drum,care era din ce mai aproape de cel mai mare liceu ,pentru a vedea dacă pot să predau engleza.Acesta era cel de-al doilea vis al meu.

 Pedaua de acceleraţie parcă nu mă asculta şi oricât aş fii apăsat pe ea nu.Într-un moment de neatenţie am ajuns la semafor care spre ghinionul meu era roşu şi era cât pe ce să lovesc o fată.

 Am coborât cât de repede am putut.Fata era în şoc.

-Eşti bine?Te rog răspunde!Doamne ce am făcut! vorbeam atât de repede încât nici eu nu mă înţelegeam

-Da...sunt bine.  aceasta şi-a ridicat privirea,o pereche de ochi negrii arătându-se. Tu ?Eşti Zayn Malik?  aş fii dorit să nu întrebe dar a fost inevitabil.

-Da!Eu sunt! am spus asta în timp ce am ajutat-o să se ridice,un mic zâmbet a apărut pe faţa ei asta liniştindu-mă.

-Sunt Victoria,dar îmi poţi spune Vicky.

-Bine,Vicky.Sigur eşti bine?Nu ai nevoie de medic?

-Nu,oricum de acolo vin.

-Pot să te ajut cu ceva?Hai în maşină te duc eu unde trebuie.

 Nu mi-a răspuns,doar a zâmbit şi m-a însoţit la maşină.Spre norocul meu şoseaua era goală.M-a rugat să o duc în cel mai bogat loc al Londrei.Am făcut cunoştinţa pe drum,aflând faptul că era Directioner şi că îi pare rău de despărţirea noastră.

-Am ajuns!Mulţumesc Zayn!

-Nu,eu îţi mulţumesc pentru că ai ales să nu spui nimic.

-După probleme pe care le-ai avut,numai asta mai lipsea.

 A ieşit din maşină,odată ajunsă la poarta vilei şi-a luat la revedere cu un semn din mână.I-am zâmbit simplu apoi am mers mai departe.

într-un final am ajuns la liceu.Am tras aer în piept şi am reuşit să urc scările fără vre-un incident pe care mi-l imaginasem.

 Am reuşit să trec nerecunoscut de pază şi de secretară,ajungând direct la uşa directorului.Am bătut uşor,cu teamă de răspuns.Un "intră" sec şi dur s-a auzit din spatele celor două uşii.

-Bună ziua Domnul McJhonson.Sunt Zayn Malik.

-Încântat domnule Malik!Vă rog,luaţi loc pe scaun.

-Mulţumesc! am simţit cum palmele încep să transpire.

-Deci,doriţi să fiţi profesor de englează.Aveţi noroc!Chiar ieri profesoara a intrat în concediu maternal,deci vei putea venii tot restul anului şcolar.

-Asta este perfect!Vă mulţumesc domnule McJhonson!

-Bine ai venit!Şi te rog spune-mi Mark.

-Mulţumesc...Mark!

  Am plecat cu inima plină de fericire,de luni urma să predau,în drumul de regres acasă am dat drumul la radio,pe fundal sunând ColdPlay-Yellow făcând ca toate amintirile sa curgă una câte una,lăsându-mi răni adânci în inimă,iar ochii au fost cuprinşi de o mare de lacrimi.Sentimentul pe care am început să-l simt fată de Jen mă făcea să mă simt ca şi cum aş trăda-o pe Perrie.

 În drum spre casă am oprit şi am luat o sticlă de vin.Simţeam nevoia de a mă îmbăta.

Odată ajuns în apartament nu am mai ţinut cont de sticlă şi am desfăcut-o,corpul meu savurând aceea urmă de alcool adânc îmbibată în vinul roşu din sticlă.

  Poate că alcoolul mi-a afectat creerul,pentru că după câteva guri am ieşit afară să o caut.Am început cu fosta ei casă,însă nimic.Am căutat-o peste tot,dar nici o şansă.Cu sticla de vin în mână,am mers către cimitir.Îmi simţeam mersul pe 13 cărări.Am căzut în genunchi,am lăsat pur şi simplu ca toate cuvintele să curgă.

-De ce ai făcut toate astea?Ştii că la băutură omul spune adevărul,de ce ai fost aşa târfă?Cum ai putut să te joci cu mine,cu sora ta?Ce ţi-am făcut să mă pedepseşti aşa?Nu vezi că simt că mor?Încerc să trec peste tot,dar nu pot,toate aceste lucruri m-au doborât prea uşor.Dacă ţii la mine,fă-mă să o găsesc pe Jennet,fă-mă şi lasă-mă să fiu fericit cu ea,măcar atât merit şi eu după câte mi-ai făcut.De ce...De ce...?

Repetam acest lucru în timp ce mă băteam cu pumnii în piept şi lacrimile acompani-au bătăile.O mână subţire mi-a oprit mâna stângă iar vocea caldă a lui Jennet îmi încânta din nou auzul.

-Îi pot simţi gustul dar nu şi aroma.La ce este bun să iubeşti dacă nu eşti iubit,la ce bun să trăieşti dacă nu ai pentru ce? Nu fii rău cu tine Zayn, s-a aşezat în faţa mea, nu meriţi asta.Ea te iubea,dar în felul ei.

-Dar pe Wesley îl adora! a ţipat eu

-La ce folos Zayn?Spune!El nu mai este printre noi de 6 ani!6 ani Zayn!6 ani în care eu am suferit cel mai mult,iar acum parcă Dumnezeu mă pedepseşte tot pe mine.Fii mândru că încă eşti bine, a spus asta cu lacrimi în ochii şi pe obrajii ei roşii care acum erau udaţi şi de ploaie,că totul îţi surâde.Haide!

 S-a ridicat şi mi-a întins mâna,eu luând-o.

-Unde mergem?

-Oriunde,dar nu aici.

  Am urmat-o.Chipul ei era palid,iar părul era ascuns sub un micuţ batic colorat.Corpul îi era slab,prea slab...