His greenie girl || Newt fanfic •

Capitolul 11 || "Am nevoie de tine."

•••
" Stiu ca o vei face. Si eu te voi ajuta." spune Minho iar eu ma uit surprinsa la el.

" De ce? "

" Pentru ca vreau sa plec de aici. "
•••

Ma uit mai mult surprinsa la Minho decat socata, Alby si Minho erau foarte apropiati, puteai sa spui ca sunt frati, atat de bine se intelegeau. De ce Minho vrea sa ma ajute demascandu-l pe Alby? Sper sa nu fie doar un joc din care eu sa ies sifonata. Desigur, imi va trebuii ajutor pentru a duce misiunea aceasta la capat, dar nu stiu daca sunt sigura in legatura cu Minho. Trebuie sa ma faca sa am incredere in el, sa stiu ca ma pot baza pe omul acesta.

" Minho...Eu nu inteleg...Pareati asa de apropiati."

" Parem Tris, doar parem. Tot ce vreau e sa plec din locul asta, sa imi gasesc adevarata familie, sa pot sa vad viata in toata intregimea ei, nu doar locul asta. M-am saturat de 3 ani sa vad aceleasi ziduri inalte si sa aud noaptea acele sunete ingrozitoare facute de niste monstrii robotici. Vreau sa ma intorc acasa." spune Minho.

" Sti macar unde e acasa?"

Minho da sa spuna ceva dar se opreste, evident blocat de intrebarea pe care i-am adresat-o. Stiu ca nu e frumos din partea mea sa ii zdrobesc visele cuiva, dar stie macar ce inseamna acasa? Nimeni de aici nu are amintiri, asa ca e imposibil sa spunem ca am sti unde e "acasa" pentru noi.

" Scuze, Minho, nu am vrut sa sune asa..."

" Nu, e ok Tris. Stiu ca nu ai vrut sa ma ranesti si ai dreptate, dar tot ce stiu acum e ca trebuie sa scapam de aici, apoi putem sa ne facem probleme in legatura cu locul din care provenim."

" Ai dreptate."

Spun si zambesc la Minho. Am incredere in el, stiu bine ca toti cei de aici vor sa gaseasca o iesire din locul asta intr-un fel sau altul, si mai stiu ca Minho pare mult prea de treaba ca sa ma pacaleasca in vreun fel. A fost ca un frate pentru mine, mereu sa imi dea o mana de ajutor prin poiana sau sa fie alaturi de mine cand faceam o criza de-a mea. Pot sa spun ca el e un fel de inger pazitor pentru mine. Ma uit in directia sa, ochii mei facand contact cu ai sai, niste ochi caprui minunati, zambetul sau care completa perfect statutul de print din povesti. Puteam sa observ acum tristetea din ochii sai, din sufletul sau pustiu, nu avea pe cineva care sa ii aline durerea provocata de lipsa unor parinti, sau macar al unui loc al lui, unde putea sa il numeasca 'acasa'. Acum, in aceasta clipa, eram mai sigura pe mine ca putem sa plecam din locul acesta, sa incercam si sa incercam, fara sa ne dam batuti, am sa fac asta pentru Minho. Am sa fac tot ce imi sta in putinta sa ii scot de aici pe toti locuitorii poienii. Mai stiu ca sunt multe pericole care ne asteapta dincolo de zidurile gigantice, ca exista monstrii cu mult mai puternici decat noi, dar nu imi voi pierde speranta. Cu pasi mici, in scurt timp vom pleca de aici, stiu asta. Simt asta.

" Tris?" aud o voce si ma observ acum pierduta prin gandurile mele, departe de aici. Vad mana lui Minho peste ale mele si zambesc mai apoi luandu-i mana intra mea.

" Putem sa facem asta Minho. O sa iesim de aici. Iti promit. "

Il vad etalandu-si gropitele perfecte si zambesc si eu in continuare. Isi pune o mana pe obrazul meu mangaind particica de piele cu degetul aratator.

" Aici? " ma intreaba.

" Ce anume?"

" Aici te-a lovit?"

" Minho, chiar nu mai conteaza acum."

" Vreau sa stiu Tris. Aici te-a lovit?"

" Mhm...Da."

Spun si pun mana mea peste a lui Minho incercand sa etalez un zambet. Minho ma examineaza foarte bine apoi ma strange intr-o imbratisare puternica. Il imbratisez la randul meu si apoi ma desprind repede uitandu-ma la el din nou. Dau din cap in semn afirmativ, ca totul e bine in timp ce el imi strange mana.