Povestea unei Dansatoare

Capitolul 13

Niste ciocanituri in usa, o trezesc la realitate. Se ridica incet din pat, stergandusi lacrimile din coltul ochiilor. Deschide usor usa si surpriza, nu se astepta sa apara la usa ei , dupa cearturile avute.

-Ce cauti aici?

-Imi faceam griji.

Aisa ii face semn sa intre in casa , se aseaza comod pe canapea . Aisa se uita putin pe geam , si dadu frau liber lacrimilor, care ii invadara chipul.

-Mama..Spune printre suspine si o strange in brate. Mama ..m-a parasit. M-a lasat singura.

Ii pusa o mana pe par si o mangaia , in timp ce greu isi abtinea si ea la randul ei lacrimile. Stia ca il iubeste si ca nu v-a renunta usor la el, dar ura lor fata de el era mai puternica decat iubirea fata de copilul lor. Preferau sa o vada suferind pe Aisa decat fericita langa el. Caleb , nu era pe placul lor, faptul ca era mai matur si mai mare in varsta decat ea, faptul ca nu avea un loc de munca bine platit, ii faceau si mai tare pe parintii ei , sa nu il doreasca.

-Vin-o  acasa, te roaga mama ta.

-De asta ai venit? Intreaba Aisa, ridicandu-se brusc de pe canapea.

-Am venit sa vad ce faci, pentru ca imi faceam griji.

-Suntem bine, poti sa pleci. Raspunde pe un ton aspru , privind pe geam , in timp ce isi mangaia burtica.

-Sunteti? Cum adica sunteti? S-a intors? Se musca brusc de limba dandu-si seama ca a facut o gafa.

-S-a intors? Repeta Aisa confuza. Cine?

-Despre ce vorbesti, Aisa . Nu inteleg. Spune mama ei , pe un ton ridicat.

-Caleb, nu e , asa? Despre el vorbesti, nu? Tipa Aisa nervoasa. Unde e ? Zi sti ceva despre el? Daca aflu ca din cauza voastra.. facu o scurta pauza, dandu-si seamma de motivul plecarii lui. Voi! Ca sa fim iar o familie! Nu pot sa cred! Va urasc din suflet!

Mama ei tacea , era speriata, mainile incepusara sa ii tremure. Nu stia ce sa raspunda. Fata ei suferea si ea era intre ciocan si nicovala. Aisa era deja ingenunchiata de suferinta, simtea cum i se strange inima de durere. Deja trecusesera aproape trei luni, decand Caleb , disparuse , lasand-o a nimanui. Chipul ei care odata radia doar fericire, acum era palid, ochii ei stralucitor, acum erau intunecati si incercanati. Chinul , singuratatii , o macina pe interior, transformand-o intr-o umbra fara viata. Acum in locul zambetului , dominau lacrimile, imbratisarile lui, erau acum inlocuite de dusurile reci si lungi.

 -Aisa.. dar nu reusi sa spuna mai mult.

-Mama , pentru numele Lui Dumnezeu, te rog zi-mi ceva. Se rasteste Aisa intr-un tarziu. Pe zi ce trece simt cum se scurge viata din mine fara el. Te rog mama, daca iti pasa de mine, nu ma lasa asa sa mor . Te implor nu imi lua viata. Se milogeste Aisa cu ultimele puteri , simtea cum i se scurge si ultima urma de putere.

Mama ei , incepu sa planga , lasandu-se sa cada pe canapea. Isi ascunsa fata intre palme si lasa capul in jos. 

-Nu pot, puiule.. spune incet dupa cateva secunde de liniste.

-Nu poti? NU POTI?! Urla Aisa, cat o tin puterile. Iesi! Iesi din casa mea! ACUM! Nu vreau sa va mai vad niciodata ! Uitati ca sunt fata voastra , uitati de mine. Striga Aisa plangand cu spasme. Aisa se aseaza usor pe canapea, isi simtea picioarele inmuiate.

-Ahh, au! Spune printre suspine , tinandu-se de burta. Ahhh!

-Ce este? Aisa ,  esti bine?

-Pleaca, lasa-ma! Nu am nevo.. Nu reusi sa termine propozitia , ca pica jos , lesinata.

Mama ei, cauta repede telefonul si il suna pe Vlad.

-Alo? Raspunde Vlad , buinac dupa somn.

-Nu stiu la cine sa apelez! Te rog, fata mea, ii e rau. Spune Leila speriata.

-Vin imediata! Si inchide. Sare repede din pat, tragand ce apuca pe el, isi ia cheile masinii si coboara grabit scarile. Ajung la parter, ramane pe loc, cand il vede pe Caleb , deja ametit la prima ora a diminetii. Isi da ochii peste cap. Si se indreapta spre el cu pasii repezi. Rade scarbit , facandul pe Caleb , sa isi dea seama ca e langa el.

-Buna dimineata , frate! Spune Caleb clatinadu-se cand se ridica. Bem ceva?

Vlad nervos, ii trage un pumn, facandul sa isi piarda echilibrul si cade pe spate.

-Nu e bine sa fi nervos cu dimineata in cap. Raspunde Caleb razand, cand se ridica de jos.

-Prostule! Tipa Vlad la el. Aisa a lesinat. Idiotule! Si pleaca nervos, se urca repede in masina si se indrepta deja cu viteza spre spital.

                                                                                             <3

Intra grabit pe usa spitalului, era foarte multa agitatie pe holul lung al spitalului. Vlad se indreapta direct spre receptie. O domnisoara tanara , era in fata unui calculator cand ajunsa Caleb in fata ei.

-Domnisoara Khan Aisa?

Domnisoara ridica privirea , il privi de cateva ori, apoi tasta ceva pe calculator.

-Camera 119. Mergeti in fata, primul etaj , prima camera pe dreapta.

Cand ajunsa in fata cemerei. O vazu pe mama ei care statea pe un scaun cu privirea in jos , plangea cu suspine, tatal ei , era agitata si se plimba nervos prin hol. Ajuns in fata ei , ii pusa o mana pe umar. Leila , ridica ochii, privindul disperata.

-Ai stiut? Spune cu o voce stinsa.

-Ce sa stiu ? Intreaba Vlad, nedumerit.

-A pierdut sarcina. Fata mea urma sa fie mama, Vlad. Lacrimile ii invadau fata , brazdata de riduri. Vlad simti cum ii fuge pamantul de sub picioare, si se aseaza usor jos.

-Nu se poate.. Spune Vlad in soapta. Pot sa o vad? Unde e ,acum? Cum se simte?

-E inconstienta inca. Stiai , nu e asa?

-Da..Spune Vlad incet. Fara sa isi dea seama avea lacrimi in ochii. Aisa avea ceva special, il facuse sa se ataseze repede de ea. Il durea sa o vada asa, sa o vada cum se chinuie din iubire. "Sunt , Dumnezeule trei luni,de ce nu ai facut-o sa il uite? E bine asa? E bine ca sufera? De ce o chinui atat, nu iti pare rau de ea? Sufletul meu e cat un ghem cand o vad. Imi aduc si acum aminte ziua in care a venit sa ii fac tatuajul. Era o tipa plina de viata, imprastia in jurul ei numai fericire. Si acum , parca e o alta persoana."  

 Un barbat zvelt ,de 40 de ani,cu parul brunet , imbracat cu un halat alb, statea acum in fata lor. Avea niste hartii in mana , peste care se uita. Vlad cand il zari se ridica si se pusa in fata lui.

 -Pot sa o vad?

 -Da , de asta am si venit sa va spun ca si-a revenit. Acestea sunt analizele de asta ma uitam asa atent in ele. 

 -Este bine? Intreaba mama ei ingrijorata.

 -Doamna , nu este deloc bine. O puteti vedea,dar nu mai mult de 5 minute si doar o persoana. Mai am o rugaminte , nu ii spuneti nimic de sarcina, o poate dezechilibra psihic.