Madhouse-FireStarter

Without You(Capitolul 3)

"Iubirea şi obsesia sunt două lucruri asemănătoare dar totuşi diferite,ca apa şi sucul.Apa şi iubirea sunt pure şi transparente pe când sucul şi obsesia sunt doar dulci şi pline de coloranţi."Cristina P.

  Sunetul răsăritului aici are altă culoare,altă formă,alt "gust".Nu obişnuiesc a mă trezii la răsărit,dar pacea interioară,-pe care nu o mai găsisem de mult-,îi arăta corpului meu faptul că nu mai era obosit.Încercând să-mi limpezesc gândul,mica terasă care era făcută dintr-o scândură veche,îmi făcea posibilă ascultarea unor paşi mici şi nesiguri.

   M-am ridicat ignorând micile ameţeli,făcând tot posibilul pentru a mă ţine în picioare.Am păşit cu durere, dar, şi cu siguranţă pentru a reuşii să o văd.Ştiam că ea este,îi pot cunoaşte mersul dintr-o mie de persoane.Am ajuns cu greu la uşă,de data aceasta sprijinându-mă de pereţii camerei.Micuţa uşă a camerei era uşor fragilă.Am deschis-o cu grijă,pentru a nu face zgomot.Aerul de afară m-a lovit cu frică,cu ruşine şi tot odată cu violenţă.

  Zărisem persoana care mă făcuse să mă ridic.Avea poziţie de Yoga,parcă meditând.Am încercat să păşesc înafară.însă un bătrânel m-a oprit.Nu îmi spunea nimic,doar mă privea şi de fiecare dată când încercam să mă duc la ea,bătrânelul,mă strângea de umăr,în semn de a o lăsa singură.

-Am înţeles.Nu o deranjez! i-am spus eu deşi credeam că nu o să mă înţeleagă,dar aceasta mi-a răspuns cu un semn din cap,lăsându-mă singur.

 M-am aşezat într-un hamac,privind-o de la distanţă,amintindu-mi de timpul pe care l-am irosit văitându-mă de lipsa ei,de pierderea lui Perrie,de pierderea mea în luptea cu singurătatea.Trei ani nu sunt uşor de trecut,dar pentru mine au zburat.

 Părea aşa de liniştită,de concentrată.Nici nu îmi dădusem seama cât era ceasul până nu am văzut-o că se ridică şi priveşte ceasul care spre ironia mea,se afla deasupra capului meu.

  Ceasul arăta faptul că trecuseră 47 de minute,aşa cum am spus,timpul pentru mine nu mai are aceeaşi valoare ca acum trei ani.

 Vrând să vină înspre colibă,mă zări.Se opri.Am văzut-o cum a încercat să schiţeze un zâmbet,însă s-a răzgândit şi doar a ridicat mâna în semn de salut.Am făcut acelaş lucru,doar că eu i-am şi zâmbit.

  I-am vegheat fiecare pas pe care l-a făcut până la mine.Un mic oftat îi scăpase printre buzele uscate,care nu făceau altceva decât sa accentueze faţa obosită pe care o avea.Ochii,care nu aveau nici măcar un pic de machiaj,îi erau goi şi reci,nasul,care era diferit de cel al surorii sale era roşu,semn că vântul îşi făcuse simţită prezenţa; obrajii îi erau roşii arătând cearcănele pe care le avea; iar gura ei,buzele,erau crăpate,uscate şi albe.Privindu-i buzele mi-am adus aminte de sărutările pe care le-am avut cu ea,crezând că este sora ei.

-Ai de gând să mă priveşti toată ziua? vocea ei subţire şi obosită mă scosese din transă,făcându-mă să-i zâmbesc ca un adolescent care abia cunoscuse iubirea

-Scuze!Pot să ştiu ce făceai mai devreme acolo?

-M-am gândit la propunerea ta.-am văzut-o cum a evitat subiectul,aşa că am preferat să îi accept decizia-,şi voi merge cu tine. a continua,făcându-mi inima să bată cu putere

 Nu am spus nimic,doar am acţionat după cum inima mi-a zis,am îmbrăţişat-o.Am simţit-o surprinsă,apoi mâinile sale subţiri m-au luat "în primire".Am încercat să fac acest moment cât mai lung,dar cum am zis,timpul nu mai trece la fel pentru mine.

  Am simţit-o cum se desprinde şi pleacă.

 -Îmi fac bagajul,apoi plecăm.

 I-am zâmbit.Fata asta mă umplea de fericire şi nu ştiu de ce.Cred că Perrie avea dreptate.Viaţa trebuie trăită!

  Orele au trecut,iar momentul care se petrecea acum era minunat.Eram amândoi de regres în Londra.Am observat fiecare mişcare a ei,iar îmbrăţişarea pe care a avut-o cu aerul din Londra,m-a făcut s-o văd ca pe un copil.Păşea timidă,dar sigură.

-Până aici ne-a fost drumul!Mulţumesc Zayn.

   Doar atât mi-a zis,apoi a plecat.Am rămas uimit de gestul ei,nedându-mi seamă când a dispărut.Am preferat să renunţ,să nu o caut acum.Am tras aer în piept.De acum viaţa mea era diferită fără ea.

  Am ajuns acasă.Mirosul de "vagabond" mi-a atras atenţia.Trebuia să fac o schimbare,era acum sau niciodată.Am lăsat valiza jos,apoi am deschis geamul.

 Era prima dată într-o perioadă lungă de timp în care nu mai făcusem curat,când mă interesa casa mea.Am început prin a arunca cutiile de pizza şi de spaghete.Rufele au ajuns direct în maşina de spălat,praful a dispărut,iar sunetul aspiratorului suna din plin în casă.După ore în şir în care am făcut curat am reuşit să par alt om,sau mă rog,casa mea.Telefonul m-a scos din sărite când a sunat.Am răspuns cu un "Alo" ciudat.

-Vezi!Iubirea şi obsesia sunt două lucruri asemănătoare dar totuşi diferite,ca apa şi sucul.Apa şi iubirea sunt pure şi transparente pe când sucul şi obsesia sunt doar dulci şi pline de coloranţi.

Apoi tot ce am auzit a fost un bip.M-am uitat la număr şi scria "No Number".Treaba asta era ciudată,şi ce vroia să spună cu obsesia mă ducea în eroare.

 Am simţit nevoia sa fac un duş,corpul meu având nevoie d eunul la fel de mult cum eu aveam nevoie de odihnă.

  Am lăsat ploaia artificială să îmi spele tot corpul,amintirile cu Jennet apărând ca din senin.Simţeam ceva în piept şi în stomac care nu mai simţisem de mult.Şi cred că asta se numeşte iubire.