Gate Of Hell

Capitolul 1

            Am crescut intr-un glob de cristal, departe de griji , neplaceri si suferinta. Timp de 17 ani am fost o adolescenta normala , care invata doar de gura parintilor si încerca sa se distreze cat mai mult. Imi placea sa ies cu prietenii in oras si sa merg cu fetele la cumparaturi. Eram o fata fericita , aveam tot ce imi doream. O familie frumoasa si o stare financiara foarte buna, care  imi permitea sa am tot ce  imi doream. Traiam in unul dintre cele mai frumoase cartiere din New York. Am crescut  in acea casa, acei pereti ascundeau multe amintiri placute in familie, nopti in care mama imi fredona  cantece de leagan ,  iar tata ma legana in brate pana cand adormeam . Sau jocurile de masa pe care le jucam in fiecare  vineri seara, imi placea sa castig toate meciurile  chiar daca stiam ca mama si tata ma lasau mereu sa castig, dar totusi eram fericita asa. Da eram fericita , pana cand globul meu plin de incredere , fericire si iubire s-a spart odata cu moartea parintilor mei si odata cu asta problemele  au venit. Acum sunt nevoita sa ma mut la bunicii mei, ei fiind singurele rude care ma puteau lua, pentru a nu ajunge in orfelinatul acela plin de copii singuri care imi vor aminti mereu ca eu nu mai am pe nimeni si ca merit sa fiu acolo. Mi-am pierdut parintii si acum imi voi pierde si prietenii. Ma voi muta departe de ei intr-un oras nou, casa noua, liceu nou. De cand am aflat ca ma voi muta acolo, ma tot gandesc cum va fi viata mea in Hell City. Pana si numele ma infiora, nu as vrea sa ma gandesc ce se afla in acel oras, l-am vizitat de cateva ori , dar de fiecare data mama si tata nu ma lasau sa ies din casa bunicilor. Dar acum ei nu mai sunt si va trebui sa ma mut acolo.  

-Emma?! Vocea groasa a bunicului meu m-a trezit la realitate, eram in fata mormantului parintilor mei. Unde venisem pentru ami lua ramas bun inainte sa  plec. Pe marmura alba erau scrise cuvintele care imi sfasiau inima(Hellen Watson , nascuta pe 06:05:1975 , decedata pe 13:10:2015 si Thomas Watson, nascut pe 23: 03:1972; decedat pe 13:10:2015)dupa ce am citit si recitit acele cuvinte dureroase ,am simtit cum lacrimile isi fac din nou aparitia.Dupa sase zile  de la moartea parintilor mei in care am plans continuu, nu stiu de unde mai aveam lacrimi.   

-O sa fie totul bine, scumpo . Imi sopti  bunicul luandu-ma in brate pentru a ma calma.Dar acum trebuie sa plecam,altfel vom pierde avionul.    

  Am aprobat , incercand sa ma  linistesc.   

 Drumul a fost lung si plictisitor,nu am vorbit cu nimeni,doar am stat si am privit pe geam.Cand am oprit in fata casei am observat ca era la fel ca atunci cand veneam cu parintii in vizita.Casa prezenta o arhitectura  influentata de stilul secolului trecut,ca toate celelalte case sau locuri din acest oras.  Era decorata la exterior cu bucati de lemn de o culoare sumbra apropiata de gri.Aceasta  prezinta doar un singur etaj dar va fi suficient de mare   pentru trei suflete sa traiasca lejr in ea .Pentru a intra in casa am fost nevoita sa urc scarile din lemn care pareau ca se vor rupe sub picioarele mele in orice secunda.  

Am intrat in inauntru , totul era la fel cum imi aminteam.In living erau aceeasi canapea  vechie dintr-un material din piele  alba , asortata cu cele doua fotolii de langa ea . Unul dintre pereti era ascuns total de biblioteca gigantica plina de carti  .Mi-am rotit capul prin camera si am observat ca toate pozele si tablourile cu parintii mei disparusera , sigur bunica s-a gandit ca ma voi intrita daca le voi revedea.  

-Bun venit in noua ta casa, scumpo.M-a intampinat bunica,cu imbratisarile si saruturila sale pe obraji , atat de calduroase incat  am uitat de toata suferinta si tristetea mea.Dar imediat ce ea s-a departat ,ele au revenit inapoi.  

Dupa o sesiune intreaga de imbratisari-lacrimi-consolari , m-am mai calmat si m-am indepartat din imbratisare si m-am asezat mai comod pe canapea unde am discutat timp de doua ore despre viitoarea mea viata si despre viitorul meu liceu.