Gate Of Hell

Capitolul 9

        Imi deschid usor ochii, dar nu pot vedea nimic. Tot ce vad este negru, intunericul predomina in incapere. Tot corpul meu este amortit si o durere inexplicabila persista. Sunt asezata vertical dar picioarele mele nu ating podeaua. Bratele mele sunt departate de corp si un material dur mi-a blocat incheieturile. Dintr-o data incaperea se lumineaza, ochii mei inchizandu-se imediat din cauza schimbarii. Aud pasi venind spre mine si ma fortez sa imi deschid ochii. In fata mea se afla chiar "distrugerea". Derek ma priveste cu un zambet superiar pe fata. Isi apropie mana de obrazul meu, cu varful degetului mare, trece usor peste buza mea inferioara. Imi intorc capul spre stanga pentru a  putea scapa de atingerea sa. El  se infurie iar  mana sa imi atinge obrazul, doar ca de data asta intr-un mod brutal, lasand in urma doar durere.

-Sa lasam dulcegariile pentru alta data, acum spune-mi unde este cheia! Ordona cu o voce rece si dura. Orice s-ar intampla, eu nu ii voi spune unde se afla cheia. Ma poate tortura dar nu v-a obtine nimic de la mine.

-NU. Spun eu foarte hotarata. Imediat palma sa face contact cu obrazul meu,  de data asta, durerea este mult mai mare.

-Spune-mi unde e nenorocita aia de cheie! Ordona, vocea sa ridicandu-se din ce in ce mai mult. Dau negativ din cap iar Derek se indeparteaza si pleaca spre o masa care se afla in cealalta parte a camerei.

-Deci nu vrei sa imi spui? Hm... Mormaie si cauta ceva pe masa auzindu-se doar zgomote de metal. Lasa ca durerea deschide orice gura. Spune intorcandu-se iar spre mine, avand in mana un cutit. Imi simteam lacrimile in coltul ochilor, dar nu le voi da drumul. Trebuie sa fiu puternica in fata lui, sa nu ii dezvalui teama mea. El ajunge langa mine iar cutitul il aseaza in partea dreapta a abdomenului meu.

-Deci... Face o pauza din a vorbi si se apropie de urechia mea. Imi spui unde e cheia? Sopteste si ii simt varful cutitului intepandu-ma. Orice s-ar intampla, eu nu ii voi spune unde este cheia, cu putin noroc, sper sa nu o gaseasca dupa moartea mea. Dau negativ din cap si in urmatoarea secunda, cutitul intra cu forta in pielea mea fina. O durere inexplicabila apare. Simt ca mor, viata se scurge din mine prin acel lichid rosu.

-NU! Strig ridicandu-ma în sezut, tragandu-mi genunchi la pipt si rezemandu-mi capul de ei. Lacrimile curg ca o cascada pe fata mea si întreg corpul meu tremura. Sunt atat de speriata.

-Emma? Întreaba o voce ragusita si somnoroasa. Nu îmi ridic capul de pe genunchi, îmi este frica sa îi vad chipul. Emma, esti bine? De data aceasta simt o mana care se aseaza pe umarul meu. Frica creste si mai mult în mine. Îmi strang si mai mult genunchii la piept. Tremuram atat de tare în cat si o gelatina ar fi geloasa pe mine.

-T-Te rog, lasa-ma. T-Te implor, nu îmi face rau. Vocea mea deabia se auzea din cauza suspinelor care îmi paraseau buzele.

-Emma, sunt eu. Harry. La auzul numelui sau, nu mai rezist si ma întorc spre el. Fata lui era usor somnoroasa dar si speriata de ce mi s-a întamplat. Îmi înfasor bratelr în jurul sau, pozitionandu-mi capul pe piptul lui si dând drumul la si mai multe lacrimi. Îmi îngrop fata în tricoul lui și inspir mirosul lui barbatesc. În bratele lui ma simt ca acasa. În siguranta, ferita de toate rautatile. Sunt atat de mica pe lânga el, iar în postura asta ma simt ca si cum aș fi un copil fara aparare. Dar în mare parte asa este, sunt lipsita de aparare în fata lui Derek. Harry si-a pus o mana în jurul taliei mele, într-un mod protectiv iar cealalta mana se misca în sus si în jos pe spatele meu, cu scopul de a ma calma deoarece tremuram si suspinam de teama. Harry îmi saruta fruntea, ramanand pret de cateva secunde cu buzele pe pielea mea.

-Șhh, sunt aici. A fost doar un coșmar. A trecut. Îmi sopteste toate aste, cu buzele înca pe pielea mea. Oricat de mult mi-aș fi dorit sa ma calmez, nu puteam. Ochii ma dureau de la atatea lacrimi dar totusi nu ma puteam opri, eram înspaimantata.