Am pornit spre cinema. Sau cel puțin așa credeam eu , din câte îmi spusese Jack. Oh.. Nu cred că mi-a făcut așa ceva. Eram spre drum spre cinema , când , deodată , Jack face un "ocol" și ne îndreptăm spre capătul New York-ului.
- Jack ?! Spun eu , precipitată.
- Da , Ally? Ce e? Răspunse el , liniștit.
- Ești sigur că n-ai greșit drumul?
- Da , sunt destul de sigur.
- Dar.. Nu mergeam la cinema? Să vedem un film? Întreb eu , speriată.
- Oh , Ally. Ăla era doar un pretext. Acum o să mergem unde vreau eu! Și își lărgi gura până la urechi , drăcește.
- Jack , du-mă acasă! Acum! Țip eu.
- O , ba nu, dragă Ally. Și se întoarse la mine, luându-mi mâna și sărutând-o. Nu te speria. Vreau doar să-ți arăt ceva. Atâta tot.
- Eu nu vreau! Îți cer să mă duci înapoi acasă! Ripostez eu.
- Mă tem că nu se poate. Va trebui să te răpesc! Și își întoarse capul către mine, zâmbind încă.
- Ce?!? Țip eu, de parcă n-aș fi auzit bine.
- Ally, de multă vreme te urmăresc. Știu tot ceea ce faci.
- Cum?! Ești nebun sau ce?! Lasă-mă să plec, te rog! Spun eu, milogindu-mă de el. Și în acea clipă, parcă am intrat într-un somn adânc, privirea încețoșându-se. Ultimul lucru pe care l-am putut vedea era Jack.
Deodată, mă trezi cu o durere îngrozitoare de cap, ca și cum m-aș fi lovit de toți pereții. Stai.. Unde sunt? De ce nu-mi pot mișca mâinile și picioarele? Unde mă aflu? E întunerit peste tot.
Tot ce auzeam erau niște pași care se plimbau în jurul meu, parcă nervoși.
- Cine e acolo? Cine ești? Unde sunt?
- Undeva unde nimeni nu te poate auzi și unde nimeni nu te va căuta! Se auzi o voce groasă, venind de nicăieri. Se aprinse lumina , dintr-odată. Încercam din răsputeri să-mi dezleg mâinile și picioarele, dar era practic imposibil. Jack își făcu simțită prezența, venind de nicăieri, chiar în spatele meu, mirosindu-mi părul și adăugând:
- Nu știi cât de mult am așteptat clipa asta , Ally Johnson! Spuse el, și-l simți rânjind în spatele meu.
- Te rog, lasă-mă să plec și promit că n-o să spun nimic! Te rog! Spun eu, disperată.
- Vezi tu, Ally, nu se poate! Venind în fața mea.
- Ce e cu tine?! Ce s-a întâmplat? Ești nebun? Lasă-mă dracului să plec! Spun eu.
- Uite, tocmai de asta-mi placi! Chiar și-n cele mai grele situații, tu ești puternică! Le ții piept! Rânji el.
- Du-te dracului! Lasă-mă odată să plec!
- N-o să mai fac niciodată prostia asta, să te las să-mi scapi. Mai ții minte ce s-a întâmplat pe terenul de fotbal? Sărutul? Ei bine, de atunci, nu mai tu ești în capul meu, în mintea mea, în gândurile mele. Ești peste tot, Ally. Și te voi face a mea! Cu orice preț.
- Ești bolnav dacă crezi că mă vei face să iubesc un nebun ca tine, un demon! Te înșeli amarnic. Ripostez eu, hotărâtă. El începu să râdă cu poftă.
- Dacă nu vei fi a mea, nu vei fi a nimănui! Oricine pune mâna pe tine, îl omor! Înțelegi?
Și îl privii și nu știam ce văd. Ori pe băiatul rău de care mă îndrăgostisem, ori un nebun pe care nici măcar nu-l cunosc.
- Ești nebun dacă crezi că o să mă poți tine aici. O să vină să mă caute!
- N-aș fi prea sigur de asta. Am totul pregăgit, trebuie doar să mișc un deget și nimeni n-o să-ți mai simtă lipsa. Niciodată. Miji ochii la mine, cu un zâmbet larg.
- Te urăsc! Îi răspund eu.
