Impuls

3.Frustrare

Eva pov

Zilele se scrugeau pe lângă mine şi lumea intrase în ritmul ei.Plecăm de dimineaţă dinainte să se trezească Ana, la 7:30, şi mă duceam în cafeneaua campusului unde citeam sau mă uităm la un film până la 9 când îmi începea primul curs.Terminam cu facultatea la 3 sau la 5, în funcţie de zi după care mă întorceam în aceeaşi cafenea că să studiez pentru cursuri sau din nou să mă pierd în ficţiune până pe la 11 când Ana ori era plecată la vreun party ori în camera prietenilor ei .Cu fiecare zi care trecea simţeam că mă depărtez tot mai mult de ,,seara,, aia.

Cu excepţia atacurilor de panică din timpul nopţii care din fericire nu o treziseră niciodată pe draga mea colegă, lucrurile intraseră într-o ordine liniştitoare.

Luca probabil că venea prin camera verişoarei lui (aflasem gradul de rudenie în cele din urmă din trăncănelile fără sens ale Anei) dar fiind plecată mai tot timpul nu aveam onoarea să-l mai văd.De asemenea, ameninţarea făcută cu mai multe săptămâni în urmă îşi pierise din însemnătate.Probabil era puţin beat şi făcuse afirmaţii inconştiente.

Totul era perfect, aşa cum planuiesm.

-Eva, nu cred, aici îţi petreci tu toate după-amiezile?

Şi iarăşi am vorbit prea repede.

Mi-am ridicat privirea din laptopul care era deschis pe o pagină nouă de Word unde urmă să umplu de cuvinte inutile un eseu la literatură engleză că să o văd pe Ana cu o cafea în mâna uitându-se de deasupra mea cu o fericire dubioasă.

-Da...mă relaxează atmosfera, i-am zis fără să mint în totalitate.Chiar era ok atmosfera, nu la fel că într-o camera goală în care să-mi fac de cap, dar mai bună decât camera noastră unde nu era un moment de linişte.

S-a aşezat pe scaunul de lângă mine continuând să zâmbească, îşi puse cafeaua lângă laptopul meu şi începu să cotrobăie prin geantă a cărei firma nu o recunoscusem încă, dar care mai mult că sigur era inutil de scumpă.

-Unde o fi...unde o fi...A, uite! zise triumfătoare şi scoase un pliant pe care mi-l întinse cu entuziasm.

L-am luat destul de sceptică şi m-am uitat la el.Era o invitaţie la o petrecere ce avea loc mâine seară, de Halloween.

Prinsă în toate activităţile nu-mi dădusem seama că deja se făcuse octombrie, chiar sfârşitul lui octombrie.

-Ana, sună foarte bine, dar ştii că nu o am eu cu petrecerile...

-Nu,nu înţelegi.Nu e orice petrecere, zise ea gesticulând exagerat.O să-mi serbez ziua în cadrul ei.De fapt de asta am organizat-o, eu şi Graure care m-a ajutat.Numai că nu vreau că titlul să fie ,,Ziua Anabellei,,.Vreau să fie o petrecere că oricare altă la care va fi adus un tort la sfârşit, şi atât.

Hai Eva, mai zi ceva.Refuză să mergi la ziua colegei tale de camere cu un motiv pertinent.

,,Ştii Ana, ultima dată când am fost la o petrecere mi-am distrus toată viaţă, aşa că trebuie să te refuz''

Adevărul te va elibera, dar nu va rezolva situaţia niciodată.

-Ok, deci mâine la 7 să fii în camera că să începem să ne pregătim.O să te fac să arăţi bombă, a zis ea în timp ce se ridică de la masă.

-Stai, nu asta am vr...

Dar deja ajunsese în cealaltă parte a cafenelei până să îmi dau seama exact ce se întâmplă.

Şi exact când totul mergea aşa de bine, am zis lăsându-mi capul să-mi cadă pe tastatură.

-Probabil că tocmai ai scris un paragraf mai bun decât orice ar fi scris vreodată Jane Austen.

Nu, nu o a două persoană, şi nu el.

Nici măcar nu mi-am ridicat capul de pe laptop.Chiar nu voiam să-l văd.

Ignoră-l şi o să plece.Ignoră-l şi o să plece.

Am simţit cum scaunul pe care stătuse Ana era din nou ocupat.

Sau poate nu.

-Am nişte Marbloro negru dacă vrei.

La auzul numelui iubit mi-am ridicat capul de pe laptop şi m-am uitat la el care tocmai îşi aprindea o ţigară.Ei bine, cine sunt eu să fiu nepoliticoasă.

Am întins mâna înspre el, dar doar mi-a aruncat pachetu pe masă rămânând cu mâna întinsă spre el şi un rânjet superior pe moacă lui.

Copil cretin.

Am luat pachetul de pe masă şi am scos o ţigară încercând să ignor faptul că părul prins la spate într-un fel de sucitura lejeră îl clasa în topul celor mai frumoşi băieţi văzuţi vreodată.

-Nu-mi spune că înălţimea ta o să calce în casa păcatelor mâine seară, zise el pe un ton fals mirat.

Am tras un fum puternic şi arsură specifică îşi făcu apariţia.M-am lăsat pe spate în scaun şi m-am uitat la el care încă aştepta un răspuns stand cu coatele pe masă, într-o mâna cu ţigară şi în cealaltă cu brichetă pe care o învârtea printre degete.

-Nu am de gând să vin, am zis repozitionandu-mi ochelarii deoarece căzuseră prea mult pe nas.

-Şoc şi groază, nimeni nu se aştepta la această decizie, zise el continuând să mă ia la mişto.

Am mai tras un fum în piept dorind să vină mai repede senzaţia de ameţeală.Băiatul asta deja trecuse limita suportabilă de enervare.

-Cred că e tare greu să ţii în ţine toate lucrurile pe care vrei să mi le zici, continuă el pe acelaşi ton în timp ce mai trase şi el un fum la fel de puternic şi-l suflă înspre mine.

-Nu ştiu despre ce vorbeşti, am spus plat reintorcandu-mi privirea asupra ecranului şi încercând să găsesc un început pentru eseul despre literatură în perioada renascentistă.

-Ce-i cu tatuajul de pe încheietura?

M-am uitat rapid spre mâna dreapta unde hanoracul mi se ridicase îndeajuns încât să se vadă începutul desenului.L-am tras repede peste încercând să nu mă uit la el când dintr-o dată mâna mi-a fost trasă de pe poziţia ei.Luca stătea acum puţin aplecat peste masă în timp ce se uită atent la desenul ce-mi încercuia încheietura.Cu o mâna îmi ţinea încheietura în timp ce cu cealaltă îmi trasă liniile desenate peste vene.

-Nu crezi că ai cam întrecut măsură? am zis pe un ton glaciar pe care nu îl folosisem de foarte multă vreme.

Încercăm să nu fiu atentă la căldură pe care o lasă atingerea lui pe mâna mea că de obicei îngheţată.

Circulaţie periferică proastă, ce să şi faci.

Îşi ridică ochii uimit la mine şi dintr-o dată zâmbii triumfător dându-mi drumul la mâna şi rezemându-se de scaun.

-Ia te uită, în sfârşit ai vorbit, a zis scoţând o nouă ţigară din pachet, neluându-şi privirea de pe mine.Dacă tot te-am prins într-un moment bun, de ce ţi-ai desenat linii negre peste fiecare venă?

Era incredibil.Îmi doream atât de mult să îl lovesc cu ceva, orice, peste faţă aia perfectă încât pentru un moment chiar am vrut să încep să tip şi să îl înjur şi să îi spun tot ce am pe suflet.

Şi m-am uitat la tatuaj, la liniile trasate perfect, şi totul s-a disipit dintr-o dată.Calmul mi-a revenit şi am simţit cum mă detensionez.M-am uitat la el care se uită la rându-i, atent, la fiecare mişcare pe care o făceam.M-am ridicat de la masă şi mi-am pus laptopul în ghiozdan, m-am întins şi am mai luat o ţigară din pachetul ce se află lângă mâna lui, am aprins-o, toate acestea neluându-mi privirea din a lui.Am tras un fum şi l-am expirat rapid.

-La 18 ani am vrut să fiu rebelă şi l-am lăsat pe tipu de la salon să îmi deseneze orice îi trecea prin cap.Nu reprezintă nimic.

Cu această ultima totală minciună am părăsit cafeneau încercând să găsesc un nou loc de singurătate.

Şi el ştia că am minţit, şi era conştient că nici măcar nu încercasem prea tare să par credibilă, dar nu avea nimic de făcut care ar fi putut schimbă asta.Frustrant pentru el.