My Happy Empty Heart (Larry Stylinson)

Epilog.

„Mi-e dor te tine, să știi. De gura ta, de ochii tăi. De tine, rece și gol sau cald și tăcut"

Ei au fost doar prieteni, dar lucrurile s-au dovedit în așa fel încât şi-au dat seama că amândoi au însemnat ceva important, unul pentru altul.

Şi probabil toţi au simţit asta pe pielea lor.

Erau prieteni buni de mult timp. Se ştiau mai bine unul pe altul, mai bine decît oricine altcineva.

Se înţelegau din jumătate de cuvînt, dintr-o privire puteau să înţeleagă motivul supărării.

Fericirea le era aproape chiar şi atunci cînd unul din ei aveau capricii, dar era o iubire împărtăşită, şi doar iubirea conta.

Fericirea era şi atunci cînd el  îi aducea flori în grabă, rupte din grădina lor doar pentru a-l vedea zîmbind.

Dar tot ce e frumos, nu ţine mult.

Totul s-a destrămat printr-o crăpătură, în mijlocul lunii mai.

Cînd el i-a trimis un mesaj lui. Unul simplu, dar dureros.

"Am găsit pe altcineva, te părăsesc pentru totdeauna, nu mă aştepta iubitule. Nu te mai iubesc. Iartă-mă, doar că aşa s-a întîmplat."

Bătea nervos şi rănit cu pumnii în uşa lui, dar nimeni nu-i deschidea uşa.

La telefon, o voce blîndă, dar totodată dură, îi spunea pentru a mia oară: abonatul nu este accesibil.

Cei cunoscuţi nu ştiau nimic de el, şi nici nu au auzit de noua lui iubire.

Îl dureau picioarele, căutîndul la toate uşile şi cunoscuţii lui.

Unii spuneau că a plecat în Europa. Alţii spuneau că în America.

Şi-a oferit libertatea, dar a ajuns în fundătură probabil.

Merita oare el să sufere într-atît?

El s-a stins, a obosit, şi îl ura din tot sufletul. S-a închis în sine. Era rănit.

Toată chestia asta l-a dus la criza de nervi. Spital. Unde a stat o perioadă îndelungată de timp. Fără vizitatori.

Şi nu lăsa la el pe nimeni, nici părinţi, nici prieteni. Nimeni. 

Avea nevoie de el. Pentru că îi lipsea. Pentru că îl iubea. Dar îl ura din toată fiinţa sa.

Dispăruse.

Timpul a trecut.

A lăsat totul în urma lui.

A suferit, dar a uitat tot. Pentru că poate era mai bine pentru el.

Au trecut ani, iar el a întîlnit pe altcineva. Cel care l-a ajutat să treacă peste toate.

Cu apariţia lui în viaţa sa, viaţa i s-a schimbat complet.

Cu binecuvîntarea părinţilor, s-au căsătorit. Şi era fericit.

Fericit să trăiască fără cineva, pe care îl cunoştea dar totodată pe care nu--l cunoştea deloc.

Durerea lui luase sfîrşit, a fost doar o pagină rea şi goală din cartea lui.

Şi cîţi ani au mai trecut după, el l-a iertat.

Şi nici nu se gîndea că poate într-o zi ar putea veni la uşa lui.

Şi probabil ăsta ar fi finalul, dar..

Fiica lor avea 5 ani, cînd, o scrisoare era adusă la dresa lui.

Şi de la cine oare.

De la el.

Şi asta, după zece ani.

Rîzînd, se gîndie :şi-a adus aminte şi de mine.

A început să citească scrisoarea, cu un mic zîmbet. 

Dar acesta dispăru pe moment.

A căzut, strîngînd scrisoarea la piept, şi lăsînd pentru prima dată în 10 ani să-i cadă lacrimile pe obraz.

În ea el îi scrise:

" Bună iubtule! 

Dacă citeşti această scrisoare, sunt mîndru de tine.

Zece ani în urmă, nu aveam curajul să-ţi spun, în faţă, ce am decis să-ţi scriu acum..

Am plecat în linişte, spunînd ceva banal că mă îndrăgostisem de altcineva. Atît de stupid.

Am scris scrisoarea asta în acea vară.

Şi am rugat să-ţi fie transmisă, cînd tu nu vei mai avea loc în inimă pentru mine.

Cînd vei uita de mine. Cînd vei fi fericit.

Te-am minţit şi nu îţi cer să mă ierţi.

Doar că aşa a decis soarta pentru mine iubitule.

Şi ştii ce a fost cel mai greu pentru mine? Să te aud plîngînd. Dincolo de uşă. Şi voiam să te consolez, să-ţi fiu aproape, cum o făceam mereu.

Dar nu puteam.

Crede-mă, plîng şi acum, şi am plîns nopţi întregi. 

Dar uite cum merg lucrurile.

Doctorii mi-au spus că am  cancer la creier.

Am doar cîteva luni la dispoziţie pe această lume. Şi îţi spun sincer asta. Nu mint.

Nu am plecat. Şi nici nu m-am îndrăgistit de nimeni altcineva.

Cum aş fi putut să iubesc pe altcineva, cîn te am pe tine, iubitule?

Cum aş fi putut uita zîmbetul tău angelic? Îmrăţişările tale?

Şi iartă-mă că nu am reuşit să-ţi pun un inel pe deget.

Sper că altcineva o va face.

Totul a fost perfect, doar că nu am avut noroc.

Şi nu cred că aş fi putut muri în ochii tăi.

Pentru că după, tu nu ai fi putut iubi pe altcineva, ai fi trăit în trecut.

Iartă-mă pentru că te-am minţit, dar a fost mai bine pentru noi doi, cîndva tu- jumătatea mea.

Doar te rog, nu uita de iubirea mea pentru tine.

Pentru că şi acum te iubesc, şi mereu te voi iubi. Chiar şi acum, la ultima mea respiraţie.

Te iubesc.

Fii fericit.

Al tău, Harry.

                                                                        Sfîrşit