E ora 04:59. N-am somn. Am stat și m-am gândit la el în tot acest timp. 7 ani la rând nu m-am gândit decât la dl Styles.
M-am gândit la zâmbetul său inocent, de pe vremea când încă eram adolescenți.
Oare își mai aduce aminte de mine? Nici măcar de noaptea aceea, în care m-am dăruit lui în totalitate?
Atunci, viața mea s-a schimbat de-a binelea. A apărut Hailey. Rodul iubirii pe care i-o port lui Harry. Poate acum sunt doar o amintire, sau poate nu. Poate își mai aduce aminte, sau poate nu. Există un mare "poate" în orice privință.
Dar, oare, mă întreb, cum ar fi să mă duc la el, de mână cu Hailey și să-i spun că e fiica lui. Nu trece o zi fără să mă gândesc cum ar fi fost, dacă era cum trebuia să fie. Știu.. paradoxal!
Cu toate că ne știam doar de câteva ore, de la școală, simțeam că îl cunosc de-o viață. Avea cel mai frumos zâmbet. Când el era fericit, și eu eram. Dar toate au fost spulberate într-o secundă. Totul s-a prăbușit. Nu știu cum de mi-a trecut prin cap că poate fi altfel cu el.
Până când, a doua zi după petrecere, l-am văzut sărutându-se cu Lara. M-am simțit înșelată. Și știu că, pentru el, a fost doar o aventură.
După tot ce s-a întâmplat, nu mi l-am putut scoate din cap. Nu mai din cauza acelei petrecere viața mea e distrusă.
Tata mă urăște pentru ce-am făcut, pentru că i-am dat naștere lui Hailey. Totuși, nu regret nimic! Am un copil extraordinar pentru care am renunțat la tot ce aveam, dar a meritat efortul. Timp de 7 ani de zile am crescut-o singură, cu mici atenții de la tata. Într-un timp nici nu voia să mă mai vadă în fața ochilor, dar, cu timpul, Hailey i-a câștigat inima și trăim în pace. Am terminat dreptul și acum am ajuns o avocată de succes. Totul datorită energiei și iubirii fiicei mele. Tot ce-am făcut, a fost pentru ea. Domnul psiholog Brad Johnson este mândru de fiica lui care a ajuns unde şi-a propus cu mult efort și strădanie. Sper ca și mama să fie la fel de mândră de mine, de unde se află acum și mă privește - pentru că știu că o face!
- De bărbatul pe care-l iub... Adică, de Harry nu mai știu absolut nimic. Și sper să-i fie bine acolo unde e! Îi spun Marissei, dându-mi seama de greșeala pe care aproape am comis-o.
- Nu ți-e dor de el? Mă întreabă pe un ton apăsat. Îmi înghit lacrimile și suspin :
- În fiecare zi, draga mea. În fiecare zi... Fac o repetiție așteptată, după expresia feței Marissei.
- Nu ai de gând să-i spui despre Hailey? E tatăl ei, trebuie să-și asume răspunderea!
- Marissa... Știi? Îmi ești foarte dragă, și pe tine nu te pot minți. Da, mă gândesc în fiecare zi să mă duc la el la ușă și să-i spun : " - Hei, Harry. A trecut cam mult timp. M-am schimbat. Te-ai schimbat. Toți ne-am schimbat. Am trecut doar să te salut, o zi bună! Oh, da, și mulțumesc că m-ai ignorat restul liceului din cauza petrecerii Larei; cred eu. Ah, și mai e ceva. Ce era? Ce era.. mm.. Am găsit! M-ai lăsat însărcinată! O după-amiază liniștită. " Și, pur și simplu, să plec. Să-l las cu ochii în soare, poate o să simtă ce-am simțit eu când m-a lăsat și a alergat în brațele Larei. Și iau o gură zdravănă de aer, de care aveam mare nevoie. M-am întins spre măsuța de cafea și am înșfăcat ceașca cu ceai și am sorbit ușor.
- Și... Ce te ține s-o faci? Te-ai descurcat bine în fața mea, o s-o faci și în fața lui. Poți! Mă încurajă Marissa.
Când i-am auzit vorbele, aproape că m-am înecat cu ceaiul fierbinte și am izbucnit.
- Ești nebună?! N-aş avea curaj. Mi-am verificat telefon și am observat că era ora de plecare a lui Hailey.
- Trebuie să plec. Mulțumesc pentru ceai, ești cea mai tare. Te iubesc mult, draga mea. Ne vedem... Și am fost întreruptă de ea :
- Ne vedem diseară la petrecerea de Crăciun! Nu uita. Fii punctuală! Poate agăți și tu ceva. Și a izbucnit într-un râs haotic.
- Haha, am plecat. Am râs eu.
Am parcat în fața ceainăriei, deci n-o să fie greu să-mi găsesc mașina. În New York. Am scos cheia fin geantă și am apăsat pe buton. S-a auzit un sunat cam scârțâit și subțire. M-am uitat în jur timp de 5 minute și mi-am zărit Porche-ul negru parcat pe cealaltă parte a străzii.
Ce ziceai, Ally? În fața ceainăriei? Hm, vezi să nu! Scrâşnesc în sinea mea.
Din cauza botinelor cu toc cui, n-am putut merge mai repede, așa că am mers pe trecerea de pietoni. Și eu care aveam de gând să fug direct. Cred că n-am mai primit o amendă de mult și tânjesc cu ardoare după una.
...
După un drum de vreo 3 minute, am ajuns la mașină. M-am asigurat că nu vine vreo mașină, pentru a urca la bord. Am întredeschis ușa și m-am strecurat cu ușurință în bolidul negru.
Mi-am aruncat geanta pe bancheta din spate și am pornit spre școală.
Drumul a durat aproximativ 10 minute.
Hailey mă aștepta la poarta școlii, cu ochii cât cepele.
- Trebuia să vii acum 20 de minute să mă iei! Mi-a reproșat ea, îmbufnată.
- Iartă-mă, scumpo, dar a fost foarte aglomerat în trafic. Doar știi cum e New York-ul.
- Ce-ar fi să ne mutăm în Las Vegas? Să ne facem tatuaje la fel, să fumăm iarbă și să umblăm cu hipioții în rulote colorate? Chiar mi-aș dori asta. Îmi răspunse ea, privind drept în față.
- Bună glumă! Mă întreb cu cine semeni atât de amuzantă. Surâd eu.
- Poate cu tata. Îmi spune, uitându-se fix la mine. Când am auzit vorbele acelea, scoase din gura unei fetițe de doar 7 ani, am amuțit și m-am concentrat la drum.
N-a mai scos nimeni nicio vorbă în drum spre casă. Poate pentru că acele vorba m-au rănit cumva. Mai ales, fiind pronunțate de ea și punând accent pe cuvântul "tată".
