Behind the appearances

Podul

Liniștea era mai mult decât apăsătoare , iar atunci când sunetul enervant al unui arc tensionat de pix o întrerupea părea chiar și mai insuportabilă.
Două , trei ... Aproape 30 de minute trecuseră de la începerea testului. Sunetul unghiilor lovind ritmat băncile nu era nici el ceva neobișnuiți , iar cu trei ,patru excepți , nimeni nu știa nici măcar rezolvarea primului subiect.  Nici nu se mai punea problema de al treilea.
  " Minunat... Încă o zi , încă un "3" pentru colecția mea. De oare mă mai obosesc să scriu porcăria asta , nici eu nu știu."
  - Mai aveți 20minute, spuse pițigăiat femeia de la catedră , ridicându-și fugitiv ochii din niște hârti.Aviza amatorilor, ar fi bine să treceți la subiectul trei.
  "Ce ar fi să treci tu dracului. Promit că-ți cumpăr chiar eu biletul doar să nu te mai aud.  Cățea adulteră ce ești!"
  - Mă scuzați, spuse cu o voce mult mai nesigură decât altă dată cineva din prima bancă. Eu am terminat deja. Pot preda lucrarea?
Afișând un zâmbet pe cât de artificial , pe atât de ipocrit, d-na Sigrid luă foaia din mâna fetei și aruncă o privire fugitivă asupra ei.
" Ca întotdeauna" își zise femeia. " Nicio greșeală. Cel puțin la prima vedere..."
- E în ordine? șopti fata cu vocea tremurândă.
- Exact așa cum ne-ai obișnuit ,drăguță. Probabil încă un "10".
Stăpânindu-și cu greu nervozitatea, fata făcu un efort pentru a nu-și mușca buzele. Străduindu-se să afișeze un aer degajat, aceasta spuse:
- Mă scuzați pot ... Îmi dați voie să ies puțin?
- Îți e rău? întrebă femeia ridicându-și cu scepticism o sprânceană, dar păstrând un ton scăzut.
- Nu... Nu am de gând să vă mint, replică fata, încercând să improvizeze pe moment o scuză cât de cât plauzibilă.
" Haide Elsa!" se mustră ea. " Nu te poți bâlbâi ca proasta! Nu aici. Nu acum. Nu după câta ai muncit.... Adună-te proasto!"
- Mă simt puțin amețită. În ultima vreme am avut niște mici probleme de sănătate . Cred că știți povestea.
-Da... zise femeia având pe față o frimasă de parcă s-ar fi străduit să-și aducă aminte despre ce vorbea mai exact eleva ei. Sigur drăguță, poți pleca.
Șoptind un "mulțumesc" fugar, fata își luă geanta din pupitru și ieși în cea mai mare liniște din clasă.
"Halal de așa fată... O copiliță înzestrată de natură cu tot ce-i trebuie pentru un start bun în viață... De ce dracu n-am avut și eu norocul ăsta? În loc de viața alături de un frustrat cu probleme de hodorog ,o carieră de tot rahatul și zile-n șir irosite cu mucoșii aștia râzgâiați... Chiar , oare cât o fi ceasul?"
Aruncând o ochiadă ceasului de pe încheietură, femeia replică cu sonoritate:
- Au mai rămas 10 minute. Da-ți bice!
" Pe cât pariem că jumătate din clasă v-ar da cu plăcere peste 20 de bice?... Al dracului test! Abea dacă știu primele trei strofe din Luceafărul , de unde mama dracu vrea ființa asta să-i fac un comentariu al întregii poezii! Sigur, asta ar fi floare la ureche pentru tocilarii clasei. Ce să mai vorbim de premianta!"
Involuntar, ochii i se pironiseră asupra primei bănci din mijloc, privirea încruntându-i-se ușoar atunci când văzu că aceasta era goală. Rotindu-și cu nervozitate privirea prin clasa, constată cu uimire că fata nu era nicăieri.
" Asta-i bună!" își zise el continuând să privească cu nervozitate în jur. " Ei pe dracu! Să fiu al naibii dacă asta nu-i o scenă trasă la indigo."
Hotărând că nu mai avea niciun rost să se holbeze la coala complet albă și vizibil neliniștut din cauza dispariției Elsei, acesta se ridică din bancă și înaintă cu hotărâre spre catedră.
- Cred că-ți bați joc de mine , zise femeia privind cu stupoare coala de hârtie. Cum e așa ceva cu putință?
- Mă tem că nu am un răspuns pe placul dumneavoastră.
- Băiete , nu știu ce-ți închipui tu , dar...
- Aș prefera să punem punct acestei discuții aici. Pot pleca?
Aerul lui degajat o scotea cu desăvârșire din sărite. Niciotată nu-l suportase pe puști, poate tocmai din cauza originii sale, dar îi era clar că nu avea cum s-o scoată la capăt cu el. Dacă frau Berg nu avusese sorți de izbândă cu el, de ce și-ar mai fi pierdut și ea timpul. Asta e . Cine poate trece bine, cine nu... Asta-i viața.
- Bănuiesc că îmi vei aduce o motivare, pentru că astăzi ești absent. Chiar nu vreau să-mi stric vacanța-n toamnă cu corigența ta.
- Mă bucur că ne-am înțeles, replică el cu aceași atitudine aparent degajată.
Fără să mai spună ceva , Șerban se îndreptă cu pași mari spre ușă.
"Bun..." își zise el închizând ușa în urma lui. " Unde ar putea fi? Din nou în baie?... Fată idioată! Uite cum mă pune pe drumuri degeaba! Ce drac de amestec am eu în toată mizeria asta nu știu.
În cea mai mare grabă, coborâ scările , în mai puțin de un minut ajungând în pragul băii de la parter. Intră înăuntru și luă la rând fiecare cabin. Degeaba însă. Slobozind un șuvoi de înjurături acesta repetă gestul , controlând fiecare baie de la cele trei etaj, dar fără succes. Fata părea să fi intrat în pământ.
- Ei drăcie ! Ce pot să mai fac acum?
După câteva clipe în care își trease sufletul , aproape gata să renunțe , acesta avu surpriza să vadă tocmai în capătun coridorului o ușă deschisă larg. Fără să mai cântărească șansele și probabilitățile ca ea să fie acolo, intră cu o viteză nebună în încăpere.
Realizând brusc că se afla în bibliotecă , băiatul își trecu mâinile cu disperare prin păr. Nici măcar musca nu se auzea. Încăperea fiind într-o liniște deplină. Analizând cu grijă, din priviri, fiecare raft în parte, acesta ajunsese la concluzia că era complet singur.
- Al dracu să fiu dacă mai înțeleg ceva. De ce ara deschis ? Care e prostul ce ar vrea să intre aici de bunăvoie? Și de ce am crezut că ar putea fi aici? Ce are locul ăsta atât de special ?
Rotindu-și privirea prin caneră îi căzu în cele din urmă fisa.
- Podul! exclamă el , realizând aproape instantaneu ce prostie colosală tocmai făcuse. Cât de idiot pot fi! Cum de nu mi-am dat seama că trebuie să borbesc în șoaptă!
În mai puțin de 5 secunde , se află la baza scării , din bibliotecă, ce ducea înspre pod. Cu mișcări agile , dar silențioase ,urcă sus pe scară. Observând încă de la jumătatea scării trapa deschisă, ajunsese rapid la concluzia că bănuielile lui nu erau nici pe departe atât de deplasate cum le crezuse el inițial.
Ajuns sus, se rugă în sinea lui ca podeaua veche de lemn să nu scârțâie sub greutatea lui. Bezna aproape completă îl împiedica să vadă prea bine , dar se străduia din răsputeri să facă cât mai puțin zgomot cu putință. Înaintă ușor prin camera întunecoasă, inima aproape sărindu-i peste o bătaie când , constată cu stupoare că avusese dreptate.
Pe pervazul singurei ferestrei, aflată cu spatele la el , cu picioarele balansându-se în exteriorul clădirii , fata privi pierdută, cu ochii înlăcrimați cerul întunecos.
Cu inima distrusă, sufletul mult prea împovărat de gânduri și griji , iar pieptul tresărindu-i spasmatic din pricina hohotelor de plâns, fata strânse cu putere-n mâini marginea de lemn putrezit a pervazului. Icnind cu putere la amintirea tuturor celor întâmplate, curajul prinse a înflori dureros în străfundul ei. Înr-o fracțiune de secundă hotărându-și soarta.
Sprijinindu-se cu picioarele de peretele exterior al clădirii, își înălță privirea spre cer și șoptii câteva cuvinte ce păreau a fi o ultimă rugăciune solemnă. Proptindu-se mai bine cu mâinile-n pervazul șubred , fata se împinse cu putere în cele două puncte de sprijin, închizând strâns ochii și sperând ca durerosul impact cu betonul rece să se producă repede și fără prea mult chin.