- Nici nu-ți închipui cât mi-ai lipsit, idioato! Îmi spune Sara, în timp ce ne îndreptăm spre școală. Venise cu noi, pentru că nu se mai dezlipea de mine de când ne-am întâlnit acum 5 minute. Era cam ciudată, pentru că nu înceta din a se holba la mine, ceea ce mă speria foarte rău. Ca să fiu sinceră, mă și amuza, totodată, expresia feței. Mai ales ochișorii ei mari și albaștri mă fac s-o sufoc strângând-o în brațe. Mica mea roșcată! Era cea mai adorabilă persoană pe care-o cunosc. Ne cunoaștem de când eram mici. Țin minte și acum că mereu o apăram de cei mari, pentru că ei îi era foarte frică de ei. Mereu a fost o fire naivă și inocentă, credea orice. Chiar dacă îi spuneai că luna e din cașcaval, ea credea asta. Acum s-a mai trezit; va face 18 ani în curând, nu? Era și cazul să se maturizeze. Cu toate că mi-e dor de fetița bleagă care mă făcea să râd cu gura până la urechi și cu lacrimi în ochi. Dar totul s-a schimbat... Noi ne-am schimbat.
- Și mie mi-a fost dor de tine, dar am lipsit doar o zi, nu-i mare lucru. Îi răspund eu cu un zâmbet.
- Nu-i mare lucru?! Ați auzit dle Johnson? Nu merită un pumn în cap? Răspunse ea, parcă sarcastică. Tata începu imediat să râdă, urmat de mine, desigur. Dar Sara era confuză, stătu o clipă să analizeze situația și a izbucnit în râs.
- Gata, fetelor. Am ajuns. Ne anunță tata.
- Ok, tati. Cred că nu-i nevoie să vii după noi, o să luăm metroul. Sau poate ne ducem la o pizza. E-n regulă? Îl întreb eu.
- N-ar fi mai bine să luați metroul și s-o iei pe Sara să rămână peste noapte și să vă comandați ce vreți? Cred că e o idee mult mai bună, mai ales că eu voi lucru până târziu. N-aș vrea să fii singură. Spuse el.
- Dle Johnson, interveni Sara, cred că e cea mai bună idee! Îi spuse Sara tatei. Eu am dat ochii peste cap, în semn de înfrângere.
- Bine, bine. Am înțeles, Brad. Îi spun eu, tachinându-l.
- Duceți-vă, astfel o să întârziați.
- Te iubim mult! Îi răspundem amândouă în cor. Tata s-a apropiat de noi și ne-a sărutat pe frunte, apoi s-a făcut nevăzut când s-a urcat în mașină.
- E ok. O să fie bine! Îmi zâmbi Sara.
- Știu că așa e, soro! Îi spun eu. Și am pornit spre școală. Mulți pe lângă care treceam mă întrebau ce s-a întâmplat, de ce am dispărut, dacă sunt bine și alte întrebări pe care le auzisem de nenumărate ori. Oricum, știu că nu le pasă. Anul trecut eram marginalizată, iar anul ăsta, brusc, le pasă? Cine crede că o să înghit asta? Dar, din politețe, le-am zâmbit și le-am răspuns că sunt bine și să nu-și facă griji pentru mine.( Ca în orice altă zi, de altfel.)
Sara m-a prins de încheietură și m-a tras în holul școlii, făcându-mi semn spre goarnele de pe pereți - asta însemnând că directorul va face un anunț important - cel mai neașteptat anunț.
- Bună dimineața, dragi elevi! Vreau să vă anunț că veți avea un coleg nou. Și sigur nu vă așteptați să îl prezint astfel, pentru că nu e un elev obișnuit. E celebrul solist din trupa One Direction, Harry Styles. Sper să vă purtați bine cu el. Mulțumesc pentru atenție! Spor la învățat! Nici nu termină bine de spus tot, că majoretele au izbucnit într-un chiuit asurzitor. Frate, știu că e probabil cel mai hot băiat în viață, dar totuși, să păstrăm și un gram de profesionalism.
Am privit-o pe Sara cu un zâmbet larg și am prins-o de mână și am pornit spre sala de clasă. Acolo, ne aștepta dna Merry, ca de obicei, cu un zâmbet cald.
- Bună dimineața, dnă Merry! O salut eu.
- O, hei, Ally! Am auzit ce ți s-a întâmplat. Cred că a fost îngrozitor. Acum ești bine? Ce s-a întâmplat cu Jack? M-a acaparat ea cu întrebări.
- Sunt foarte bine, vă mulțumesc că v-ați făcut griji pentru mine, apreciez. Tatăl meu mi-a spus că l-a prins poliția încercând să fugă, tocmai la graniță.
- Ce mă bucur! Era un om de nimic. Cum să facă așa ceva? E groaznic. Bine, mă bucur că am putut vorbi. Mi-ar fi părut atât de rău dacă ți se întâmpla ceva! Ești una din cele mai bune eleve ale mele și chiar aș vrea să ne întâlnim la un ceai, să legăm câteva vorbe.
- Mi-ar face plăcere, dnă Merry. Și vă mulțumesc. Eu vă stimez foarte mult. Mă scuzați că vă întreb, dar dvs știți când va începe orele elevul nou, Harry Styles?
- Chiar azi, Ally, dacă nu mă înșel. Ei bine, ne vedem în clasă. Îmi răspunse ea, zâmbind. Iar eu îi răspund tot cu un zâmbet și Sara la fel.
Și când ne-am îndepărtat de dna Merry, Sara mă atacă imediat:
- Îți place de Harry! Mă tachină ea.
- E normal. Dar niciodată nu se va uita la una ca mine. Îi zâmbesc eu. Poate-n altă viață.
- Oh, mai taci! Cine știe, poate o să te creadă drăguță și o să te invită în oraș, blondino! Îmi spuse ea.
- Niciodată! Și imediat ce-am terminat de rostit ultima silabă, în fața mea se clădește un bărbat înalt, cu părul lung și bine făcut. Dumnezeule, era Harry! Harry Styles o să fie colegul meu. El era la vreo 10 metri de mine și vorbea cu directorul, dar sunt 100% sigură că mi-a zâmbit. Sau poate am avut vedenii. Dar cine n-ar avea când ar vedea un așa bărbat în fața ochilor?Era ca un defect perfect! Ce paradox! Așa-i?
