Nici nu știu cum a trecut atât de repede timpul. Parcă mai ieri mă rugam de mama să-mi facă clătite sau să-mi cumpere tot felul de prostii pe care le vedeam în banalele reclame de la televizor. Acum că mama nu mai e , parcă ceva din mine s-a desprins și a plecat odată cu ea.
Tata fiind psiholog , am trecut peste , fără vreo tulburare psihică , dar asta nu înseamnă că nu mă doare , că nu mi-e dor de ea.
Ba da , și încă foarte mult. Nu știu cum am putut rezista în tot acest timp , fără să am nevoie de vreun sfat , de o îmbrățișare venite de la persoana cea mai importantă din lume.
Mama a murit pe vremea când aveam doar 9 ani.
Trecuse ceva timp ca tata să-mi spună ce se întâmplase , de fapt , cu ea. Avusese un accident brutal de mașină. Ca să nu sufăr , el îmi spusese , de fapt , că s-a dus într-o călătorie lungă , fără de întoarcere. Normal că n-am înțeles , aveam doar 9 ani. Dar , cu timpul , mi-a povestit și am înțeles totul foarte clar , neputând să-mi stăpânesc lacrimile și cred că am fost tristă cam o lună , după aceea. Mă simțeam oribil , mai ales când îi vedeam pe toți cu părinții lor , fericiți. Eram extrem de geloasă , cum să nu fiu ? Mă simțeam groaznic , credeam că viața mea se prăbușește cu totul.
Până , într-o zi.. adică în prima zi de liceu. Totul era frumos , dar nu perfect. Cea mai importantă parte din mine lipsea , mama mea. Care să mă trezească în fiecare zi , cea care să-mi tragă draperiile pentru a intra puțină lumină și să se joace pe fața mea , obligându-mă să mă trezesc. Să-mi facă mic-dejunul și să-mi spună cât de frumoasă sunt când abia m-am dat jos din pat , cât de frumoasă sunt ciufulită dimineața. Dar deja îl aveam pe tata pentru asta , deci stăteam bine la capitolul trezirea de dimineață.
Oh , da. Și-l aveam pe Jess. Afurisitul! În fiecare dimineață urcă în camera mea și mă linge pe față , ca să ne jucăm. Dar , din păcate , a început școala și n-o să mai putem face jooging împreună. De fapt , el să mă alerge , iar eu să încerc să scap de ghearele și de limba lui uriașă.
M-am trezit , desigur , obligată de tata. Mă anunțase că micul-dejun e gata și că ar fi bine să mă îmbrac rapid , pentru că n-ar vrea să întârzi în prima mea zi de liceu. Cred că mi-a repetat asta de cel puțin o mie de ori pe zi.
Oh , Doamne , clasa a 12-a o să-mi dea bătăi de cap , mai ceva ca tata.
Așa că am început să răscolesc dulapul. Erau haine peste tot. Chiar și mâncare , nici nu știu cum a ajuns aici. În fine.. De ce nu m-am născut normală ? Trebuia să aștept până-n ultima clipă să aleg cu ce să mă îmbrac. Felicitări , Ally! Ai dat lovitura. Ești cea mai ratată ființă de pe Pământ.
Am găsit o bluză a mamei , pe care mi-o dăruise tata când am împlinit 17 ani , așa că mi s-a părut cea mai potrivită pentru o zi ca aceasta. Desigur , pentru mine nu era cine-știe-ce , dar pentru tata era. Nu-l puteam dezamăgi! Nu , nu și nu! Și mai ales , știind că mama mă privește acum , ar fi de acord cu doctorul-psiholog Brad Johnson , adică tata.
Mi-am tras pe mine niște haine , mi-am luat geanta și mobilul și am coborât pentru micul-dejun , pentru că eram lihnită.
Când am coborât , am dat peste fum. Foarte mult fum. Evident , mi-am dat seama imediat de unde era provenit : de la tata.
- Tată , te rog , nu-mi spune că iar ai încercat să faci plăcinta mamei!
- Atunci , te mint , n-am încercat , din nou , să fac plăcinta mamei tale. Și am izbucnit amândoi într-un râs haotic. Știam prea bine ce încerca să facă , dar conta că vrea să mă facă fericită , amindindu-mi de mirosul care venea zilnic din bucătărie , după ce mama stătea acolo ore-n șir. Adoram orice făcea , adoram totul.
- Tată , să știi că nu-i nevoie să mă duci cu mașina la școală. Mă duc cu mama Sarei. E ok ?
- Da , scumpo. Nu-i nicio problemă. Ne vedem mai târziu să-mi povestești cum a fost. Ai grijă de tine , te iubesc!
- Bine atunci. Luând o felie de pâine cu unt și gem și coborând scările , făcându-i cu mâna. Și eu te iubesc! Ne vedem mai târziu.
Odată ajunsă pe verandă , am urcat în mașina parcată pe alee , în BMW-ul alb. Înăuntru , am salutat-o pe mama Sarei și am luat-o în brațe pe Sara , aproape sufocând-o.
- Mi-a fost atât de dor de tine. Cu toate că ne văzusem cu o zi înainte , când am fost în mall.
- Și mie mi-a fost foarte dor de tine , blondino! Spuse Sara , pe un ton sarcastic. Și , abia aștepți să începem clasa a 12-a ?
- M-am născut pregătită. Și toate trei am început să surâdem la gluma mea seacă.
- Deci , Ally , tatăl tău ce mai face ? Am auzit că un pacient i-a cam dat bătăi de cap. Așa-i? Izbucni mama Sarei , Lariss.
- Da , tata e foarte bine. A fost doar un incident neplăcut , dar s-a rezolvat. Tata nu avea de unde să știe că acel pacient va avea o criză de nervi și va sparge oglinda de la baie , dar a trecut cu bine peste. Din fericire.
- Mă mir cum de nu s-a sparg până acum , văzându-te de atâtea ori. Sărăcuța oglindă! Adăugă Sara , batjocoritoare.
- Nu uita că și tu ai trecut pe acolo , Sara! Exclamai eu , atacând-o drăcește.
- Oh , mai taci! Răspunse ea.
Și uite că am ajuns la dulcea tortură : liceul. Chiar sunt curioasă cine o să se ia de cine , cine o să fie nesuferita din școală , pentru că în fiecare școală e câte una; cine o să fie catalogat drept tocilarul sau tocilara școlii care e dispus să facă temele tuturor celor din școală , doar ca să pice bine în fața lor , evident.
Odată ajunse acolo , am coborât din mașină , ne-am luat la revedere de la mama Sarei și ne-a urat baftă , pentru că știa c-o să avem nevoie , deși n-o recunoștea. A trecut și ea prin asta , împreună cu cea mai bună prietenă a ei , mama mea , Ana.
- Deci , ești gata să intrăm în clădirea asta îngrozitoare ? Mă întrebă Sara.
- Nu prea sunt , dar dacă trebuie.. Și , deodată , aud un cântecel dulce și liniștitor de clipoței. Era camionul de înghețată. Am prins-o pe Sara de încheietură și am alergat cu ea după mine până am ajuns în fața mașinii roz. Eu am cerut înghețată cu ciocolată și mentă , iar Sara înghețată cu cireșe și toping de ciocolată.
- Acum chiar suntem pregătite pentru învălmășala asta de copii. Am spus eu.
- Tocmai de asta te plac , Johnson. Exclamă Sara , ridicându-și bărbia , în semn de superioritate.
Și am intrat , făcându-ne loc printre mulțimea de liceeni. Am trecut pe lângă un grup de băieți , adică de bickeri. Iar Sara întoarse capul spre mine și-mi șoptise :
- Nu știu dacă ai văzut , dar Jack te devora din priviri.
- Nu mai vorbi prostii , Sara! E clar că n-ai văzut bine. Sigur se uita după Lana , care era pe undeva prin preajmă.
- O , ba nu! Știu ce tocmai am văzut și băiețașul ăla te place! Și , spre cunoștințele tale , Lana și Jack s-au despărțit în vacanța de vară , deci există o mare probabilitate să te placă , încăpățânato!
- Ok , cum spui tu.
Am omis să vă spun că Jack e coleg cu mine încă din generală. E genul de tip singuratic , de care ar fi bine să nu te iei , pentru că ți-ai putea lua-o rău de tot.
