Capcanele iubirii

8. Rațiunea sau inima?

Zilele au trecut rând pe rând, iar cea de-a doua sesiune a primului an universitar "bate cu repeziciune la ușă", așa că, în consecință am început să mă pun serios cu burta pe carte. Am luat cursurile , le-am citit și recitit , am făcut schițe cu ideile principale și le-am memorat. Când am considerat că sunt pregătită intens pentru examene, am început să hoinăresc pe străzile întortochiate ale cartierului în care locuiesc pentru a-mi face ordine în gânduri și pentru a reflecta la ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Chiar dacă am fost îndeajuns de ocupată la finele lunii aprilie , pot să spun cu mâna pe suflet că am avut parte și de momente binefăcătoare care să mă detensioneze și destreseze. Am participat la un bal mascat organizat de mama unui prieten foarte drag mie , Andrei Șimon unde m-am distrat și m-am simțit extraordinar de bine. De asemenea, am mers cu Elena la cinematografie și am vizionat 2 filme de dragoste "The Notebook" și "A Walk to Remember" care ne-au sensibilizat profund, însă ,pe departe momentul cu încărcătura emoțională cea mai puternică a fost "mica escapadă" cu Laurențiu pe motocicletă care mi-a stârnit o multitudine de sentimente ; de la curiozitate ,la frică, entuziasm, încredere și fericire. Deși am fost captivată de discuția purtată de noi la restaurant , sărutul plasat pe buzele-mi cărnoase m-a bulversat complet.

"De ce s-a comportat în acest mod?"
" Era neaparat nevoie să mă sărute deși mă cunoaște de puțin timp?"
" De ce nu l-am oprit?"
" De ce nu am reacționat în niciun fel?" sunt gânduri care mi-au dat târcoale timp de o săptămână în care nu am auzit nimic despre el.
" De ce nu m-a căutat după gestul său tandru?"
" De ce mă ține în suspans cu însăși existența sa?"
" De ce mi se întâmplă mie așa ceva?"

...........................................................................................................

Uite-mă urcând scările blocului în care locuiesc după o dulce și lungã plimbare. Mă îndrept cu pași repezi spre apartamentul meu și ghici ce mi-e dat să văd ? sau mai bine zis , pe cine... Un Laurențiu îmbrăcat într-un costum bleumarin având în mână un uriaș buchet de trandafiri vișinii. Un mic zâmbet îmi scapă în colțul gurii când văd cu câtă înflăcărare încearcă să apese pe sonerie , și în același timp să-mi pronunțe numele cu căldură în glas. Într-un fel mă bucur că-l chinui un pic făcându-l sã aștepte , dar rațiunea mă îndeamnă să mă comport respectuos și să pun capăt așteptarii. Așa că grăbesc pasul spre el.

- Bună, Laurențiu. Ce faci aici? Îl întreb purtând un surâs ștrengăresc ...

- Bună, draga mea . Te caut pe tine .

Nu-mi vine să cred că după o săptămână în care l-am criticat de ce " a dat bir cu fugiții" ,el se află acum în fața mea și voi putea să-i adresez toate întrebările care mi-au măcinat sufletul...

- Bine, dar cum de ai aflat numărul apartamentului meu?

- Să știi că asta a fost partea cea mai ușoară. L-am întrebat pe administrator.

Omul acesta e culmea...

- Ce faci, mă ți în fața ușii?

- Oooo, nu . Scuze! Poftește înăuntru. Simte-te ca acasă...

Pășește cu pași hotărâți în living și după ce-mi fac și eu apariția în încăpere îmi înmânează superbul buchet învăluit de mirosul parfumului lui care-l individualizează de ceilalți bărbați...

- Pentru cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vreodată. Auzindu-l , încep să înroșesc...

- Mulțumesc mult, dar nu trebuia să te deranjezi... Și îi ofer un pupic pe obraz , culminând cu o îmbrățișare prietenoasă.

- Nu e niciun deranj. Mă simt foarte prost pentru că nu te-am mai căutat în ultima săptămână , dar să știi că am fost plecat în Franța la o conferință.

- Da, înțeleg. Că tot veni vorba de "întălnirea noastră", ce a vrut să însemne acel sărut? Îi adresez întrebarea privindu-l atent în ochii de un albastru senin .

- Nici eu nu pot să-mi explic.Așa am simțit pe moment. Să știi că a fost un impuls care m-a îndemnat să fac asta. În tot acest timp ,Laurențiu se apropie și mai tare de fața mea și-mi șoptește blând la ureche " Nu știu ce se întâmplã,dar când mă aflu în preajma ta mă înnebunești.

Fiori îmi pătrund întreg trupul și simt cum nu mai am stabilitate în picioare , sunt moi ca gelatina...

-Spune ceva, draga mea. Orice , dar nu mă chinui cu tăcerea.

- Ce pot să spun , Laurențiu? Sunt bulversată complet.

- Te înțeleg perfect. Știu că am fost impulsiv și că am acționat așișderea ,dar vreau să te cunosc îndeaproape și să încercăm să formăm un cuplu ,dacă ești de acord.

Acestea fiind spuse, Laurențiu își înconjoară brațele în jurul taliei mele și își susține capul pe umărul meu , transițându-mi căldură în toată ființa.
Am rămas fără cuvinte și oricât aș vrea să neg, Laurențiu manifestă asupra mea o mare influență și mă perpelește la propriu atât prin cuvinte cât și prin atingeri.

-Ce zici, Eliza, ai putea face un compromis și ai fi de acord să începem o relație? vocea sa răgușită îmi răsună rugător în urechi...

Ce să fac?
Mintea-mi spune să nu accept, pentru că voi suferi și inima-mi va plânge mai devreme sau mai târziu, deoarece nu există iubire fără momente mai triste așa cum nu există trandafiri fără spini ,dar inima mă îndeamnă să accept,până la urmă ce voi avea de pierdut? Voi pierde poate iubirea vieții mele dacă îl refuz.. Poate norocul îmi surâde și Dumnezeu mă vrea fericită, căci am suferit destul de la plecarea de acasă din lipsa părinților. Oare ce să fac? Să-mi ascult raționala gândire, sau să-mi deschid sufletul și să dau frău liber sentimentelor , ghidându-mă după zburdalnica inimă?
Un lucru este cert: trebuie sã iau o hotărâre , fiindcă rațiunea și inima nu se înțeleg prea bine împreună ,din cauza lipsei unei similitudini între ele.

_______________________________________________________________________

Scumpii mei, vă mulțumesc pentru toată susținerea de care dați dovadă și pentru faptul că-mi apreciați munca!

Vă doresc din suflet un Paște fericit , luminat , multă sănătate, iubire și tot binele din lume. Pupici :* <3