Puterea dorintei

Capitolul 4 - Familia e cea mai importanta

După doua săptămâni îngrozitor de plictisitoare petrecute in spital, am ajuns (in sfârșit) acasă. Mai era doar o minuscula problema. Una insignifianta... nu le-am spus alor mei decizia pe care o luasem cu câteva săptămâni in urma. Cred ca era terifiant pentru ei sa nu știe ce anume vrea sa facă draga lor fetiță cu viața ei, si faptul ca renunță la studii (cele mai importante). Dar daca nu le spuneam vestea putea fi si mai copleșitor, așa ca m-am hotărât sa ii pun la curent cu noutățile in materie de cariera.

După ce am coborât in living, i-am privit lung cu ochii de cățeluș plouat, după care m-am așezat pe canapea, am luat o gura imensa de aer si intr-un final am rupt tăcerea:

-Mama, tata, Mike, Kristina... trebuie sa va dau o veste, cei drept nu prea plăcută pentru voi...

-Ce s-a întâmplat scumpo? întrebă tata. Te simți rău din nou?

-Nu...mă simt excelent. Doar ca ar trebui sa știți ca lui Ian si mie ni s-a făcut o propunere... despre un turneu... care începe peste 3 ore. In Europa.

-CUM?!? Ce vrei sa spui? Ca renunți la studii doar pentru un turneu?

-Hei...asta am spus si eu. Dar Ian a spus ca daca nu voi fi pregătită acum, nu voi fi niciodată. Si sa fim serioși...oricum daca vreau sa mă duc la facultate si sa îmi urmez si cariera tot va trebui sa renunț periodic la școală. E ceva ce nu pot controla. Așa ca m-am gândit ca poate daca nu renunț la muzica si renunț la școală, in 2-3 ani voi avea atâția bani încât voi putea sa îmi cumpăr eu o școală. E evident ca daca voi avea concerte in continuu si succes de asemenea, voi fi destul de bogata si nu îmi vor mai trebui toate studiile acelea. Plus ca facultatea nu trebuie sa o fac neapărat după ce termin liceul. Si m-am gândit ca poate după 3-4 ani de cariera sa iau o mica pauza si sa mă îndrept spre viața mea privata, si sa mă apuc de învățat.

-Si cum rămâne cu Bacul? Ce vei face daca tu pleci in turneu? Asta înseamnă ca vei pierde o mare parte din materie.

-M-am gândit si la asta. Nina ar putea sa mă tina la curent cu tot ce se întâmplă la ore, si așa voi putea trece si Bacul. Sunt deșteaptă... mă descurc eu. Stați liniștiți. Ar trebui sa fiți mândri de mine ca sunt destul de ambițioasă sa mă arunc cu capul înainte in lumea asta a showbiz-ului.

-Alishia...nu ne înțelege greșit. Suntem foarte mândri de tine ca ai ales calea asta, si cred ca e spre binele tău sa iei decizii de una singura, dar de asemenea suntem si puțin îngrijorați in privința asta. Tu ști doar ca sunt multe pericole care te așteaptă la colt.

-Știu. Dar sunt majora. Si vaccinata. Mă pot descurca si singura. In plus, Ian a spus ca mă va ajuta oricând voi avea nevoie, si va fi lângă mine in momentele grele din viață mea. Dar sa nu mă înțelegeți greșit. Voi veți rămâne mereu familia mea, chiar daca uneori veți fi înlocuiți de Ian.

-Si noi te iubim scumpo.

Era atât de emoționant. Aproape ca începeam sa plâng. Dar mi-am spus „Fi tare Ali!! Fi tare”, așa ca am trecut peste asta.

-Îmi doresc doar un singur lucru înainte sa plec.

-Ce anume? întrebă Kristina.

-O masa in familie. Adică o masa adevărată, sa ajutam cu toții la prepararea mâncării, nu doar mama. Si sa ne simțim bine, sa radem, sa glumim, sa ne distram.

-Cum vrei tu, spuse Mike.

De cum am auzit cuvintele acestea, m-am ridicat de pe canapea ca arsa, si am pornit spre bucătărie unde ii așteptam si pe restul sa vina. Cu toții am făcut o pizza uriașă, apoi după ce am pus-o la cuptor, am așezat masa intr-un stil regal. 6 farfurii: mama, tata, Mike, Kristina, Ian si cu mine. Normal ca Ian nu avea cum sa lipsească. Doar făcea acum parte din familie. După 15 minute, am auzit soneria de la ușă, si din instinct am spus „INTRA!!”, neasigurându-mă cine e. Dar nu aveam de ce sa îmi fac griji, pentru ca era Ian. Întotdeauna vine la tanc.

-Buna toata lumea.

-Buna Ian, am spus cu toții deodată.

-Ce se întâmplă aici? Vine cumva regele?

-Nu...organizam o masa in familie.

-Super! Ce mâncam?

-Pizza... Clasic, nu?

-Da...Foarte...Clasic.

-Ok...Pai așază-te la masa, ca pizza e gata in 5 minute.

-Bine.

După o jumătate de ora de râsete si palavrageala (familia mea e foarte pălăvrăgista), după toata mâncarea savurata, Ian s-a oferit (uimitor) sa strângă masa.

-Mulțumim Ian.

-Pai...măcar atâta lucru sa fac si eu. Doar nu v-am ajutat cu nimic când ați preparat mâncarea.

-Așa e.

-Wow...ce modești sunteți!

-Scuze scuze...Am glumit si noi. Ai uitat? Glume de prost gust..

-Da, da...Îmi aduc aminte. Norocul meu ca am memorie de elefant.

-Deci...Ali. Când ai spus ca pleci?

-De ce? Nu mă mai vreți aici?!

-Ba da draga noastră. Dar...am vrea sa știm cat timp ne-a mai rămas

-Pai nu mult. Dar vreau sa știți ca va iubesc mult, si ca voi sunteți cei mai importanți oameni din viață mea orice s-ar întâmplă, bine?

-Da draga noastră.

-Ah. Cum as putea sa nu iubesc niște oameni atât de minunați ca si voi?!

-Mulțumim!

-Da, da, da...sunteți mulțumiți, acum Alishia, ce-ar fi sa nu mai stăm la taclale si sa mergem fuga-fuga in turneu?

-Atât de repede?

-Draga, a trecut timpul. Vom pierde avionul daca nu vom ajunge la timp. Așa ca du-te si împachetează. Eu rămân sa îți consolez părinții.

-Bine, am spus eu plecând cu ochii înlăcrimați si cu fata in pământ de rușine. Cum puteam sa mă despart așa de ai mei? Totuși. Erau părinții mei, familia mea, cei care mă crescuseră si care aveau (Doamne, habar n-am cum) atât de multa încredere in mine, ca voi face fata singura (mă rog, împreună cu Ian) la acest mare pas din viața mea. Nu vreau sa ii dezamăgesc! Cred ca singurul lucru ca mi-a mai rămas este sa mă arunc cu capul înainte si sa fac totul cat de bine posibil. Doar Ian va avea grija de mine. Doar este un Green!