Trandafirul Diavolului-Iubire Infernala

7 intrebari ale diavolului...

HELLO, GUYS, STIU CA AM INTARZIAT MULT...SI CA MERIT O BATAIE ZDRAVANA, DA, VA DAU VOIE SA MA SMOTOCITI CAT VRETI=)))) CU CONDITIA SA IMI SPUNETI CE CREDETI NEAPARAT, SI SUGESTIILE IS BINE VENITE, AS ALWAYS, BY THE WAY. POATE MAI SUNT GRESELUTE DE SCRIERE, TRECETI PESTE=)))

AH, DA, SI SA PORNITI NEAAPARAAAAAT MELODIA CAND INCEPETI SA CITITI, OKAY? THANKS, AND ENJOY^_^♥

Cand in final eu si Logan ne-am indepartat unul de celalat, el imi zambi, insa eu am dat sa ma retrag imediat, privind in jos.

Stiam! Stiam ca era doar dorinta! Dorinta fizica si nu iubire din partea lui...da, cel putin din partea lui.

Eu nu stiu de ce am facut-o si nu stiu de ce ma cuprinsese o asa tristete si dezamagire deodata.

-Ever...

-Du-ma acasa, te rog.

-Ever, ce...

-Te rog! Nu mai pot...

-Ce nu poti? Ce nu mai poti? Imi zise si imi ridica barbia cu doua degete.

Ochii lui reci de altadata sclipeau acum intr-un mod diferit, insa nu in modul in care voiam eu...

-Nimic...

-A fost sarutul, nu? Dar ce nu ti-a placut? Ai spus ca sarut bine. Am gresit cu ceva?

-Nu, Logan. Tu nu ai gresit. Eu am gresit...am spus, dand sa ma urc in masina, insa Logan nu imi elibera incheietura, ci ma trase inapoi langa el, ferm, dar gentil.

-Ever, spune-mi! Nu pot sa repar greseala daca nu imi spui care este aceasta. Levres douces, s' il te plait...

Isi intrepatrunse degetele cu ale mele si isi freca nasul usor de crestetul capului meu.

-Nu! Inceteaza!am strigat, tragandu-ma inapoi, suspinand.

Mi-am pus mana la gura si am privit intr-o parte, evitandu-I privirea lui...

Logan ma privi perplex cu capul pe o parte, bratul cazandu-I, balanganindu-se pe langa corp.

-Ever.

-Nu stii cum se simte si nici nu vrei sa stii. Nu iti pasa. Si ce doare cel mai rau e ca stii cum ma face sa ma simt si totusi continui, pentru ca te amuza! I-am strigat, printre sughituri si suspine.

-Despre ce vorbesti? Ma intreba calm.

Vocea lui ma izbi si ma facu sa realizez ca nu voiam de fapt sa ii dezvalui nimic, nici lui, nici mie insami.

-Nimic, am spus oftand si stergandu-mi lacrimile cu podul palmei. Nimic. Ai de gand sa ma duci acasa? Am intrebat, clatinand din cap si aratand spre masina, lasandu-mi bratul sa cada.

-Nu pana nu imi spui de ce plangi.

-Pa! Am spus, simtind cum un alt val de lacrimi se pregateste sa dea navala si m-am intors, incepand sa merg.

-Ce faci? Ma intreba Logan, inca neclintit.

-Merg acasa.

-Pe jos?! O suta douazeci de kilometrii?

-Asa se pare.

-Ba nu, nu o vei face.

-Incearca sa ma opresti!

Incepusem sa strigam unul la altul, intrucat ma indepartasem cam 10 12 metrii.

-Nu te duci nicaieri, iubire, imi zise si in secunda aceea m-am trezit in bratele lui. Ma purta pana la masina, in ciuda faptului ca ma zbateam ca sa ma lase jos, ma tinea strans.