Sensul nimicului

Gata,începem

   "De ce sunt aici?"-un teoretician fizician reducționist (o persoana care susține reducționismul) ar începe de la Universul in complexitatea sa,apoi ar simplifica treptat problema la cea mai mica parte a acestuia.Iar noi,oamenii,suntem foarte privilegiați chiar(a,stai,furnicile...).Să nu ne grăbim.Nu chiar noi,ci corpul nostru mai exact,celulele din care el e structurat.Pune un copil să se uite la celulele tale,la nucleul ei.O să vadă nimic.E acel nimic,dar care totusi exista,acel nimic înmulțit de miliarde de ori,acel nimic pus langa alt nimic,rezultând un 'nimic mai mare.Nimicul mai mare este Atașat de un nimic tot la fel de mare,rezultând un nimic si mai mare.Sunt deja patru nimicuri."Sunt nimicuri".Dar daca e nimic,atunci de ce se afla langa verbul "a fi" care,prin definiție populară,confirm stimatei doamne Ileana a lu' Costel,exprimă asta:"iezistă acolo de-l poci lua în mână".
   Așadar,nimicul are forma,oricât de absurd si irațional ar suna,dar sensul verbului "a fi",paradoxal din cate sesizez,cât și sintagma "a fi nimic",in termeni teoretici,pare sa ma susțină.DAR intervine si aspectul negativ al acestei structuri,adica "a nu fi nimic",iar din asta putem prelua 2 sensuri generale.Primul ar fi ca,daca nu e nimic,daca nu e existent,rezulta concluzia "nimic e inexistent",dar putem contra-ataca cu aceeasi strategie de aspect negativ a unei structuri,formuland "nimic nu e inexistent",deci "nimic e existent".
   E o îngândurare dificila pe care ezit s-o conștientizez macar.Cuvinte puse unele langa altele,creând un sens ambiguu,o spirala circulara in care cu cat mai tare te avânți,cu atat mai tare ajungi nicăieri,te pierzi in drumul fara destinație,mergi in cerc.Sper s-o înving la un moment dat.Poate chiar acum,pentru ca mi-am dat seama ca pozitivul si negativul sunt relative,complementare si dependente.Un fel de relatie de simbioza,sau cele trei relații dintre înmulțirea semnelor matematici (+ si -).Putem nota o structura afirmativa cu +,iar cea negativă cu -,ceea ce ne face sa ne gândim la regula menționata mai sus.O propoziție afirmativa poate fi afirmata,adica înmulțim + cu +,ceea ce ne da tot +,dar putem nega de asemenea o afirmație,fapt echivalent înmulțirii dintre + si -,dându-ne -,deci,o propoziție negativă.Putem afirma o propoziție negativă si rezulta o propoziție asemenea conform regulii + • - .Dar putem nega o propoziție negativă,ceea ce schimba sensul propoziției în +.Norocul nostru e că gândul omului nu e condiționat de anumite reguli matematice.Imaginatia nu e condiționata,ci cu ajutorul imaginației putem face oricât de multe înmulțiri vrem.
In modul asta,ne folosim de avantajul de a putea transforma întotdeauna o propoziție negativă intr-una pozitivă.In cazul nostru,o sa ne jucam cu "este nimic" si "nu e nimic".A doua propoziție ne induce intr-o ceata creată de dualitatea existent-inexistent,dar pana la urma si asta se poate rezolva,pentru ca,in mod inevitabil,ajungem la o propoziție afirmativa.Mai precis,pornind de la premisa ca ceva nu exista,concluzionam ca nu exista ceva(e același lucru dar trebuia s-o spun ca sa creez efectul) ...sau...e inexistent."E inexistent".Deci,e acolo,"iezistă" inexistentul,pentru ca,daca n-ar fi existat,nu l-as fi scris pe aceasta foaie care,de asemenea,e formată din nimic:particule fundamentale care,cândva,au determinat structura unui copac viu ce respira prin fotosinteza.
Simt ca ma apropii de concluzie,dar mi-e oarecum teama s-o spun.Big Bang susține ca Universul s-a creat din nimic.Ma liniștesc.Ma revigorează constientizarea ca inca nu stiu ce-i "nimic",dar in același timp in care ma întreb ce-i acel nimic,stiu deja răspunsul.
Simt nimicul in mine.Stau câteva secunde fara sa inspir si nu simt nimic,dar simt nimicul.E un vid,un vid care totusi ma atrage in jos si simt presiunea ce o exercit asupra scaunului roșu si murdar,dar tot acest sentiment e-n exteriorul corpului.In interior simt ca e nimic.Acele nimicuri in numar de miliarde,nimicuri care s-au creat din nimic.
Mitoza,sau meioza,nu sunt sigur,susține ca dintr-o celula se desprinde,se creeaza o alta celula.In termenii noștri,nimicul se creeaza din nimic.Oare Universul s-a nascut dintr-o celula?Da!Celula vietii!Celula vie hranita de fluxul divin.Nimicul e DUMNEZEU.De aceea nu-l putem vedea...cu ochii.Acum simt ceva in mine,si nu pentru ca eu am dorința asta mare,ci pentru ca las ca nimicul sa fie in mine.Sunt nimic.Sunt un nimeni.