Razele arămii și plăpânde ale soarelui năvălesc în spațiul intim al camerei mele și mă trezesc din dulcele și armoniosul somn care a pus stăpânire pe întregul meu corp. Deși mă simt atât de obosită după participarea la licitația de ieri noapte, nu pot să nu tresar la mângâierea blândă a razelor ,care-mi scălda trupul într-o lungă armonie, simțindu-mă alintată și binecuvântată . Totuși sunt nevoită să părăsesc căldurosul pat și să-mi iau la revedere de la dezmierdarea soarelui, căci e luni și am cursuri de la ora 9:30. Las patul în urma și mă îndrept spre baie pentru a face un duș fierbinte care să mă revigoreze. Picurii fierbinți îmi învăluie corpul într-o armonie știută numai de ei . Mă bucur de starea de relaxare pe care mi-o oferă apa aburindă , și după ce constat că sunt fresh , părăsesc baia și mă deplasez spre dressing pentru a-mi alege ținuta. Optez pentru o bluză turquoise , blugi negri și teniși în aceeași culoare. Părul mi-l aranjez într-un coc simplu.Ceasul mă atenționează că mă aflu în întârziere. E ora 09:10 iar peste 20 de minute începe cursul de la Biologia celulară . În consecință, mă îndrept cu pași grăbiți spre stația de tramvai . Urc în tramvai și în aproximativ 10 minute mă aflu în fața Universității Babes-Bolyai .
Fiind studentă în primul an la Facultatea de Medicină Generală, obiectul materiei din acest an se învârte în jurul Biologiei celulare, Biofizicii, Biochimiei, dar și al Anatomiei. Din fericire, azi am doar 2 cursuri , ambele la Biologia celulară, deci nu voi fi nevoită să depun prea mare efort psihic , având în vedere faptul că noaptea trecută am dormit foarte puțin.
Mă aflu deja în amfiteatru și-mi aștept cumințică profesorul. Așteptarea nu durează mult, căci profesorul își face apariția și plin de elan , începe să ne vorbească despre creșterea și dezvoltarea organismelor, despre înlocuirea celulelor și a țesuturilor moarte , dar și despre rolul celulelor reproducătoare . Toți cursanții îl sorbim din priviri și îl admirăm pentru blândețea cu care ne explică fiecare proces în parte și ne luăm notițe de la persoana care ne insuflă dorința de a excela în acest domeniu.
Consider că un rol important în procesul de învățare și de determinare îl au profesorii, deoarece aceștia îi pot influența pe studenți să iubească materia predată, totul datorându-se modului în care aceștia își transformă cursurile în unele amuzante , mai plăcute , crescându-le interesul cursanților.
Nici nu simt cum trec cele patru ore, deoarece i-am ascultat cu mare atenție explicațiile, bucurându-mă în gând că am parte de profesori minunați precum e acesta.În drum spre casă, mă opresc în fața chioșcului de ziare și cumpăr bineînțeles ziarul meu de suflet, Vocea Transilvaniei. Ador să fiu la curent cu toate noutățile din diferite domenii și nu ezit în a citi acest tip de presă. De asemenea, mă opresc și la un supermarket de unde îmi cumpăr fructe,iaurt și un piept de pui.
Intru în casă și constat că am ajuns înaintea Elenei. Mă schimb și mă duc în bucătărie și încep să prepar niște șnițele din pieptul proaspăt cumpărat. Ca garnitură fac o salată și cartofi piure . Asez masa și aud zgomotul făcut de cheia care se răsucește în yala . E Elena, care pășește în casă cu zâmbetul pe buze.
- Eliza, ce bine miroase! Iar mă fascinezi cu faimoasa ta calitate de bucătar , rostește vocea ei încântată .
- Fac și eu ce pot, Elena! Nu mă consider un nemaipomenit bucătar, ci o simplă față care face orice ca să nu moară de foame , îi răspund răzând.
- Bine, dragă ! Pun pariu că e și gustoasă mâncarea , că de mirosit , miroase într-un mare fel.
-Fii sigură de asta, îi raspunde modestia din mine !
Luăm pranzul în liniște , bucurându-ne că avem momente de respiro, căci suntem foarte obosite.
*
Deschid cu mare bucurie ziarul "Vocea Transilvaniei" și încep să citesc cu nesaț titlurile acestui număr. Nu mică mi-e mirarea în momentul în care ochii mei căprui descoperă și un articol ce face referire la balul caritabil de ieri noapte. Titlul lui tronează în centru " Emoție și bunătate exprimată prin toți porii la balul caritabil organizat în cinstea celor de la Mia's house" . Încep să citesc conținutul articolului, iar sentimente de beatitudine îmi încărcă trupul. Tresar când citesc un anumit nume. " Printre minunatele personalități care au luat parte la acest eveniment al facerii de bine se numără și tânărul om de afaceri Laurențiu Trifan, fiul faimosului și prosperului afacerist Alexander Trifan, care a donat o sumă frumușică pentru a le oferi o fărâmă de speranța celor mici "Nu pot să nu zâmbesc , când imi aduc aminte de clipa în care Laurențiu mi-a oferit sacoul ca să nu răcesc. Acum se elucidează totul: eleganța și încrederea cu care pășea , finețea gesturilor sale și sarmul pe care-l exprimă.
-Elizo, de ce dormi în papucii statului? Strigă Elena și-și trece mana în fața ochilor mei pentru a-mi reveni din visare.
-Sunt trează, nu e nevoie de astfel de gesturi, o apostrofez eu.
-Bine ,bine , lasă asta! Tu spune-mi care e motivul pentru care ai amuțit.
-Iți mai aduci aminte de tipul de ieri noapte cu care ne-am întâlnit la baie ?
-Da, cum să nu-mi aduc aminte de frumușelul acela?! Ce-i cu el?
-Ei bine, e om de afaceri.
-Ooo, dar ce veste! Dar de unde știi? Ai mai vorbit cu el fără ca eu să știu? ,vocea ei mă ia peste picior.
- Da, am mai vorbit! Am omis să-ți spun ieri noapte. În fine... Dar am aflat asta din ziar. Poftim, citește și tu; și îi înmânez ziarul.
-Doamne, pe lângă că e frumos , mai e și bogat. Îți prevăd un viitor frumos alături de el!
- Tu te auzi ce spui? Nu mă interesează persoana lui , nici măcar nu-l cunosc îndeaproape, darămite să mă intereseze starea lui financiară...
-Nu-l cunoști îndeaproape... Să înțeleg că ați făcut cunoștință.
Doamne , nu imi place când cineva mă interoghează la sânge. Așa ceva nu au făcut-o părinții mei niciodată. De ce aș lăsa-o pe Elena să o faca?
-Știi ce , nu sunt obligată să-ți dau ție explicații ! rostesc răstindu-mă la Elena.
- Aaa, îmi pare rău că sunt indiscretă! Am fost curioasă ! Nu am vrut să te supăr...
Nu știu de ce, dar mă simt constrânsă de situație. De când am făcut contact cu acei ochi albaștri de un pur nemaîntâlnit, am simțit cum un fior mi-a străpuns sufletul, neputând da o explicație acestui fapt...
____________________________________
Dragii mei, mă bucur că mă urmăriți într-un număr destul de mare și că-mi apreciați munca, fapt care-mi dă putere și încredere să continui. Vă mulțumesc , vă urez lectură plăcută și nu ezitați să vă expuneți părerea ,fie ea bună sau rea! Pupici :* :)
CITEȘTI
Capcanele iubirii
RomanceÎn sufletul a două ființe pure, primii fiori ai dragostei își fac simțită prezența. Rămâne de văzut dacă aceste persoane vor reuși să se bucure din plin și să-și fructifice aceste sentimente... „În iubire ne gustăm, ne savurăm pe noi înșine, ne încâ...