Behind the appearances

Te dorește!

„Unele amintiri nu tot fi șterse niciodată...Oricât aș încerca, nu pot uita... Nu pot șterge sub nicio formă toată acea silă! Doamne, de ce tocmai eu?  Cum s-au putut întâmpla toate aceste lucruri?"

Amintirile ei nu mai erau la fel de proaspete ca în urmă cu aproape două săptămâni și jumătate. Însă erau în continoare mult prea chinuitoare. Acea noapte îi marcase teribil existența. Și chiar dacă viața ei fusese mereu departe de una liniștită, dar nici în cele mai negre vise nu și-ar fi putut imagina că lucrurile vor lua o astfel de turnură.

  -Elsa!

Glasul zglobiu al colegei sale o scoase din transa proprilor gînduri, moment în care Elsa se sili să zîmbească în prea bine cunoscutu-i mod prietenos și cald, dar nici pe departe la fel de sincer ca în alte dăți.

  -Da, draga mea. Ce spuneai?

  -Nu ești atentă câtuși de puțin!

  -Haide, draga mea prietenă, se tângui copilărește Elsa. Nu te bosumfla dintr-un lucru atât de mărunt. Știi doar că...

  -Că de vreo trei săptămâni nu ești în apele tale? La asta te referi? Da, sunt perfect conștientă de acest lucru, draga mea Elsa. Ceea ce nu știu eu , e motivul acestei stări. Ce ai?

  -Pentru Dumnezeu, îngână Elsa. În urmă cu câteva luni luni femeia care m-a crescut a murit, Dana... Cum te poți aștepta ca ceva din mine să mai fie ok? Nu pot, Dana. Nimic nu va mai fi la fel fără ea! Indiferent cât de mult m-as strădui eu...

  -Draga mea...șopti Dana strângându-i cu blândețe umărul prietenei sale într-un gest de consolare. Știu cât de mult ți-ai iubit bunica. Nimeni nu contestă durerea pe care ai simțit-o în toată această perioadă, dar...-făcu ea o pauză, mușcându-și buza din pricina nervozității- tot simt că mai ai ceva, scumpă prietenă.

  Avea dreptate, iar Elsa nu putea contesta acest lucru, dar chiar și așa nu putea risca. Sub nicio formă nu putea să discute cu nimeni. La urma urmei, cine ar fi crezut-o? Cine ar fi putut să conceapă măcar o asemenea grozăvie, dar mite să o creadă?

  -De data aceasta trebuie să admit că bați pe lângă țintă, continuă Elsa pe un ton ce se dorea a fi vesel. Alte evenimente notabile nu s-au mai petrecut în viața mea.

  -Ești sigură? continuă Dana cu îndoială.

  "Nu!!! Nu sunt sigură nici măcar de mine!"

  -Da, draga mea prietenă, replică Elsa cu un surâs amar pe buze. Sunt bine, dar mereu voi simți un gol teribil...

  -La dracu! exclamă Dana privind spre ușă, văzând-o pe Frau Berg intrând în sala de clasă , cu catalogul sub braț.

  -Gutten tag!

  -Gutten tag! răspunseră în cor elevii, intimidați de prezența impunătoare a femeii minione , dar cu o prestanță tipci nordică, insuflând respect.

  -Serßt toich*! (stați jos!)

Fără nicio altă invitație, toți se așezară aproape instantaneu, lipsiți de orice dorință de răzvrătire. Știau foarte clar că nu era loc de întors cu bătrâna profesoară de germană. Frau Reghine Berg nu a fost nici măcar o singură clipă genul de om pe care îl putea lua pe cineva în derâdere, ci din contră. Era la fel de dură precum granitul. Așa fusese o viață. Nu știa un alt mot de a fi, dar nici măcar nu dorea să încerce.

  -Fraulein Alexandrescu, se adresă femeia pe un ton ferm, dar totuși blând fetei din prima bancă.   Ia cheile și mergi cabinetul meu, meine liebe.