Deși aș vrea să-i pun răbdarea la încercare, mă las păgubașă , căci tonalitatea impunatoare a vocii lui mă avertizează că nu-i de glumit și că nu se va lăsa până ce nu voi face ce zice el.
-Bine, fie ... Ai câștigat de data asta. Mă poți însoți.
Văd cum expresia feței lui se înseninează brusc și cum un zâmbet ștrengăresc îi acaparează fața.
- O, cât mă bucur. Cum singurul vehicul pe care-l am acum la dispoziție e motocicleta, va trebui să te urci pe ea și să mă ți strâns , ca să nu te dezechilibrezi.
Deși nu m-am mai plimbat cu vreo motocicletă până acum, și am puține emoții , mă îndrept spre motocicletă și mă așez în spatele lui Laurențiu. Îmi așez mâinile în jurul taliei lui și-l strâng cu toată forța.
-Mai ușurel , Elizo, că nu pot respira.
-Obrajii-mi iau foc de rușine. Ce bine că nu-mi poate vedea fața.Of, Doamne ce neatentă sunt ...și încep să slăbesc strânsoarea ,iar un "Scuze" șoptit mă scoate din încurcătură.
Nu zice nimic , în schimb râsetul său răgușit mă determină să cred că-i convine situația în care ne aflăm. În câteva secunde, motorul său prinde viață ,iar noi gonim pe șosea. Vântul își face loc printre firele rebele de păr , liniștindu-mă . Mă trezesc din reverie în momentul in care sesizez că mă îndrept oriunde, dar nu spre casa mea.
-Nu m-ai întrebat încotro trebuie s-o iei, și în consecință ne aflăm în partea opusă,îi rostesc eu serioasă.
-Copilaș, nu te-am întrebat, deoarece întâi vom merge să mâncăm ceva, si apoi te voi duce acasă.
-Ești un trișor, Laurențiu. E bine de ținut minte. Și dacă nu mi-e foame? Îl mint, deși stomacul meu nu e deloc de acord cu mine,și dă o luptă în speranța că-și va primi mult lipsita hrană.
-Vei bea ceva ca să te încălzești , dar tot vom face cum zic eu...
Băiatul ăsta e atât de autoritar și de convingător , încât nimeni cred că nu-i poate rezista. Și să fiu serioasă, de ce nu aș mai petrece câteva clipe în plus alături de el? Mai ies și eu din monotonia de care am parte zilnic...
- Ai câștigat din nou, domnule știe tot.îi răspund zâmbind.
- Ceea ce nu ști tu e faptul că eu câștig mereu, în orice situație mă aflu.
-Nu fi atât de sigur pe tine, pot exista și excepții, dar care să întărească regula.îi răspund eu triumfătoare.
-Mai vedem noi, copilaș.
După ce și-a rostit replica, n-am mai scos nici unul nici un cuvânt până ce am ajuns în fața unui restaurant , cred eu cu specific franțuzesc, dupa denumirea" Arts Caffe & Gourmet ".
-Am ajuns, Elizo!vocea lui răgușită atenționându-mă.
Laurențiu coboară cu grijă și-mi întinde mâna ca să-mi pot susține greutatea de corpul său ferm. Ne îndreptăm spre restaurant,iar el îmi deschide ușa lăsându-mă să înaintez într-un loc nemaipomenit ,iluminat sublim , cu mobilier în stil franțuzeșc , a cărui atmosferă e susținută de sunetul
din surdină al viorilor.
Când ajung în dreptul unei mese, Laurențiu , grijuliu se oferă să-mi așeze scaunul , urmând ca și el să-și ocupe locul.
- Ce zici, copilaș, îți place?
- Da, Laurențiu, este un loc minunat, încărcat de energie pozitivistă.
- E locul în care vin mai mereu , căci mâncarea e la superlativ iar într-o astfel de atmosferă prielnică mă simt tare bine, și mă relaxez profund.
CITEȘTI
Capcanele iubirii
Roman d'amourÎn sufletul a două ființe pure, primii fiori ai dragostei își fac simțită prezența. Rămâne de văzut dacă aceste persoane vor reuși să se bucure din plin și să-și fructifice aceste sentimente... „În iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înșine, ne încâ...
