Behind the appearances

Unde preferi?

Plângea. Încă mai plângea, dar știa că trebuia să-și revină. Nu mai putea continua astfel. Era deja pentru a nu știu câta oară când se făcea de râs în fața lui. Întâi spitalul, apoi pe coridor, în pod , iar acum în mașina lui.
Când devenise oare o asemenea cârpă? De când curajoasa Elsa Alexandrescu, fata care îndurase atâtea de-a lungul vieții , devenise atât de moale.
" Să-ți fie rușine!" se autoadmonestă ea , în timp ce-și ștergea lacrimile sărate cu dosul palmei."Bunicii tale i-ar fi fost rușine să vadă ce ai devenit. Proasta pământului!"
Se detesta pe sine, dar nu atât de mult din pricina lacrimilor, cât a neputinței ce-i sfredelea pieptul și modularele. Îl ura pe Șerban pentru felul în care intrase cu bocancii în viața ei. Nu putea pricepe ce afurisite de stele se aliniaseră pt al aduce tocmai pe el în acea baie infectă. De ce trebuie el să o găsească? De ce o salvase și a doua oară? Ce fusese oare în mintea atunci, in momentul în care o văzuse balansându-se pe marginea pervazului?
Îl ura. Între-adevăr o făcea, dar în egală măsură se simțea datoare față de el. Datoare pt că îi păstrase secretul. Datoare pt că îi luase apărarea în fața celorlalți. Iar dacă toate acestea nu erau suficiente, însăși fiecare nouă gură de aier i-o datora lui.
Nu fusese alegerea ei să fie salvată. Probabil nici a lui să joace rolul salvatorului. Acum însă nu mai puteau face nimic. Soarta făcuse deja alegerile pentru ei, iar viața nu făcea decât să-i aducă din ce în ce mai des față în față. Legătura dintre ei, deși fragilă, exista.
-Realizezi ce tocmai ai făcut? întrebă ea într-un sfârșit, acum fiind în de ajuns de stăpână pe sine pt a putea susține o conversație.
- Nu tocmai , răspunse băiatul lăsându-și capul pe spate și oftând prelung.
- Mă refer la spectacolul pe care l-ai dat în fața lor.Realizezi că ne-ai băgat pe amândoi într-o situație fără ieșire ? În special pe tine.
Era furioasă, dar nu neapărat din cauza a ceia ce făcuse el, cât din cauza a ce avea să urmeze. Știa că el mai devreme sau mai târziu avea să dea birc cu fugiții. Până la urmă tot ea va înfrunta umilința și batjocura, în timp ce el avea să stea liniștit în brațele lui Beatice. Unde era dreptatea în asta? Întâi o împiedică să se sinucidă, apoi o declanșează un posibil scandal monstru, iar la final ce? Avea de gând să-i dea un brânci zdravăn în centrul haosului. În tot acel timp el întorcându-se la blonda lui cea fandosită.
Numărând în gând până la zece , Șerban își întoarse privirea spre ea. Așa cum stătea în scaunul acela , frământându-și mâinile și cu ochii pierduți în zare , o puteai confunda ușor cu o madonă boticeliană. Ai fi putut chiar jura că-n orice clipă era gata să-și ia zborul către o altă lume. Lipsindu-i astfel pe muritori de prezența ei balsamică.
"La dracu!" icni el in sine , strângând totodată din dinți. "De ce trebuie să fie totul atât de complicat? De ce m-am băgat eu în nebunia asta?"
Abandonând în cele din urmă conversațiacu sine însuși, acesta îi cuprinse ambele mâini într-ale sale , ațintindu-și totodată privirea asupra acelor boabe de cafea lăcrimând.
- Nici eu nu știu cum , dar îți promit că vom ieși cu bine din situația asta.
Tonul îl surprinse chiar și pe sine însuși. Niciodată nu vorbise cuiva cu atâta căldură în glas. Cumva spusese "îți promit"? Un alt lucru complet lipsit de sens în cazul lui. De ce atunci când era în preajma ei spunea numai tâmpenii? De parcă toate acele reacții ciudate nu l-ar fi bulversat și așa destul de mult, zâmbetul ei slab, dar sincer îl dezarmă complet.
Încercând din răsputeri să-și rețină lacrimile, Elsa își retrase mâinile dintre ale lui , încleștându-și degetele cu o oarecare reținere în jurul lor.
- Nu e nevoie să-mi promiți nimic Șerban, zise ea ușor , susținându-i cu multă hotărâre de sine privirea. Tu ai încercat doar să rezolvi problemele create de mine. Dacă n-aș fi făcut eu atâtea prosti tu n-ai fi fost nevoit să minți, pentru a mă scoate de acolo. Te rog frumos să mă ierți pentru toate problemele pe care ți le-ea făcut. De când mai dus la spital și până acum ai avut o mulțime de neplăceri din cauza mea.
Nu îl mai putea privi. Îi era mult prea rușine. În ultimele două săptămâni nu făcuse altceva decât să-i salveze ei viața. Iar în urmă cu nici cinci minute ea ce făcuse? Îl luase la rost pentru o minciună, culmea pe care o spusese tot cu scopul de a o proteja pe ea. Cum de încă o mai suporta?
- Regret că te-ai despărțit de Beatrice din cauza mea, spuse ea privind fix un punct de pe bord. Dacă... -făcu o mică pauză pt a înghiți nodul ce i se formase-n gât- dacă vrei am să vorbesc cu ea și... îi voi explica întreaga situație. Nu vreau să mai ai necazuri din cauza mea. Nu meriți să...
Nu mai rezista să o vadă așa. Mai avea puțin și se învinuia și pentru ploaia de afară.
Perfect conștient că probabil va suporta consecințele , acesta se lăsă totuși dus de val. În mai puțin de o secundă își încolăcise mâna în jurul taliei ei, trăgând-o într-o îmbrățișare strânsă.
    - Îți ceri scuze la fel ca un copil, spuse el mișcându-și liniștitor mâna pe spatele ei, dar să știi că nu mi se potrivește rolul de părinte.
   Chiar dacă nu era deloc momentul potrivit, gluma lui avu efectul dorit. Uitând pentru moment că se afla ghemuită la pieptul lui, Elsa schiță un zâmbet mic, spunând:
    - Eu cred că ai fi un tată minunat.
    - Mă îndoiesc, replică el râzând ușor. N-aș vreau să am copii niciodată.
    - De ce spui asta ? se trezi ea întrebând, dar imediat își regretă excesul de curiozitate. 
     - Nu am un motiv anume , zise el cu un glas schimbat, doar că....
    - Îmi pare rău pentru indiscreție, îl întrerupse ea, desprinzându-se brusc de el și reluându-și locul pe scaunul din dreapta.
    - Dacă îți mai ceri scuze o singură dată mă vei face să cred că sunt un ticălos!
    - Cred că e unul dintre ultimele  lucruri pe care aș vrea să le fac.
    - Dacă ar fi toți oamenii ca tine războiul ar fi fost doar istorie. Din păcate cred că ești o specie pe cale de dispariție.
     -La ce te referi mai exact? îngână ea privindu-l cu vădită nedumerire.
    - Uită-te în jurul nostru. Dacă lumea n-ar fi plină de secături, noi nu am fi acum aici.
    - Ai dreptate, aprobă ea stins. Sper doar că bârfele se vor potoli în curând. Chiar nu-mi doresc să rămâi certat cu Beatrice din cauza mea. Sunt sigură că ...
    - Hai să lămurim un lucru , o întrerupse el apunând-o de bărbie și "forțând-o" să-l privească. Dacă vreunul dintre noi trebuie să spună "mulțumesc" acela sunt eu. Dacă nu erai tu probabil că acum încă mai eram cu vipera aia. În momentul ăsta cel mai probabil m-ar fi înnebunit pentru a nu știu câta oară cu geloziile ei.
   Văzând expresia de nedumerire de pe chipul brunetei, acesta continuă, zicând:
    - Eu și ea n-am fost niciodată un cuplu în adevăratul sens al cuvântului. N-am iubit-o niciodată, iar ea a știut de la început acest lucru. Dacă nu vrea să înțeleagă faptul că nu sunt cățelușul ei în lesă e strict problema ei. În niciun caz a mea și cu atât mai puțin a ta.
    Expresia de pe chipul lui era una cum nu se putea mai hotărâtă. Lucru care o făcea să dea crezare celor spuse de el.
   În alte circumstanțe, probabil ar fi fost mult mai bănuitoare, dar... În acel moment nu avea de gând să despice firul în patru, mai ales după tot ce făcuse pentru ea.
    - Cu alte cuvinte, să înțeleg că totul s-a terminat între voi?
     -Hmm... stătu el pe gânduri preț de câteva clipe. Probabil va suna ciudat pentru cineva ca tine, dar.... Pot afirma cu convingere că nu a existat nimic între noi. În afară de sex desigur.
Nu voia s-o arate , dar subiectul o stânjenea foarte mult. În afară de bunica ei și bineînțeles de Cătălin, nu mai purtase cu nimeni o astfel de discuție. Drept pentru care, reușea cu greu să-și ascundă nervozitatea.
- Unde prefer?
-Poftim?! întrebă ea tresărind