My Happy Empty Heart (Larry Stylinson)

Capitolul 1 "It's just an ilusion? "

Stelele, cele care ne-au creat destinul, viaţa, cele ce ne-au scris iubirea, suferinţa, frica, dezamăgirea, fericirea- şi cele ce ne-au vîndut sufletul pentru persoana iubită.

Dar cum ar fi fără ele? Fără iubire, fără frică, fără fericire, fără destin? Oare ar mai exista acea fărîmă de curaj ce ne-ar recupera dragostea vieţii noastre sau măcar acel sentiment?

Fiecare dintre noi avem notele noastre muzicale, unele mai mici altele mai mari, dar toate astea ne oferă fericire.Dar oare fericirea e definiţia însuşi zîmbetului sau este doar o iluzie ?

Eu aş defini fericirea ca ceva magic. Fericirea e atunci cînd el zîmbeşte , şi acel zîmbet îţi oferă mii de fluturi în stomac. Sunt o mulţime de definiţii pe care fericirea le însuşeşte. Dar de cele mai multe ori aceasta este văzută ca o dorinţă neîmplinită. Fericirea e căderea de jos în sus. Sufletul e doborît mereu, dar chiar şi aşa..continuă a urca. Fericirea nu este ceva ce poate fi definit, cred că este acel lucru pe care îl aprinzi în inima altcuiva.. Fericirea este mozaicul indescifrabil dar totuşi logic. Este inima care se frînge pentru fericirea şi zîmbetul altcuiva, este sacrificiul făcut din iubire. Fericirea nu are sens fără o inimă frîntă.

Cînd eram mic, mama îmi zicea că fiecare din noi are o stea, ce ne veghează şi cea care ne oferă siguranţă şi încredere. Atunci cînd ajungem mari o întîlnim şi o avem alături pe tot restul eternităţii. Dar ce se întîmplă atunci cînd întîlnim o altă stea? Dacă suferim mai mult decît ne-a fost scris?
Poate astfel ne vom aprofunda în sensul vieţii , fericirii şi dragostei.. Oricît ar părea de ciudat , iubirea nu are limite. E greu să oferi dragoste în cantităţi medii atunci cînd sufletul îţi radiază în plină acţiune. Cauza acestei fericiri find el, cel pe care îl păstrezi într-un colţişor întunecat al inimii, acolo unde nici o rază de soare nu atîrnă. Şi nu numai el ci şi toate sentimentele ce năpădesc starea de spirit existînd. Aflîndu-mă şi trăind aceste sentimente eu însumi sunt un sentiment, unul atît de puternic dar totodată atît de slab şi vulnerabil.

Atunci cînd închid ochii , îi văd chipul plin de fericire şi speranţă. Acei ochi albaştri ce licăresc în întuneric, acei ochi în care te-ai putea scufunda. Acel zîmbet plăpînd ce îţi poate arcui buzele tale la rîndul lor într-un zîmbet timid şi inocent. Şi toate gîndurile se întorc la el, la acţiunile lui, la toate sentimentele mele pentru el, la visele mele şi la realitatea necruţătoare.

Îl priveam pe el cum povestea cu entuziasm despre noua lui iubită. Una pe care o va iubi nespus de mult, pe ea şi nu pe mine. Părea atît de fericit şi îi puteam citi fericirea adînc în priviri. Dar fericirea lui se transforma în durere în corpul meu. Îi zîmbesc trist doar pentru a nu-l indispune pe el. Dar ştiu că după ce voi părăsi camera, zîmbetul va pieri, fiin înlocuit cu şiroaiele de lacrimi.

"Harry! Mă asculţi?" întrebă Louis fluturîndu-şi mîinile în faţa mea.

"Da Lou, te ascult." zic zîmbind. Chiar dacă nu aveam plăcerea să ascult despre noua lui iubită Eleanor, îl ascultam, doar să-i fiu alături şi să-i ascult vocea.

"Ba nu mă asculţi, ţi-am dat o întrebare! Şi desigur aştept un răspuns." zise el încrucişîndu-şi braţele la piept.

"Scuze poţi să repeţi?"

"Mă gîndeam să ieşim diseară în patru. Eu cu El' şi tu cu Taylor. Ce zici? " întrebă entuziasmat.

"N-nu ştiu. Trebuie să o întreb dacă e liberă diseară." Zic rapid.

"Ok, sper să vă înţelegeţi cu El, abia aştept să vă fac cunoştinţă. E o fată superbă şi de treabă!"

"Bine.." zic aproape şoptind." Eu ..uhh..eu trebuie să dau un telefon, da asta trebuie să fac!" zic scoţînd telefonul din buzunar şi ieşind din camera lui Louis.