Capcanele iubirii

2. Simple tatonări...

  Luată de val, am grăbit pasul și am ajuns în baie. Deși încăperea era placată cu mozaic prețios de sticlă ,iar peretele susținea oglinzi imense ce așteptau privirile curioase ale oamenilor, eu nu acordam nicio atenție decorului ,deoarece mă simțeam incomod, paranoică fiind , am început să cred că acea persoană cu ochi albaștri , reci ca gheața îmi invadează fără să vreau intimitatea .

- Eliza, de ce ți-ai schimbat atitudinea??? vocea lină a Elenei inundă încăperea, rupând liniștea.

-Chiar nu știu ce să zic! În timp ce dansam , am sesizat că cineva mă privește insistent.

-Nu-mi spune că...

-Că are legătură cu domnul care se indrepta spre noi? Da! El este...

-E drăguț tipul!... Un chicot ușor se desprinde de pe buzele Elenei.

-Bine, Eleno! Să trecem peste asta! Dar ce vrea de la mine? Oare o să continue să mă "hârțuiască " în acest fel toată seara??

- Da ești simpatică,fetițo. Cum ce vrea? Uită-te la tine! Arăți minunat. Rochia îți pune în evidență statura sculptată, ochii calzi, căprui transmit blândețe și feminitate , iar zâmbetul ștrengăresc incită pe oricine la săruturi pasionale. Ai nevoie de oglindă ca să te convingi? E în spatele tău. Sunt ferm convinsă că ai frânt deja în seara asta câteva inimi...

Oglinda de cristal dezvăluie un trup zvelt , bine conturat de rochia sângerie mulată , o față rozalie ca piersica , ochi căprui , pătrunzători și curioși și buze cărnoase care transmit prin toți porii iubire și dorință de împlinire.

-Oooo..., dar...

-Niciun dar! Eu nu cunosc o Eliza speriată și neîncrezătoare . Revino-ți în fire, dragă ! Tu ești puternică ca un brad , nu o salcie plângăcioasă.

Trebuie să-mi revin. Elena are dreptate. Dacă voi proceda așa, voi arăta că-mi pasă, că mă simt intimidată, dar eu nu-mi doresc asta.

-Elena, hai să mergem! Nu voi mai fi afectată . Cine știe? Poate am interpretat greșit. Dacă lipsim , vom pierde desfășurarea evenimentului.

Pașii grăbiți , dar siguri ai Elizei exprimau o notă de stabilitate emoțională.

Îmi mușc buzele chicotind și deschid ușa cu încredere , însă ce să vezi? Același tip enervant de sexy stă asemeni unei statui în fața ușii. E îmbrăcat într-un costum de catifea negru , fapt care-i oferă o alură impunătoare. Oricât de mult mi-am dorit să fiu stăpână pe mine, inevitabilul s-a produs, eu impiedicându-mă , fiind prinsă de tipul anonim înainte să fac cunoștință cu marmura lucioasă.

Pot să spun cu toată sinceritatea că datorită brațelor lui puternice , încolăcite în mod protectiv în jurul taliei mele nu m-am ales cu ceva contuzii.
Când privirea mea face contact cu ochii sclipitori de un albastru marin, simt cum un fior puternic îmi străpunge sufletul. Și totuși, mă simt atât de bine în brațele sale vânjoase .

Un "Mulțumesc" șoptit rupe tăcerea din jur.
Eliza , ce faci? Trebuie să pleci!

- Cu mare drag! Te-am prins, rostește vocea suavă a tipului, schițând un zâmbet seducător , apropindu-se și mai tare de mine.

Ce vrea să spuna? Ce înțelesuri ascunse are această replică?

- Dă-mi voie să mă prezint! Mă numesc Laurentiu Trifan , am 29 ani și cu siguranță o să mai auzi de mine, scumpo!

Ce tot spune ăsta? E foarte sigur pe el , iar asta îmi dă de gandit.

-Bine, bine... Mulțumesc încă o dată . Acum, scuză-mă , dar trebuie să plec.

-Ce-i cu graba asta , păpușă? Numele tău?

-N-are nicio importanță! Numește-mă cum vrei tu! Acum trebuie să plec!

-Ok atunci, iubire! Ne mai auzim ! :)

____________________________________

Dragii mei lectori, mi-ar face deosebita placere daca v-ati exprima opinia cu referire la micuta mea opera. Va multumesc ca ma urmariti si cititi ceea ce mintea mea a plamadit. Sper sa va placa si acest capitol.

Va pup , scumpii mei !
P.S.: Nu uitati sa ma votati! <3 :* ;)