Capcanele iubirii

3. Licitarea...

  Revin în încăperea fastuos aranjată, scăldată în lumina difuză a candelabrelor și observ că toate privirile sunt ațintite spre prezentatoarea evenimentului, care emoționată fiind îi invită pe prichindeii de la Mia's house , creatorii micilor opere de artă.

Oricât de îmbufnată eram din cauza nesăbuinței lui Laurențiu , mintea încetează să mai vocifereze la vederea trupurilor firave ale micuților artiști. Cum să nu te îmbunezi văzându-i? Sunt atât de scumpi. Și totuși, sunt încercați de soartă . Cum să lași ființe atât de pure și sfioase și să nu le oferi un cămin și o familie de care până și animalele au atât de mare nevoie?!

Lacrimile își croiesc drum pe obrazul meu asemeni unor picături de ploaie în bătaia vântului și îi mulțumesc în gând Domnului pentru că nu m-a privat de prezența sei iubirea părinților... Încep să aplaud puternic, iar palmele mele se înroșesc zdravăn ,în semn de recunoștință față de acele suflete pedepsite încă din copilărie, și din a căror mâini au rezultat minunate tablouri. Nu-mi pasă de usturimea suferită , fiindcă probabil ea e a mia parte din durerea simțită de acei copilași . Intreaga sală răsună de zgomotul aplauzelor înălțătoare , iar mirarea și bucuria de pe fetele copiilor se poate observa cu ochiul liber.

După premiere, aceștia sunt așezați la masă de onoare alături de însoțitorii lor de la Mia's house , iar prezentatoarea anunță începerea licitației. Rând pe rând, personalități din toate domeniile se înscriu în frumosul ,,joc al facerii de bine "și mizează pe sume mari, care dacă la început erau de ordinul sutelor de euro, în decurs de câteva minute s-a ajuns la minunata sumă de 25.000 euro . În cele din urmă , mulțumirea și încântarea se poate citi pe chipurile tuturor.

Nu mică mi-a fost mirarea să vad că Laurentiu se află printre cei care au licitat , ce-i drept o sumă destul de mare : 2.000 euro. Chiar daca l-am catalogat drept un misogin din cauza încrederii prea mari în sine , uite că are suflet și-și oferă ajutorul necondiționat...

Sunt întreruptă din constatare de Elena, care-și exprimă cu blândețe bucuria : " Sunt atât de fericită că acești copii vor avea o șansă la un viitor mai bun, datorită acestor oameni inimoși.". Și are dreptate Elena, căci deși ei au fost vitregiți de soartă , acest eveniment caritabil e ca o rază de soare care le oferă speranță și binecuvântare.

Deși mă simt stupid că nu am putut participa și eu la mica lor fericire, mă îndrept spre masa la care se aflau prichindeii și îi îmbrățișez pe fiecare în parte și îi felicit pentru rezultatul muncii lor. Ei sunt atât de încântați , iar ochii încep să le sclipească într-un mare fel , transmițând mulțumire și poftă de viață. Nu ezit în a lua un număr de contact de la însoțitorii lor , pentru că mi-am propus să îi vizitez curând și să îi ajut de îndată ce voi avea adunate ceva bunuri de la cunoștințele mele. Mă simt atât de bine că le-am furat câteva zâmbete prin simpla mea prezență ...

După câteva clipe , întreaga atmosferă e învăluită de sunetul viorilor care au început un dans frenetic al notelor muzicale, care te bine dispune și îți încântă întreaga ființă. Oamenii încep să se miște urmând ritmul viorilor si savurând din dulcele gust al băuturii.

***
Mă aflu deja pe terasă , lăsând vântul să se joace cu buclele mele răzlețe și inspir adânc aerul proaspăt , privind spre Elena . Fața ei radia , deoarece se află într-o conversație cu un domn prezentabil, îmbrăcat în costum bleumarin . Se simțea atât de bine în compania lui , căci zâmbetul îi era schițat pe față tot timpul conversației .

Când mă aflu pe punctul de a mă întoarce în salon , din cauza frigului care a pus stăpânire pe corpul meu firav , observ că tânărul cu ochi albastri ca marea se îndreaptă spre mine , dorind să întrețină o conversație . Nu pot să nu observ finețea cu care pășește , statura impunătoare și zâmbetul care-i scoate la iveală o dantură albă , perfectă . Sfinte Sisoe , arată atât de bineee! Offf, la ce-mi stă capul! "Revino-ți, Eliza! Motivul pentru care ești aici e cu totul altul" conștiința încearcă să mă mustre . Nici nu am timp sa mă desmeticesc , ca el se află deja în fața mea...

-Scumpo, de ce ești îngândurată? vocea lui puternică mă trezește din reverie...

-În primul rând, nu sunt scumpa ta ! Cu ce drept mi te adresezi în acest fel! Nu mă cunoști , nu te cunosc! În al doilea rând, nu mă gândeam la nimic , mi-e doar frig...

Un mic surâs e schițat în colțul stâng al buzei , fapt ce mă enervează . Mă mai ia și peste picior, misoginul !

-Măi ,măi , uite ce reticentă ești ! După ce că nu ai avut bunăvoința să-mi spui numele tău , măcar atât meritam și eu , că te-am salvat de la o căzătură ... În fine , dacă îmi aduc bine aminte chiar tu ai spus "Numește-mă cum vrei tu" ! Nu știu de ce te deranjează ! Trebuia să folosesc un apelativ ...

Îmi deschid ochii mari și nu-mi vine să cred cât e de autoritar și mai presus de asta, are dreptate. Cu ce e devină omul că eu n-am avut chef să-i zic numele? Of, am făcut o gafă de proporții ! Acum ieși cum poți din situația asta!
Nu apuc nici măcar să scot o vorbă, că Laurentiu se dezbrăca de sacou și-l îndreaptă spre mine în mod protectiv ! Nu-l refuz, iar el îl așază pe umerii mei , atingându-mă ușor de gât, făcând u-mă să tresar. Bine că tu îl apostrofezi , iar el are grijă ca tu să nu răcești ! Și face lucrul ăsta fără ca să te cunoască , conștiința mă mustră din nou.

-Un mulțumesc șoptit îmi părăsește buzele , iar fața mi se mai înseninează.

-Cu mare drag ,ăăăă...

-Eliza James mă cheamă ... și încep să zâmbesc subtil.

-Eliza, ce nume frumos , are o rezonanță specială! Încântat de cunoștință, Eliza! , iar vocea i se îmbunează , fiind pașnică .

-Aaaa, mulțumesc mult ! Și încă ceva, mă simt incomod pentru reacția de adineauri, rostesc fiind spășită.

-Nu face nimic! Cred că oricine ar fi reacționat așa, poate chiar mai rău de atât., și începe să râdă în hohote.

Mă bucur că atmosfera dintre noi s-a detensionat.

-Și, spune-mi , îți mai e frig?

-Nuuu! Mă simt comfortabil.

-Ce părere ai despre acest eveniment?

-Sunt mai mult decât încântată că datorită unor oameni cu suflet, copii neajutorați și-au regăsit zâmbetele și dorință de viață...

-Ai atât de mare dreptate... Ești foarte sensibilă, și ăsta e un lucru îmbucurător.

Simt că fața îmi ia foc ! Mă simt neputincioasă . De ce nu pot să-mi ascund intimidarea???

-Hmmm, nu știu ! Poate că ai dreptate!

Nu are răgaz să-mi mai spună ceva , că încep să-mi dau jos sacoul și să i-l înapoiez. Constat cum expresia feței i se schimbă și că o cută groasă îi apare pe frunte.

-Ce faci, Eliza?

-Îmi pare rău, însă trebuie să plec! N-am realizat cât de mult a trecut timpul, și sunt convinsă că prietena mea mă caută disperată!

-Stai, asteaptă-mă ! Te însoțesc!

-Mulțumesc, dar nu e nevoie să te deranjezi!

-Hmmm, cum vrei tu! Să știi că mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine.

Nu-i răspund , ci mă îndrept cu viteză spre salon, pentru că simt că-mi explodează capul de durere .

______________________
Dragii mei, am reusit sa mai postez un capitol. Sper sa va placa ! Va astept parerile si voturile! :) Seara frumoasa si Sarbatori minunate ! :* :*